La femei se merge doar cu căciuliţă, să fie clar!

Singurul bunic de parte bărbătească al Lunei, deşi este trecut bine de optzeci de ani, este încă un bărbat capabil să îşi ridice cu elan în braţe năvalnica nepoţică. Comandor în retragere şi fost căpitan de vas prezidenţial, bunicul îşi aduce probabil aminte de tinereţea lui ca mus atunci când ascultă fără crâcnire absolut toate comenzile Lunei – el fiind, de altfel, şi cel care o răsfaţă cel mai mult din familia noastră.

Acum vreun an, într-o duminică, l-am invitat la noi la prânz, dar el ne-a refuzat, motivând că are o treabă. Cam ce treabă poate avea un pensionar duminica la prânz? N-a vrut şi pace să ne spună. Misterul ne-a bântuit toată ziua, iar pe seară, când am reuşit să-l vedem, am insistat cu întrebările. Dar, nimic: bunicul a continuat să tacă şi să zâmbească enigmatic. Şi-atunci, după o şuşoteală scurtă şi un „un, doi, trei” în şoaptă, ne-am apucat să îi cântăm în cor:

–  „Noi trei, la femei, la femei, la femei… / Hei, hei, la femei, la femei, la femei…”

Bunicul a tăcut şi zâmbit şi mai abitir, noi, părinţii, schimbam priviri amuzate, iar Luna se tăvălea pe jos de râs, cântând cu dedicaţie această melodie (una dintre preferatele ei).

De ce ar avea un copil de patru ani, ca melodie preferată, una cu substrat sexual, al slobodei la gură trupe Ca$$a Loco? Pur şi simplu, pentru că asta ascultă.

Încă de când Luna era foarte mică, obişnuiesc să fac regulat compilaţii cu muzică pe ceea ce numim „CD-uri de maşină”, care ne înveselesc lungile ore petrecute pe drumuri. Aceste discuri conţin stiluri dintre cele mai diverse, de la „Iepuraş, coconaş” şi „Nu mi-e frică de bau-bau”, până la Celelalte Cuvinte şi John Legend, cu trecere prin Pepe şi Jean Moscopol. Criteriile de selecţie sunt, în ordine: cântece pentru copii, melodii româneşti cu versuri simpatice, muzică de calitate, cu care încerc să o obişnuiesc de pe acum, şi hiturile de un sezon, care mă farmecă inexplicabil, deşi sunt uneori ca vai de mama lor (gusturile mele eclectice sunt motiv de mare mirare chiar şi pentru mine însămi: mă înfior de plăcere în faţa unui dreptunghi din două dungi colorate de-al lui Rothko, dar colecţionez bibelouri cu îngeraşi – poate că e doar chestie de bani şi că, dacă aş fi bogată, aş face exact invers).

Ca urmare a acestor audiţii, eu am învăţat pe dinafară „Cutiuţa muzicală” vol. I – XIV, iar Luna şi-a descoperit pasiunea pentru Compact, Avantgarde şi Pasărea Colibri. Am cântat împreună, în buclă, până la epuizare, capodopere lirice ca: „Pleacă! / Mâine o să-mi treacă”, „E sofisticată, mă / O fi stricată, mă”, „Eu vara nu dorm, ey” sau „Cada dia y cada noche,/ Liubi, liubi ti minia”. Fidela rockeriţă din mine s-a bucurat să afle că şi fiică-sii îi plac Adam Lambert şi The Rasmus (puţinele mele coups-de-coeur din domeniu ale ultimilor ani) şi până şi seriosul meu partener s-a aventurat să urle cu noi „Vine valu’ / Îmi ia calu’ ” – adică s-a lăsat dus şi el de val, pentru prima dată după ani de zile în care s-a mulţumit să-mi suporte (cu greu) euforiile muzicale şi să-mi schimbe, din când în când, postul de radio.

Singura zonă în care nu am avut (încă) succes este cea a muzicii clasice, după cum mă plângeam mai demult, în Lecţii în fundul gol. O undă de speranţă a existat la un moment dat, atunci când ne aflam într-un loc minunat, pe marginea unei piscine de pe o coastă grecească, iar din difuzoare curgea o bijuterie de muzică ce întregea impresia că, de fapt, visam. Fetiţa noastră, de vreo trei ani jumate pe atunci, a afirmat din senin:

–   Asta parcă e muzică pentru regi.

