La mulţi ani! Habar n-aveaţi, dar azi împliniţi un an. Da, cu voi doi vorbesc, cei care mă citiţi conştiincios încă de la primul articol publicat aici, pe 11 februarie 2014.
Vă urez numai bine şi vouă, celorlalţi vreo sută, două, care m-aţi găsit mai târziu prin aglomeraţia asta electronică şi care aţi revenit regulat pe blogul meu, cu încrederea că vă voi aduce un surâs dimineaţa la cafea. Şi vouă, blogger-ilor care îmi lăsaţi urma trecerii voastre pe aici sub formă de avatar; îmi pare rău că nu ajung să vă citesc pe toţi, dar aveţi tot respectul meu pentru generozitate. Si ţie la mulţi ani, frumoasă căţeluşă albă cu cont de Facebook, care mi-ai apreciat cu lăbuţa ta ultimul articol cu trimiteri culinare!
Ar mai fi câteva mii de rătăcitori ocazionali pe aici, dar lor nu le urez nimic pentru că, oricum, nu mă (mai) citesc.
Îmi cer scuze dacă, uneori, surâsul aşteptat a fost înlocuit de o lacrimă în colţul ochiului, ocazionată de vreo povestire din viaţa reală, şi nu din Lunezia – minunata lume imaginară a fetiţei mele. Uneori mă simt prea tristă sau frustrată pentru a mă putea concentra pe naraţiuni de vise şi perle copilăreşti sau pentru a masca subiecte grave în anecdote aparent puerile, aşa cum încerc de obicei.
A fost un an special pentru mine, în care am reuşit să îmi inving eterna teamă de a da greş în public şi am făcut primul pas către ceea ce mi-am dorit de la cinci ani: să scriu. Încă îmi mai adun curajul pentru următorii paşi. Iar micile mele povestiri rămân un exerciţiu excelent în acest sens.
Cât despre emoţiile zilnice pe care mi le-a adus acest blog, ce să mai spun: nepreţuite! Sunt lipită de statisticile de trafic, bucuroasă la fiecare „Like” şi în extaz la fiecare nou abonat sau distribuire. Dacă vă mai spun şi că râd singură atunci când scriu ceva ce mi se pare irezistibil, aveţi tabloul complet al pasiunii mele de un an încoace.
Fiică-mea e şi ea destul de implicată în poveste. Încă nu mi-a spus că locuiesc „la blog”, aşa cum declară băieţelul unei prietene prinse de mai mulţi ani în această activitate creativă, dar obişnuieşte să mă trimită să scriu de fiecare dată când mă bufneşte râsul la vreo perlă de-a ei. Iar luna trecută m-a „înjurat” tematic, atunci când am refuzat să îi dau în gură să mănânce:
– Blogăristo!, mi-a zis ea cu obidă.
Îi citesc aproape tot ce public. E mirată să audă ce prostioare a făcut acum doi-trei ani şi încântată de transcrierea literară a vreunei aventuri recente. Îi mai arăt şi harta vizitelor, din când în când, şi îi explic în ce ţară a mai citit cineva despre ea. Îi plac steguleţele alea înşirate pe pagina de statistici, aşa că încep să-i citesc lista:
– România, Austria, Germania, Anglia, America, Coreea de Nord, Italia, Sri Lanka, Kenya, Jersey (n.a. ce naiba e Jersey?!), Turcia, Singapore…Avem o listă din ce în ce mai lungă şi sunt bucuroasă şi mândră când i-o citesc. Şi câte o pată de culoare în fiecare continent. Doar Groenlanda aia goală mă cam enervează, nici nu ştiam cât e de mare înainte să văd mapamondul de pe WordPress. Luna mă ascultă cu atenţie, apoi se întristează şi mă întreabă cu vocea ei mică la care apelează în situaţii copleşitoare:
– Şi din Giurgiu… nimeni?
– Ba da, Luna, tăticul tău citeşte tot, o liniştesc eu. Şi îmi trimite uneori SMS-uri cu textul „Like”, pentru că el nu e conectat la marea reţea socială. De obicei, la articolele în care scriu şi despre el câte ceva. Doar că Giurgiu nu e o ţară…
Dar emoţia ei cea mai mare a fost când i-am citit primul mesaj primit de la cineva complet necunoscut, plin de urări generoase pentru noi două, în semn de recunoştinţă pentru bucuria cu care spunea că citeşte fiecare articol. Mai primisem încurajări de la prieteni şi toate mi s-au părut minunate (cum să nu ţi se umple sufletul când cineva îţi spune că i-ai făcut ziua mai frumoasă sau că a râs singur în faţa calculatorului, citindu-te târziu în noapte?), dar nu şi de la cineva complet străin:
– E femeie sau bărbat, mama?, m-a întrebat Luna după un moment de tăcere concentrată.
