Flori, facturi şi tăiţei / Să ne-nveselim cu ei

De multă vreme, fie-mea nu mai doarme şi pace după-amiaza. Degeaba i-am spus că un copil creşte în somn, iar ea, dacă nu doarme, nu are cum să crească. Degeaba i-am arătat copii voinici, care dorm şi câte trei ore pe zi. Degeaba am încercat cu puterea exemplului, culcându-mă demonstrativ şi regulat după prânz. Singurul lucru care s-a schimbat în rutina noastră, ca urmare a eforturilor mele, a fost că am ajuns să pic lată în fiecare zi, imediat după ce mâncăm. Iar copilul continuă să se joace singur, aşteptând cuminţel să mă trezesc.

Ca să mă simt şi mai vinovată pentru egoismul meu, de multe ori am găsit, la trezire, mici cadouri pregătite cu trudă de Luna în timp ce eu trăgeam la aghioase: ba vreun desen, ba vreo scrisoare cu declaraţii de iubire, ba chiar vreun fruct sau deserturi aranjate atractiv şi minuţios pe biroul meu. Şi inimioare din plastilină. Şi picnic-uri pe covor. Şi combinaţii laborioase din piese Lego. Şi… şi…

Azi, însă, am primit ceva cu totul neaşteptat, ca premiu pentru efortul meu de a dormi vreo oră, iepureşte, în timp ce copilul cânta şi vorbea cu jucăriile în camera alăturată: un plic. Luna ţopăia de nerăbdare să îl deschid, aşa că am făcut-o, după ce am reuşit, cu greu, să deschid bine ochii.

Mai întâi am văzut asta:plic-1Pân-aici, nimic nou, sunt obişnuită cu felicitările fiică-mii. Dedesubt, însă, se afla asta:plic-2Iar zâmbetul tandru iscat de florile desenate s-a transformat în chicotit:

– Hai, măi, Luna, încă o factură??!! Nu-mi ajung alea din cutia poştală??!!, am protestat eu teatral. Noroc că nu costă prea mult.

– Dacă vrei, poţi să plăteşti doar 1 leu 50. Restul e din partea casei.

Îmi place expresia asta nouă pe care a învăţat-o în vacanţă, atunci când o chelneriţă bulgăroaică ne-a adus beri în loc de apele minerale comandate şi şi-a reparat greşeala oferindu-ni-le gratuit. De-ar învăţa-o şi ENEL…

Dar cireaşa de pe tort a fost ultima foaie pe care am găsit-o în plic şi care m-a nedumerit:plic-3– Ce e asta? O glumă?

– Da.

– Şi ce înseamnă?

– Nu ştiu. De-abia aşteptam să te trezeşti, ca să îmi explici tu ce am scris, mi-a răspuns copilul cu multă speranţă în ochi.

Şi, uite-aşa, m-am trezit de-a binelea. De râs. Am râs amândouă până la lacrimi. Apoi ne-am ţinut strâns în braţe, cu bătăile inimilor amestecate. Uneori îmi doresc să nu crească copilul ăsta. Să fie veşnic fetiţa mea mică, iubitoare şi entuziastă, cu căile creieraşului atât de adorabil încâlcite!

Anunțuri

2 gânduri despre „Flori, facturi şi tăiţei / Să ne-nveselim cu ei

  1. Apreciez foarte mult relatia apropiata pe care o ai cu fetita ta.
    In ziua de astazi este ceva destul de rar.
    Asa era si este, Adriana cu Dana.
    Aceata relatie are insa si o fateta nedorita. Mama devine un fel de ”closca” atotprotectoare, copilul se complace, iar mai tarziu are probleme privind independenta si initiativa in actiunile sale.
    Adriana a tutelat-o prea mult!

    Apreciază

    • Ai atins un punct sensibil… Eu sper sa nu fac greseala asta, din doua motive simple: 1. eu insami am fost crescuta de o mama supra-protectoare, deci fac totul pentru a evita sa fiu la fel si 2. sunt o fire lenesa, deci las copilul sa faca multe lucruri singur.
      Dar bineinteles, atunci cand incerci sa nu faci aceeasi greseala ca parintii tai, ajungi sa faci altele, pe care le voi vedea abia peste ani 🙂

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s