Logica Electrei

Se pare că toate fetiţele îşi doresc, la un moment dat, să se căsătorească cu taţii lor. Eu nu îmi aduc aminte să fi nutrit astfel de speranţe, dar am încredere în psihologii care au decretat că este un complex universal răspândit şi absolut normal.

Şi fetiţa mea m-a avertizat de cȃteva ori că se va mărita cu bărbatul meu, însă cred că ea are o altă motivaţie decât cea recunoscută de psihologi. Ȋntr-o seară m-am certat cu tăticul ei. Ni se întâmplă destul de rar să ne certăm, deşi, la câte frustrări acumulăm amândoi, cred că ar fi mai sănătos şi mai eficient să ne certăm mult mai des. Când am rămas singură cu Luna, şi-a exprimat îngrijorarea:

–        Acum va trebui să cauţi alt tătic?

Oricât de tentantă mi s-ar fi părut ideea, în condiţiile în care eram încă plină de resentimente faţă de tăticul ei propriu şi personal, m-am simţit datoare să mă calmez şi să o liniştesc:

–        Bineînţeles că nu, Luna, e doar o ceartă, o să ne împăcăm.

–        Uf, ce bine! Mi-era teamă că va trebui să cauţi altul. Şi acum nu cred că ai fi putut găsi.

–        De ce, Luna? Pentru că tăticul tău e cel mai bun?, am întrebat eu, cu un zâmbet atotştiutor.

–        Nu de asta. E pentru că la începutul lumii era simplu, că erau femei puţine, dar acum toţi bărbaţii sunt tăticii cuiva. Sunt deja luaţi, a răspuns, tot cu un ton atotştiutor, fiica mea de cinci ani.

În lumea Lunei, cam aşa şi e: mai toţi bărbaţii sunt tătici. De aici, probabil, şi spaima că, atunci când va creşte, singurul bărbat pe care îl iubeşte din tot sufleţelul nu va fi disponibil, pentru că este deja tăticul ei.

Anunțuri