Dragostea din „tei”

Prima declaraţie de dragoste primită de la fiica mea a fost destul de subtilă. Stătuse vreo zi jumate fără mine şi, când m-a văzut, mi-a spus cu un patos impresionant:

– Mama, eşti SINGURA mamă care am avut-o vreodată!

Am tradus rapid din limbajul de trei ani în limba română şi mi-am închipuit că încercase să îmi spună că mă iubeşte mult.

Şi uite-aşa a început perioada cea mai drăgăstoasă „care am avut-o vreodată” din viaţa noastră comună. Pupici nenumăraţi, declaraţii zilnice, manifestări entuziaste – aproape doi ani în care am simţit literalmente iubirea plutind prin casă. Ca o pesimistă ce sunt, în loc să mă bucur că trăiesc aşa ceva, mi-am imaginat tristeţea pe care o voi simţi atunci când toate aceste gesturi şi cuvinte frumoase vor dispărea. Adică în curând, dacă e să mă iau după mărturiile părinţilor de adolescenţi şi după împuţinarea treptată a entuziasmului propriului copil. Ba chiar şi după propriile ei avertismente, dureros de sincere (aşa cum numai copiii au curajul să o facă), pe care mi le-a transmis pe la patru ani, când încă mă pupa foarte, foarte des. I-am spus atunci că, la un moment dat, probabil nu o să mă mai pupe deloc:

– De ce?

– O să fiu bătrână şi urâtă. O să mai vrei să mă pupi şi aşa?

– Hai să ajungem la partea asta şi mai vedem atunci!, mi-a răspuns Luna cu un surprizător calm superior.

Era în perioada în care se auto-intitula „regina înţelepţilor”.

În anul următor, declaraţiile ei au variat de la „Eşti cea mai bună mămică din lume!” la „Eşti cea mai bună mămică din Univers!”, apoi la „Eşti cea mai bună mămică din toaaaată viaţa mea!” Având în vedere vârsta ei fragedă, nu ştiu sigur dacă asta a însemnat un progres pentru mine. E drept că, tot atunci, i-a scăzut entuziasmul şi pentru alte lucruri, pentru că nu am mai auzit fraza cu care ne-a încântat luni de zile, în fiecare seară, înainte de culcare: „Azi a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea!”

Primul şoc a venit pe la cinci ani şi jumătate, când mi-a spus:

– Mama, vorbeşti ca un morcov zdrobit.

– Cum adică?

– Dacă un morcov stricat ar vorbi, ar spune prostiile astea pe care le spui tu acum.

Am apreciat subtilitatea metaforei, dar nu şi conţinutul mesajului. Iar acum mai am parte doar sporadic de mici consolări („Săraca de tine, ţi-ai rupt o unghie! Dar o să fii cea mai bună mămică din lume şi cu unghia ruptă, corect?”) sau complimente („Eşti cea mai frumoasă mamă din TOOOOT cartierul!”). Nejustificate, dar măgulitoare, trebuie să recunosc.

Cred că e normal să fie aşa, cu mai puţine vorbe. La fel ca în orice poveste de dragoste: pasiunea începuturilor se duce, iubirea adevărată rămâne. Iar eu voi continua să o hrănesc pe cea din urmă cu cel puţin un „Te iubesc” pe zi.