Ingrata meserie de mamă

Discuţiile cu fetiţa mea o iau deseori razna. Într-o seară, de la un simplu cântecel înainte de culcare, am ajuns să am revelaţia că sunt doar un om normal. Iată cum:

–      „Săniuţa fuge,/ Nimeni n-o ajunge,/ Are dor de ducă…”, îşi repeta Luna conştiincioasă cântecul pentru serbarea de Crăciun. Mama, hai să fac eu mai bine un cântec: „Pătuţul fuge,/ La, la, la, se duce…” Uau, cum ar fi să fie un pat-săniuţă? Uite, putem să facem noi unul.

Şi s-a ridicat transpusă în picioare, a măsurat din ochi patul şi a început să facă planuri:

–      Aici punem o scândurică, aici mai punem una, nişte sfoară acolo, încă o scândurică, un fier… Cred că o să mă fac inventator!, a încheiat ea triumfătoare, dar şi epuizată de asaltul imaginaţiei şi de învârtitul prin pat.

–      Mi-ar plăcea să ajungi inventatoare. E o profesie pe care o faci cu plăcere şi de care nu te poţi plictisi, ceea ce este foarte important, am susţinut-o eu, la fel cum am făcut şi acum doi ani, când îşi dorea să fie doctoriţă de căţei, pisici şi iepuri, şi anul trecut, când s-a răzgândit şi a hotărât că-şi va deschide un restaurant.

–      Mda, dar totuşi pare cam obositor. Mai bine mă fac om normal.

–      Cum adică, Luna?

–      Adică om normal. Aşa, ca tine. Să nu fac nimic.

Deşi m-am simţit uşor jignită, m-am limitat să îi spun că eu fac o groază de lucruri de care ea nu îşi dă seama acum. Apoi i-am dat medicamentele, i-am citit, am culcat-o, am strâns masa, am spălat vasele, am luat de pe sârmă rufele pe care le spălasem mai devreme, am pus în ordine jucăriile şi hainele aruncate peste tot şi m-am apucat să scriu despre copilul meu.

Am mai fumat o ţigară şi m-am dus şi eu să mă culc. Mă aştepta o nouă zi în care urma să mă trezesc devreme ca să nu fac nimic.

Anunțuri

6 gânduri despre „Ingrata meserie de mamă

  1. ce ciudat… e foarte trist, dar umorul salvează situaţia. mai ales la final.
    cred că copchiii’ăştia ai noştri nu prea înţeleg cum e cu statul acasă ca să ai grijă de ei. dar, în acelaşi timp, cred că e mai bine că nu înţeleg asta.
    spor la nefăcut nimic!

    Apreciază

  2. Pingback: “La Cârpuţa Veselă” | Mama Aluniţă

  3. Da,este cu adevarat cea mai frumoasa meserie,inveti mult alaturi de copii, iti dau putere,energie,bucurii griji…….iar peste ani cand vin pe lume nepoteii ii vezi din nou crescand sub ocii tai.Sunt cele mai nepretuite comori ale noastre ,ale neamului nostru.

    Apreciază

  4. Pingback: Luna, spaima mistreţilor | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s