Aproape că am căzut în piscină (ceea ce ar fi fost grav, pentru că n-aveam colacul pe mine, ori eu fără colac nici măcar într-o baltă nu îndrăznesc să calc). De uimire. Pentru că bucata respectivă era uvertura operei „Dacă aş fi fost rege”, a lui Adolphe Adam.

Dar a fost doar o superbă coincidenţă. N-am mai reuşit niciodată să îi captez interesul pentru o muzică fără cuvinte, deşi am încercat de multe ori, ba mişeleşte, punând în surdină vreun concert în timp ce ea se juca alături, ba cu forţa, ca acum câteva luni, când i-am pus Beethoven şi i-am dat un argument pe care eu îl credeam imbatabil:

–   Luna, ştii că genul acesta de muzică îţi ajută creieraşul să se dezvolte şi corpul să se relaxeze? E dovedit ştiinţific, am adăugat eu ca s-o impresionez.

A fost ocazia perfectă pentru fiică-mea să îşi descopere o nouă trăsătură de caracter, moştenită cu siguranţă de la mine – ironia. Cu un zâmbet şmecher, s-a întors către căţeluşa noastră şi i-a zis:

–   Auzi, Bebiţa, acum te faci mai deşteaptă!

Apoi s-a dus să schimbe discul. Sunt nevoită, deci, să mă limitez deocamdată la muzici vesele şi mai puţin complicate, cu versuri de care uneori mă jenez un pic, atunci când fetiţa mea le cântă în gura mare prin magazine şi alte locuri publice.

Ultima dată am păţit ruşinea în lift, cu un vecin care s-a bucurat când Luna a început un cântecel al trupei Bere Gratis, aparent nevinovat (primul vers e: „A venit vacanţa, / Cu trenul din Franţa”) şi a rămas pe palier cu noi ca să asculte şi continuarea. Măgulită de audienţă, Luna a dus melodia în crescendo până la versul ei preferat, pe care îi place să îl ţipe din toţi rărunchii: „Vara asta toată lumea poartă căciuliţă!!!!” Vecinul a făcut ochii cât cepele, iar eu m-am grăbit să-i explic că, oricum, ea nu înţelege ce spune. În plus, puţină educaţie sexuală nu strică niciodată, fie ea şi în subconştient.

Acum mă aştept ca, peste ceva vreme, să mă întrebe copilul de ce e bine să purtăm căciulă şi vara. Aşa cum ieri m-a întrebat, la vreun an, deci, după întâmplarea cu bunicul, despre care vă povesteam la început:

–   Mama, dar de ce îi cântam noi atunci lu’ bunicu’ cântecul ăla cu femeile? Că n-am înţeles niciodată de ce ne-am distrat atât..

Anunțuri

5 gânduri despre „La femei se merge doar cu căciuliţă, să fie clar!

  1. Unele din avantajele marilor din jurul Greciei fata de Marea Neagra este cel al claritatii și al flotabilitatii. Asa ca in Grecia poti invata mai usor sa inoti.
    Contextul imi permite sa introduc o mica povestioara.
    Intr-o zi eram cu sotia in masina si spunea ca ii trebuie oarece. Vad prin parbriz spatele unei superbe ”gazele” si spun: ”uite ce imi trebuie mie!”. Replica a venit neintarziat : ”cat timp inca iti mai trebuie este foarte bine!”.

    Apreciază

    • Cea mai sarata mare am intalnit-o la Tel Aviv, unde nici daca as fi vrut nu m-as fi putut duce la fund. Si tot respectul pentru Adriana, cred ca asta e unul dintre secretele unei casnicii indelungate. Adica, umorul, bineinteles 🙂

      Apreciază

  2. Pingback: Pay it forward sau pay it back – cum vreţi voi, dar nu uitaţi să plătiţi binele cu alt bine! | Mama Aluniţă

  3. Pingback: Aveam blog sexual şi nu ştiam | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s