Ana are multe mere. Eu am unul singur

A fost odată un Băieţel, căruia i-a venit vremea să meargă la şcoală, deşi n-ar prea fi vrut. Avea tristeţile lui, de care nu era el responsabil, şi care îl făcuseră să se închidă în sine. Vorbea puţin şi zâmbea rar, mult prea rar pentru vârsta lui. La şcoală nu s-a integrat la fel de uşor ca cei mai mulţi dintre colegii lui. Nu şi-a făcut prieteni, nu răspundea la ore, iar după primul concurs şcolar a încercat să-şi păcălească mama că nu se mai ţin cursuri.

Singurul om de care se apropiase era Învăţătoarea, pe care o simţea protectoare. În ziua în care aceasta a lipsit pe neaşteptate de la şcoală, Băieţelul a plâns tot timpul încetişor: „Cu cine o să mă ţin eu de mână la plecare?”

Spre sfârşitul anului şcolar, problemele Băieţelului nu numai că nu se rezolvaseră, ba chiar s-au adâncit. Se apropiase de doar doi colegi, în rest, respingea comunitatea şi începuse să îi agreseze verbal pe ceilalţi. Învăţătoarea nu găsise de cuvinţă să discute cu mama lui, să afle de ce este aşa şi să îi propună un plan de intervenţie. Se mulţumea să îl certe pe Băieţel că desenează urât, de parcă el ar fi fost vinovat că îşi arăta suferinţa în mâzgălituri cu creionul negru. Sau să îl mustre că întârzie dimineaţa la ore, de parcă el ar fi putut hotărî la ce oră să plece de acasă ca să ajungă la timp.

Într-o zi, nervoasă, Învăţătoarea le-a spus copiilor o poveste:

– Imaginaţi-vă că aveţi zece mere într-un coş. Unul singur dintre ele este putred. Aţi zice că nu e grav, dar de la el vor putrezi şi merele care se află alături.

Învăţătoarei acesteia îi plăceau parabolele cu mere, mai făcuse şi altele în trecut. Iar asta era o pildă reală, cu tâlc uşor de înţeles de către nişte copii de şase-şapte ani. Numai că Învăţătoarea a continuat:

– Mărul putred eşti tu, Băieţelule. Iar cei doi prieteni ai tăi se vor strica şi ei dacă mai stau în preajma ta.

Şi i-a numit pe singurii lui prieteni.

Băieţelul s-a dus şi mai trist acasă. Nu i-a povestit nimic mamei lui, la fel cum niciodată nu îi povestea nimic din ce i se întâmpla. Poate că aşa înţelegea el să o protejeze, ca să nu putrezească şi ea. Iar în ziua următoare, la şcoală, a fost din nou foarte singur.

Desigur că nu e vorba despre fetiţa mea în această poveste. Dar îl cunosc pe Băieţel. El nu e doar un măr dintr-un coş, ci un copil care are nevoie de ajutor, de prieteni şi de o învăţătoare care să nu îl mai rănească.

Şi poate că te întrebi de ce îmi pasă mie. Îmi pasă. Pentru că azi a fost rândul Băieţelului, aşa cum ieri a fost al altui Băieţel, dar mâine poate veni rândul oricărui alt măr: al lui, al meu, al tău…

Anunțuri

4 gânduri despre „Ana are multe mere. Eu am unul singur

  1. Asa este in ”democratie”!
    Eu stiu o poveste cu fetita, Maya.
    Fetita Maya era, tot la fel, destul de izolata si necomunicativa.
    Invatatoarea a trimis-o la psiholog. Psihologul a inceput sa-i prescrie medicamente. Ulterior pishologul a chemat parintii si dupa un timp a inceput sa le prescrie si lor medicamente.
    Maya a crescut, dar s-au inmultit si medicamentele familiei.
    Gandeste-te cine a castigat?
    Asa este in ”democratie”!
    Nu poti face educatie cu invatatori si profesori, nemotivati financiar. Multi din cei de la catedra au ajuns acolo, pentru ca acolo viata le-a oferit ultima alegere posibila. Acestia nu sunt dedicati profesiei de dascal. Da-le un salariu corespunzator si se vor bate pe locuri precum magistratii.
    Dar in Romanica, unde politicul si-a dat mana cu magistratii pentru a ne spolia, ce asteptare poti avea?

    Apreciază

    • Aceeasi invatatoare, un an mai tarziu, merge sa isi incerce norocul in tari straine (si) pentru un trai mai bun probabil. Spun sa isi incerce norocul pentru ca postul ii ramane blocat in scoala. Altcineva nu poate concura pe el, chiar si daca ar vrea. Copiii sunt trecuti in grija unei invatatoare pentru care mirajul strainatatii nu mai este accesibil. Parintii si copii vor sta timp de un an in provizorat, pana ce acest pesonaj se va decide probabil daca vrea sa numere merele Anei in tara sa in strainatate. Un an in care parintii si copiii vor fi dusi cu zaharelul si in care totul va sta sub semnul provizoratului. Un an in care ne vom bucura de o noua experienta oferita de o tara care nu ne da dreptul la decenta. Oare in noul cod al elevilor, au ei dreptul sa stie ce statut are cadrul didactic de la catedra? E suplinitor, e titlular? Sau titularul e plecat sa incerce altceva. Si daca strainatatea nu ii va fi pe plac vor fi buni si copii nostri, asa cu hibele lor cu tot. Si la final, pentru a usura alegerea tuturor, personajul este d-na invataoare Ciuclea Dorina de la scoala 97 din Bucuresti.

      Apreciază

      • M-am gandit mult daca sa public sau nu acest comentariu. Pana la urma am hotarat, iata, sa il las sa apara aici, din motive pe care pareti sa le stiti, doamna Maria. Dar eu nu voi raspunde la el, pentru ca inca nu stiu daca lucrurile stau chiar asa…

        Apreciază

  2. Pingback: O casă pentru visele lor | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s