Vacanţă pe litoralul bulgăresc, cu bune şi rele. Mai mult rele

Mi s-a părut atât de demodat să îmi ureze cineva „Vreme frumoasă!” înainte de plecarea în vacanţă… Cum aşa, când în insulele greceşti ploaia pe timp de vară e la fel de rară ca un magazin deschis la orele siestei?! Uitam, însă, că anul acesta nu mai plecam în insule, pe motiv de buget redus. Aşa că m-am trezit, chiar din prima zi a vacanţei, cu revelaţia că poate fi şi înnorat, şi frig, şi vânt pe malul mării. În Bulgaria.

Pentru că nu îmi place turismul de tip hoardă, cu plaje înţesate de şezlonguri şi „resorturi” cu mii de camere (ghilimelele se datorează faptului că acest cuvânt nu apare, încă, în DEX în accepţiunea lui hotelieră), nu am luat niciodată în discuţie o vacanţă în ţara vecină şi prietenă. Dar distanţa mai scurtă şi preţurile mai mici ne-au forţat acum să o încercăm.

Am găsit pe net un loc care părea să corespundă cât de cât pretenţiilor mele de estetă urbană şi stresată – peisaj, izolare, confort. Un all-exclusive, după cum inspirat zicea cineva. Şi iată-ne cazaţi, după un drum ceva mai lung decât ne aşteptam, într-un mic hotel (Romance, pe numele lui bulgăresc), construit deasupra unui mic golf cu o mică plajă, la adăpost de invazia de turişti din staţiuni. Doar apartamentul nostru era mare acolo, cred că am fi putut juca cu lejeritate un tenis de picior în living, dacă fiică-mea nu şi l-ar fi apropriat cu hotărâre, împrăştiindu-şi hainele şi bucăţile de Lego peste tot. Cina de sosire a fost excelentă, personalul hotelului foarte amabil, în special chelnerul tânăr şi fermecător care a cucerit-o pe Luna de la primul zâmbet, cealaltă Lună, aia de pe cer, ne-a răsfăţat cu faza ei plină, luminând cu generozitate spuma valurilor, ce mai, totul părea perfect. Până a doua zi. Când ne-am trezit, după cum spuneam, cu un cer înnorat şi cu un vânt îngrijorător de apropiat de gradul de furtună.

Soarele a apărut în ziua următoare şi a rămas cu noi toată săptămâna. La fel şi vântul. Am plecat cu speranţă spre golful nostru, deşi o avertizasem pe Luna că salvamarul nu ne va lăsa în apă pe valurile alea:

– Ce e aia „salvamar”?

– E cineva care salvează oamenii din mare. De obicei, e un bărbat musculos, frumos şi bronzat, am derapat eu cu gândul la Baywatch şi alte clişee din filme.

Aveam dreptate doar parţial. Salvamarul nostru era într-adevăr un bărbat, bronzat şi numai fibră, dar doar atât. Pe lângă fibră nu mai avea nimic: un slăbănog de vreo sută de ani, da’ rău al naibii, o dată n-a scos steagul ăla roşu cât timp am stat noi acolo! N-am îndrăznit să-l supărăm prea tare şi ne-am limitat la a culege o pungă plină cu cochilii de melci, aduse din abundenţă pe plaja aceea, şi la a construi efemere piscine din nisip.

A trebuit să căutăm prin vecini plaje cu ape mai liniştite şi steguleţe verzi. Am fost mai întâi în Kiten, staţiune care, pe hartă, părea mică şi neînsemnată. Nu era. Străzi pline de chioşcuri cu chinezării, plaje înţesate de burtoşi gălăgioşi, şezlong lângă şezlong… Fix ce urăsc mai tare. Dar, ce să-i faci, bucuria copilului e mai presus de orice, iar copilul se bucura să poată înota.

Apoi am descoperit Lozenets. Un sat mai aerisit, cu un contrast surprinzător între casele rurale şi super-hiper-ultra-complexul hotelier despre care se zvoneşte că ar fi un mijloc de spălare de bani pentru mafia rusă. Aici am găsit şi o mică plajă drăguţă, şi localuri cu design şic, aşa că, până la urmă, toată lumea a fost mulţumită. Am profitat de ocazie să îi facem copilului şi un pic de educaţie automobilistică:

– Uite, Luna, ăla roşu e un Ferrari. Şi ăla un Porsche. Şi celălalt la fel. Iar lângă ele e un Maserati…