– Femeie. O cheamă Amalia.
– Eu cred că doamna asta crede în Dumnezeu, dacă a scris aşa ceva.
Atunci să-i ajute Dumnezeu, zic eu! Iar voi, dragii mei cititori, apucaţi-vă de scris, dacă doriţi mângâieri pe orgoliu şi emoţii tandre, ca ale mele!
P.S. Despre frustrările de blogger cu audienţă micuţă de tot – la fel de numeroase ca şi satisfacţiile enumerate mai sus – într-un articol viitor. Azi doar ne bucurăm!
La multi ani!
Oricum, sursa de inspiratie este inepuizabilă, fiind vorba de ispravile Lunei. Acum, se afla intr-o lume minunata, in care nu este o distinctie clara intre cea a realitatii si cea a povestilor. Ea este plina de bune intentii, dar uneori ii ies pe dos, precum teribilului Habarnam.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru urare, Mihai, si pentru fidelitatea cu care m-ai sustinut inca de la inceput. Habarnam e pe lista noastra de lecturi pentru viitor, presupun ca va fi o sursa de inspiratie pentru noi nazdravanii, la un moment dat 🙂
ApreciazăApreciază
La multi ani, Mama Alunita!!!! Iar tie, Alunita, iti doresc mai mult curaj si mai multa incredere pentru realizarea dorintelor demult gandite!!! Toate cele bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulţi ani, Aluniţa! Şi la cît mai multe poveşti pe bloc. Ăăăă, pe blog.
E ciudat, cumva, şi pe mine m-a anunţat WordPress ieri că aniversez opt ani de blog. Şi tot ieri a fost ziua maică-mii.
Bănuiesc că sînt toţi în zodia vărsătorului 😀
ApreciazăApreciază
Multumesc. Una dintre bucuriile pe care mi le-a adus blogul este si imprietenirea noastra, fara de care n-as fi putut sa aflu, printre multe altele, despre superba expresie „la blog” a baietelului tau. Si la multi ani si voua! Varsatorul e zodia generozitatii, deci poate redevii si tu mai generoasa cu postarile tale 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mă bucur şi eu. deşi lui dom’doctor de la ia acasă i se datorează în mod direct, acolo am întîlnit un comentariu de-al tău.
în altă ordine de idei, nu din lipsă de generozitate tac…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii ceva? N-ai de ce sa-ti fie frica sa faci ce-ti place! Critici are toata lumea. Eu ma amuz de fiecare data cand ii dau criticii de film capsuna de aur lui Adam Sandler, care a facut un catralion de filme si o suta de milioane !! ( eu nu sunt fan al individului si nici al filmelor lui tampe, mereu aceleasi, insa pe om il stie o lume intreaga!)La multi ani si la multi abonati!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani! Eu sunt de 6 ani si jumatate in blogosfera si am vazut venind si plecand o multime de bloggeri (inclusiv blogger moms). Este greu sa iti faci audienta si s-o pastrezi. Sfatul meu e sa scrii de placere si sa te uiti mai putin la trafic. Doar ti-ai facut blog pentru tine si nu pentru cititori, asa ca incearca sa fii mai relaxata. Esti prea incrancenata sa ai trafic si expunere si asta se vede cu ochiul liber si la tine pe blog si pe pagina de fb. Scrie asa cum ai scris si pana acum si va veni si traficul 🙂 Doar asa vei rezista tavalagului. Ar fi pacat sa te pierzi si tu la urmatoarea trecere a sitei prin mediul blogosferic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Banuiam eu ca sunt prea incrancenata :-))) Multumesc, Laura, o sa incerc sa ma temperez. Dar va fi greu, pentru ca sunt o fire adictiva: fumez, urmaresc seriale TV, sunt fidela unui singura barbat, ma uit de zece ori pe zi la statistici…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti si nu face bine la trafic 🙂 Dar esti asa simpatica si mai degraba duioasa incat banuiesc ca cititorii vor aprecia sinceritatea ta 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur și eu ca te-am „întâlnit”, îmi place mult de tot felul în care scrii și am o mare întrebare:ce este cu Giurgiu? Ce este acolo? :-))
ApreciazăApreciază
Multumesc mult.
Taticul Lunei locuieste in Giurgiu, de unde sunt si eu, de altfel. Se ocupa cu constructia de ambarcatiuni si are nevoie de Dunare la dispozitie pentru asta. Eu nu ma ocup cu nimic, dar am nevoie de un oras viu, ca Bucurestiul. Asa ca ne vedem doar in weekenduri si vacante…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și tatăl meu este din Giurgiu, bunicii mei paterni au locuit o viață acolo și am și o mulțime de rude care trăiesc acolo. Ce mică-i lumea, așa-i?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Om fi si noi rude, mai stii? 😉
ApreciazăApreciază