Întoarcerea fiicei povestitoare

După vreo două săptămâni în care nu am putut sta împreună – săptămâni de chin pentru mine, dar şi de linişte şi de ordine, în care aproape că simţeam ce frumos curge chi-ul prin casă, fără să se impiedice de papucei aruncaţi aiurea sau de colaje răspândite peste tot – furtuna Luna s-a întors aseară acasă cu un mare dor de colegii ei de la grădiniţă şi, în special, de ultima ei mare iubire, Vali (cel cucerit cu un cântec, în Suferinţe de amor). Chi-ul s-a ascuns speriat în debara (singurul loc în care fetiţa mea nu şi-a răspândit lucrurile pe jos), iar eu am avut parte de un lung şir de relatări despre ferma ei de la Giurgiu.

Am aflat că iezilor le-au crescut atât de mari corniţele încât cel botezat chiar aşa, Corniţe, şi le-a încurcat într-un gard, că cele două căţeluşe născute de curând au primit nume la modă printre copiii din ziua de azi, că puii de găină cresc vizibil de la o zi la alta şi că cele trei duzini de purceluşi au învăţat să stea în picioare cu ajutorul extrem de profesionist oferit de ea, îndatoritoarea mea fetiţă. Bineînţeles că eram deja la curent cu aventurile ei din cocină, că doar vorbiserăm zilnic la telefon, dar nu m-am supărat să le aud din nou, mai ales că acum le puteam şi vizualiza 3D, datorită gesticii ample a Lunei.

După ce am trecut în revistă tot meniul unor viitoare ospăţuri nemiloase, am întrebat-o şi despre unul dintre puţinele animale care vor scăpa instinctelor noastre carnivore, câinele labrador:

–        Cred că aşteaptă pui!, aruncă Luna vestea-surpriză.

–        Da? L-a dus tata la vreo fetiţă? Mie nu mi-a spus nimic.

–        Nu, nu l-a dus. Dar mi-am dat eu seama, mă asigură Luna cu un aer atotcunoscător.

–        După ce ţi-ai dat seama?

–        După bucuria de pe faţa lui.

De teamă să nu deviem, iar, discuţia spre o zonă interzisă minorilor, am schimbat subiectul. Dar nu foarte mult, pentru că am vorbit despre băieţi. Este o nouă obişnuinţă de-a noastră, înainte de culcare, să stăm în pat şi să vorbim despre prietenii ei de la gradiniţă, din parc şi de la dansuri, precum şi despre rotaţia aleatorie a pasiunii ei pentru unul sau pentru celălalt. Savurez cu mare încântare aceste momente de confidenţe pentru că ştiu că, la un moment dat, nu mă va mai pune la curent cu astfel de lucruri. Iar ea este atât de recunoscătoare că o ascult, încât parcă mă iubeşte şi mai tare. Aseară, de exemplu, am avut parte de o lungă înşiruire de complimente anatomice:

–        Mama, ce ochi frumoşi ai! Şi mâinile le ai frumoase! Şi părul, şi gura, şi picioarele, şi corpul!… Şi inima cred că o ai frumoasă!

Pentru o secundă, am crezut că fi-mea e poetă. Dar a continuat dur:

–        Dar deocamdată nu ştim asta, că e pe dinăuntru.

Cuvântul „deocamdată” a adus conversaţiei o nuanţă îngrijorătoare. Şi am schimbat iar subiectul, şi tot aşa până a adormit, cu zâmbetul pe buze şi visând probabil la minunata zi ce o aştepta la grădiniţa de care îi fusese dor.

Bineînţeles că a doua zi, când am recuperat-o de la educatoare, am fost curioasă să aflu cum se petrecuse revederea cu colegul preferat:

–        A fost mai ciudat, ciudat de tot, pentru că sora lui l-a schimnotizat.

–        Cum aşa?

–        Păi nu mă vedea, nu mă auzea, nu mă băga în seamă… Da’ până la urmă m-a văzut şi s-a bucurat. Că i-am făcut cu mâna la ochi, uite aşa, şi l-am de-schimnotizat.

Bine ai venit acasă, Luna! Chiar îmi lipseau materiale noi pentru articole.

Anunțuri

4 gânduri despre „Întoarcerea fiicei povestitoare

  1. 🙂
    de rîsu’plînsu’, asta cu „deocamdată”.
    dar să ştii că micuţii ăştia, chiar dacă nu ştiu ei cum e cu primăvara, birds’n’beez, dragostea fizică şi stuff, au tot felul de insight-uri care mai de care mai trăznite. şi ştefan vorbeşte despre o bucurie de-asta, pe care eu o traduc aşa.
    ieri, însă, m-a întrebat ce e viaţa!

    Apreciază

    • Cu sigurantza iubirea e un sentiment innascut, si nu ma refer aici la cea stil „maica Tereza”. Luna a vorbit inca de la primii fiori despre asta cu sfiala si cu o stralucire semnificativa in ochi. STIA ca e ceva mai special si mai intim! 🙂 Foarte grea intrebarea lui Stefan, ce i-ai raspuns?

      Apreciază

  2. A omis sa spuna: ”mama ce tanara si frumoasa esti!”
    Vedeti avantajele copiilor crescuti in Romanica noastra!
    Inca, au posibilitatea sa vada live vietati domestice. Altii, asa zisi, superevoluati si superdemocrati, vad asa ceva la zoo.

    Apreciază

    • Si mie mi se pare important ca poate avea contact nemijlocit cu animalele, e atat de fericita in mijlocul lor! Dar nu stiu daca acest lucru e chiar esential, apropo de tarile superevoluate. Ma gandesc la copiii din Africa, pe care nu stiu cat ii ajuta ca vad animale, dar doar cam atat…

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s