Impresia cea mai pregnantă cu care am rămas a fost că în Bulgaria sunt mai mulţi bruneţi, graşi, tatuaţi şi, aparent, proşti decât la noi. Zic „aparent” pentru că nu pot fi sută la sută sigură atunci când nu am legat o vorbă cu aproape nimeni, pe motiv de barieră lingvistică. Sunt puţini bulgarii care vorbesc engleză, foarte mulţi cei care vorbesc germana şi, evident, toţi preferă bulgara, limbă din care am învăţat doar cuvintele esenţiale supravieţuirii: scara, voda şi pepelnik. Adică, în ordine, grătar, apă şi scrumieră. Nici datul invers din cap nu m-a ajutat să-mi fac o impresie mai bună despre nişte oameni care cu gura spuneau „Da” şi cu capul făceau semn că „Nu”. Ce debusolaţi or fi şi grecii în Bulgaria, să audă „Ne”, care în greacă este „Da”, să vadă „Da” din cap şi să însemne „Nu”! Da’ ce să caute grecii în Bulgaria?…

Nici la hotel nu ne-am împrietenit cu nimeni. Majoritatea clienţilor vorbeau limbi criptice pentru noi, mai nici unul nu saluta, nici măcar când eram nevoiţi să ne strecurăm unii pe lângă alţii, pe scările strâmte, de zâmbete ce să mai vorbim! Doar cu familia de deasupra noastră am avut o mică interferenţă, atunci când copiii lor au greşit uşa şi au bătut la a noastră, atât de tare încât am crezut că e ordin de evacuare, ceva. Am aflat atunci că îi cheamă Pierre şi Nadia, informaţii care s-au dovedit utile când ne mai întâlneam prin hotel şi eu ziceam, cu un zâmbet larg:

– Rupea-ţi-aş picioruşele alea, Pierre, cu care tropăi de la un cap la altul al apartamentului! Şi funduleţul ăla drăgălaş, cu care te dai de parchet fix în capul meu când încerc să dorm!

În română, bineînţeles. Şi Luna a folosit informaţia, atunci când şi-a făcut lista ei de oameni care fac lucruri rele:listaPe lista cu lucruri bune, un singur nume era repetat de multe, multe ori: Milen. Adică tânărul ospătar care îi furase inimioara şi îi adusese la schimb două pietricele cu aceeaşi formă, găsite pe plajă. Deşi şi noi am făcut câteva lucruri tare bune, hrănind un cârd de pescăruşi şi o bufniţă cu resturi de la mesele noastre şi salvând din locuri periculoase două broaşte ţestoase. Da’ nimic nu se compară cu dragostea!

Drumul de întoarcere a fost şi el lung, îngreunat de traficul bară la bară din zona Burgasului, de semaforul tâmpit de la Aheloy (un fel de Comarnic bulgăresc, care blochează circulaţia pe kilometri întregi) şi, mai ales, de reparaţiile de la podul Giurgiu-Ruse, începute idiot în plin sezon turistic şi terminate, probabil, la Sfântu’ Aşteaptă. Aproape că m-am bucurat să ajung acasă, deşi acolo mă aştepta aceeaşi rutină de care fugisem cu doar câteva zile în urmă. E drept, a contat şi faptul că prima ştire văzută la televizor a fost că maneliştii ameninţă să plece din ţară, de supărare că vine ANAF-ul peste ei. Impresia lăsată de Bulgaria, şi anume că România e mai mişto, s-a îmbogăţit pe loc cu o mică speranţă de mai bine. La fel cum sper ca la anu’ să putem merge din nou în Grecia, pentru o vacanţă mai lungă. Eventual, de o viaţă.

Anunțuri

2 gânduri despre „Vacanţă pe litoralul bulgăresc, cu bune şi rele. Mai mult rele

  1. Acum doi ani, niste prieteni de ai nostri s-au trezit a doua zi fara BMW-ul X5 nou nout, furat chiar din fata receptiei unui hotel bulgaresc de cinci stele.
    Vad ca Luna este foarte autocritica, s-a trecut de buna voie si nesilita de nimeni pe ”lista ei de oameni care fac lucruri rele”.
    Insa, am mai invatat ceva,.. ”oameni care fac lucruri rele” sunt:
    fete, ”copi” si baieti.
    Sa inteleg ca Grecia este tara ta de suflet, dupa cum este si in cazul meu?

    Apreciază

    • Da, si noi am stat cu grija masinii peste tot. Si a telefoanelor, portofelelor… Uneori, ai o impresie falsa ca posesiunile te ajuta, cand, de fapt, esti tu sclavul lor.
      Cat despre dragostea pentru Grecia, or fi ceva reminiscente din sangele nostru grecescc? 😉

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s