Cronica unui an de activităţi pentru copii (partea a doua)

Avea şugubăţul de Mark Twain o vorbă: „N-am lăsat niciodată şcoala să îmi afecteze educaţia.” Deoarece nu aveţi cum ghici unde am citit-o, vă spun eu: e motto pe site-ul şcolii fiică-mii. Că doar nu era să apară acolo vreun îndemn la învăţătură sau la respect pentru şcoală, nu-i aşa? Dar acesta este un alt subiect, mult mai trist, pe care încă îmi fac curaj să îl abordez aici.

Acum doar voiam să spun că noi am lăsat şcoala să ne afecteze educaţia, în sensul că anul trecut nu am mai putut participa la prea multe activităţi din cauza faptului că Luna a început clasa pregătitoare. Deci dimineţile au fost ocupate de mersul la ore, iar după-amiezele diminuate pe motiv de teme.

Şi totuşi, ceva, ceva, tot am făcut noi! Ȋn primul rȃnd, cea mai mare realizare a fost că, în sfârşit, Lunei i-a plăcut la teatru. Până acum, se plictisea zdravăn şi chiar a trebuit să plecăm de la un spectacol, atât de puţin o interesa ce se întâmpla pe scenă. Prin primăvară, în schimb, am văzut „Minciuna albastră”, cu actorii din trupa Ludio. Şi a „trăit” cot la cot cu ei povestea de pe scenă. La fel de captivaţi i-am văzut şi pe ceilalţi copii din sală, adică pe cei mici şi pe tăticii lor, care urmăreau cu toţii piesa cu sufletul la gură. Păcat că trupa cu pricina pare să nu mai fi avut spectacole ulterior, rareori am văzut tineri atât de implicaţi în ceea ce fac. De multe ori, activităţile pentru copii au un aer de improvizaţie, organizatorii mizând pe faptul că beneficiarii sunt prea mici pentru a-şi da seama.

Tot minuţios au pregătit cei de la Ludio şi atelierul de creaţie din obiecte reciclabile Petus Inventus, oferit gratuit în cadrul proiectului „Un peşte, doi peşti…” din martie. Nu aceeaşi bună impresie mi-au lăsat, tot atunci, Experienţa Zizi şi Academia de Creativitate. Eu cred că, pentru a avea succes în domeniu, sunt necesare doar câteva calităţi simple: să fii implicat până la detaliu, să îţi placă copiii şi să îi respecţi ca pe nişte egali – ceea ce şi sunt.

Cu ocazia proiectului cu peşti (o acţiune complexă a entuziastei voluntare de la Agenda Culturală pentru Copii), am descoperit spaţiul dedicat copiilor din uriaşa clădire a Bibliotecii Naţionale şi sper să se mai organizeze activităţi acolo în viitor. Lunei îi placea deja să pierdem timpul printre cărţi, iar de curând ajunseserăm şi la o filială la Bibliotecii Metropolitane. Era o zi noroasă, în care Luna primise interdicţie de la doctor să meargă în comunitate. Ori, unde mai poţi găsi un loc interesant şi pustiu în ziua de azi decât într-o bibliotecă de cartier? De-abia am mai luat-o de acolo. A răsfoit aproape toate cărţile din micul raion pentru copii, a buchisit câteva titluri şi şi-a luat acasă vreo şase volume, cu un aer extrem de important. Bineînţeles că am citit integral doar una dintre ele, dar una remarcabilă, despre originea vieţii pe Pământ (versiunea ştiinţifică), pe care a adorat-o şi pe care v-aş recomanda-o cu drag dacă mi-aş mai aduce aminte cum se numea. Dacă nu ştiaţi, există şi filiale speciale pentru copii ale bibliotecii, în fiecare sector (aveţi lista completă aici)

O altă piesă de teatru pe care am văzut-o a fost mai degrabă un one-family-show susţinut cu mult suflet şi recuzită ingenioasă de Voicu Hetel şi soţia lui, la Teatrul din Podul Meu. Luna a fost cucerită de actor şi, astfel, am recidivat şi la alte evenimente (teatru şi ateliere) în aceeaşi locaţie, Funny Land – un loc luminos şi prietenos în care nu ai cum să nu te simţi bine, fie că eşti copil sau adult.

Ultimul spectacol de teatru, văzut la începutul verii, a fost susţinut cu ocazia lansării atelierelor Ilbah Junior. Doi actori entuziaşti din Trupa Ingenuo, ne-au făcut să râdem şi să cântăm împreună cu ei, uitând că nu mai avem de mult vârsta potrivită unor cântece cu piraţi. Despre atelierele Ilbah, din păcate, nu vă pot spune mai multe, deoarece nu ni s-au potrivit nici ca tematică, nici ca orar, deci nu le-am încercat ȋncă.

