De ce e mai grea viaţa copiilor

– Viaţa copiilor e mult mai grea decât a adulţilor, a afirmat Luna astăzi, cu o seriozitate puţin neobişnuită.

– De ce, Luna?

– Pentru că noi nu ştim multe lucruri pe care le ştiţi voi şi de aceea ne e mai greu să facem ce trebuie.

Greu de descris sentimentele amestecate pe care le-am experimentat: emoţia unei discuţii profunde cu un pui de om de cinci ani abia împliniţi, mândria de a avea un copil care a înţeles cum stă treaba cu viaţa asta, amuzamentul de a te afla în faţa unui Joda feminin, cam la fel de peltic, dar mult mai frumuşel… Din nefericire, lăcomia m-a împins să vreau mai mult:

– Dă-mi un exemplu de lucru pe care eu îl ştiu şi tu nu, am rugat-o eu, curioasă.

– Păi, uite, tu ai văzut Parisul. Eu nu. Şi mi-e foarte greu din cauza asta.

S-au dus şi emoţiile, şi mândria. A rămas doar amuzamentul. Şi o mică lecţie pe care am învăţat-o mai demult, dar o uitasem pentru o clipă: să nu ne facem niciodată speranţe prea mari pentru umerii copiilor noştri. Să-i aşteptăm să crească în ritmul lor, să-i învăţăm tot ce ştim şi să le dăm timp să şi înţeleagă. Să le arătăm Parisul la pas.

Anunțuri

Un gând despre „De ce e mai grea viaţa copiilor

  1. Pingback: 30 de bloguri de parenting ale mămicilor, de care ar trebui să știi - Anca Balaban Popa Iscu

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s