Luna vrea căţeluşi. Sau fraţi. Sau…

Copilul meu iubeşte atât de mult animalele încât profită de orice nouă cunoştinţă făcută ca să i se laude cu mica ei menajerie:

–      Bună ziua. Mă cheamă Luna şi am opt câini, dintre care a şaptea e pisică, i-a răspuns ea odată unui pensionar siderat care o întrebase doar cum o cheamă.

Din păcate, nu va putea face din nou declaraţia aceasta pentru că Pisi a noastră a murit luna trecută, aşa că am rămas doar cu un Jack Russell alergic la orice, un labrador complet imatur şi cinci maidanezi.

Maidanezii trăiesc la firma tatălui Lunei, care are, probabil, iarba fiarelor, deoarece se poate apropia şi de un câine turbat, în vreme ce mie mi s-a întâmplat să fug speriată şi de o raţă mai îndrăzneaţă de la grădina zoologică. La început au fost doar unul, doi, dar iubitul meu a spus că el nu e Dumnezeu, să decidă soarta animalelor, şi a hotărât să nu îi castreze. Aşa se face că, de-a lungul timpului, zeci de sufleţele au văzut lumina zilei la el în curte, iar unele au rămas şi acum acolo. Spre bucuria Lunei, bineînţeles, care nu se jenează să se erijeze într-un mic Dumnezeu şi să le dea nume tuturor – unele inspirate de aspectul căţeilor (Guleraş, Negruţa), altele de colegii ei preferaţi de la grădiniţă (Vlăduţ sau Patrick).

Una dintre căţeluşe, Fetiţa, este acum gravidă, iar copilul meu ţopăie nerăbdător prin casă:

– Sunt atât de bucuroasă că o să avem căţeluşi! De-abia aştept să mă joc cu toţi!

Dar, deodată, are o revelaţie care îi opreşte elanul:

–      Aaaah, dar Fetiţa nu poate face pui, spune, cu o tristeţe sinceră în glas.

–      De ce, Luna?

–      Pentru că nu au tătic. Şi fără tătic nu se poate. N-am văzut niciun tătic.

–      Sigur că au tătic, o liniştesc eu. Mai ţii minte cum ţi-am spus că se fac copiii?

–      Da. Tăticul pune o sămânţă în burta mamei şi iese copilul.

–      Aşa e. Burtica Fetiţei e mare, deci a fost deja un tătic pe-acolo, iar puii se vor naşte în curând. Doar că nu ştii tu cine este tăticul acela, am adăugat eu imprudent.

Văd imediat faţa Lunei destinzându-se într-un zâmbet plin de speranţă:

–      Este cumva…. TATĂL MEU?

Deşi aiuritoare, întrebarea mi se pare justificată, pe de o parte de lipsa cunoştinţelor de biologie, pe de altă parte de dorinţa deseori exprimată a fetiţei mele de a avea fraţi. Probabil că îşi doreşte atât de mult să nu mai fie singură în casă  încât prea puţin ar conta dacă alături de ea s-ar afla un bebeluş sau o canisă întreagă.

Anunțuri

2 gânduri despre „Luna vrea căţeluşi. Sau fraţi. Sau…

  1. Frumoasa poveste!! si fetita mea, de 8 ani iubeste animalele. in special cainii. Daca cineva o intreaba ce vrea sa fie cand va fi mare, ea raspunde ( spre disperarea mamei mele si spre distractia mea)..vreau sa fiu un CATELUS!!!

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s