Cu muzica clasică nu am avut acelaşi succes ca la teatru. Mizând pe faptul că e mai măricică acum şi că sala Ateneului este superbă, ne-am încercat norocul la un concert explicat pe ȋnţelesul copiilor. Nici cel mai mic interes! Da, a observat decoraţiunile aurite, pictura murală şi eleganţa scaunelor, dar după vreo zece minute de audiţie şi-a scos creioanele colorate şi s-a apucat de mâzgălit, întrebându-ne din cinci în cinci minute dacă mai durează mult. Cred că mai încercăm abia pe la 8-9 ani, ceea ce v-aş recomanda şi vouă, în caz că aveţi copii mai mici.

Iată şi celelalte locuri noi pe care le-am descoperit ȋn ultimul an şi pe care vi le recomand cu drag:

• Seneca Anticafe – un loc ȋncȃntător, unde Luna a participat la un atelier de fofozofie organizat de Da’ de ce (a dezbătut noţiunea de „curaj” împreună cu alţi pitici de 4-7 ani şi a ȋncropit o cărticică);
• librăria Merlin Books & Store – o librărie micuţă şi tare şic, unde am fost la un atelier ocazionat de lansarea frumoasei cărţi „Ela cea fără de cuvinte” a Victoriei Pătraşcu;
• Takayama Kickboxing Club, unde am ajuns ȋntȃmplător ȋmpreună cu un prieten de-al Lunei care face chiboxi (zice el) şi de unde am plecat cu mare greutate, pentru că fiică-mii i-a plăcut mult de tot să tragă pumni la sac şi să se dea forţoasă ȋn postùri războinice; şi mie mi-a plăcut mult instructoarea frumuşică şi energică a echipei de copii;
• patinoarul din mall-ul Liberty Center, deschis tot timpul anului, unde Luna a ȋnvăţat să alunece pe gheaţă sub ȋndrumarea unui prieten hocheist (nu ştiu ce tarife practică, pentru că noi avem o ȋnţelegere de tip troc, dar dacă vreţi un instructor drăguţ, atent şi serios, vă pot da coordonatele lui);
• salina artificială de la Palatul Copiilor, despre care am mai povestit că e o cameră de vis pentru copii, ȋn sensul ȋn care podeaua e plină de un strat gros de sare, iar ei se pot juca la fel ca ȋn nisip, ȋn timp ce le curg lumȃnărele ȋnfinite din năsuc;
• clubul de vacanţă Sarida, care funcţionează şi ca after-school ȋn timpul anului şcolar, unde Luna a petrecut o săptămȃnă plină de activităţi interesante;
• locul de joacă Kiddo din Băneasa Shopping City, al naibii de scump, dar dotat cu tot felul de minunăţii pentru a ţine trează atenţia copiilor lăsaţi acolo ȋn timp ce părinţii sunt la cumpărături;
• atelierele organizate de Caravana Muzeelor, ieftine şi interesante, Luna participȃnd chiar zilele trecute la seria de la Muzeul Tehnic, unde s-a extaziat de-a dreptul ȋn faţa maşinăriilor vechi expuse acolo (ca să nu mai vorbim că a pictat velocipede şi a ȋnfipt ȋn băţ planete din polistiren – un adevărat regal!).

Ultimele locuri unde v-aş trimite sunt ȋn afara Bucureştiului, dar merită cu prisosinţă drumul de maximum jumătate de oră:

• parcul de aventură de la Comana, mai mic decȃt mă aşteptam, dar surprinzător de frumos şi de civilizat (nu credeam să văd ȋn Romȃnia un gazon atȃt de verde sau o pajişte atȃt de curată); dacă vă duceţi acolo, am două ponturi pentru voi: tiroliana suportă cu siguranţă 122 kg, cȃt avea un prieten de-al nostru plus fetiţa din dotare, iar chelnerii, altfel deosebit de apatici, vă vor servi ceva mai prompt dacă vă trimiteţi copiii să dea comanda, aşa cum am făcut noi;
• Country Club Mihăileşti, unde am petrecut o zi ȋntreagă ȋn apă (copiii) şi la terasă (adulţii), cu o mică pauză de călărit ȋn manejul de alături; pe lȃngă o piscină interioară foarte mare şi una exterioară, acolo sunt terenuri de tenis de cȃmp, mese de ping-pong, o sală de fitness şi chiar un hotel, ȋn caz că vă simţiţi extenuaţi după o zi atȃt de plină; nu vă luaţi după preţurile de pe site, se poate cheltui mult mai puţin dacă plătiţi doar intrări simple la piscină, iar restaurantul are preţuri rezonabile.

Cam atȃt. Dacă nu punem la socoteală festivalurile de stradă din Centrul Vechi, concertele clasice din scuarul Colţea, barurile unde am participat la cȃteva seri antrenante de quizz, weekend-urile relaxate de la Roaba de Cultură şi Copacul cu Cărţi… Şi dacă adăugăm şi activităţile regulate despre care am povestit zilele trecute, Doamne, cȃtă treabă am avut, de fapt! 🙂