Micuţa pompieră

I-am spus de curând fiică-mii o poveste tare frumoasă. Autorul ei s-a pierdut în negura viralizării de pe internet, dar eu am citit-o la un fost coleg de şcoală şi m-am bucurat să găsesc o pildă atât de inspirată despre responsabilitate, speranţă şi felul în care ne putem implica cu toţii, după puterile noastre, în construirea unei lumi mai bune.

Se făcea că, într-o pădure, a izbucnit un incendiu uriaş. Animalele fugeau speriate care încotro, până şi cele mai voinice dintre ele. Doar o micuţă pasăre colibri zbura până la un râu din apropiere şi aducea neobosită apă în cioculeţul ei, în încercarea zadarnică de a stinge focul. Privind la nenumăratele ei drumuri, un elefant i-a spus:

– Tu chiar nu vezi că munceşti degeaba?

– Îmi fac şi eu partea mea, a răspuns mica vietate şi a continuat să stropească, cu câte o picătură, flăcările imense.

I-am explicat Lunei că şi eu mă simt, deseori, o neputincioasă pasăre colibri rătăcită printre oamenii din ce în ce mai mulţi şi mai indiferenţi din jurul meu. Şi că, la fel ca pasărea, voi continua să îmi fac partea mea, deşi rezultatele imediate sunt tot mai puţine.

Nu a spus nimic Luna atunci şi am fost cam dezamăgită. Sperasem ca povestea să o ajute să-mi înţeleagă motivaţia atunci când fac lucruri pe care nu le vede la alţii sau care par să sacrifice confortul nostru personal pentru un bine intangibil al tuturor.

Dar, după vreo săptămână, absolut din senin, copilul mi-a zis:

– Mama, să ştii că, dacă ia foc casa noastră şi e vreun elefant pe acolo care îmi spune că sunt prea mică, eu tot o să ajut cum pot să stingem focul.

Tot din senin, am iubit-o şi mai mult. Este cu adevărat puiul meu mic şi curajos, care ŞTIU că îşi va pune mereu sufletul pe masa celor care au nevoie de ea. Şi am trecut cu buretele îngăduinţei peste imaginea elefantului vorbitor aflat din întâmplare în micul nostru apartament de la etajul al şaptelea. Fiecare cu visele lui!

Anunțuri

2 gânduri despre „Micuţa pompieră

  1. Chiar daca initial ai crezut ca povestioara nu a avut impact asupra Lunei, totusi, a tinut minte ca si ajutorul ei conteaza.
    Problema este daca educatia binelui prevaleaza raul in zilele noastre?
    Am educat-o pe Dana in spiritul binelui si nu-mi pare rau!
    Au fost situatii in care mi s-a reprosat acest lucru.
    Problema este ca si Luna ca si Dana sunt intr-o mare a raului si necinstei. Intr-o atare situatie, fara exceptie, se vor incarca negativ, cu multe resentimente si cu efecte nedorite in planul sanatatii.
    Nu vorbesc aiurea cand spun ca resentimentele au un impact negativ asupra sanatatii!
    Aici, avem o problema care trebuie gestionata cu multa atentie!

    PS
    Totusi, sa nu ne lamentam prea mult, hidoseniile pe care le traim au fost si vor fi!

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact asa visez sa pot spune si eu, peste ani: nu-mi pare rau pentru felul in care mi-am educat copilul! Si mai visez sa fim din ce in ce mai multi de partea binelui, pentru ca ceva va trebui sa se schimbe in curand, asa nu se mai poate…

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s