Despre primarii de azi şi preşedinţii de mȃine

A fost odată ca niciodată un primar de sector. Spun „ca niciodată” pentru că era ca şi cum n-ar fi fost: sectorul lui, altădată unul civilizat şi ȋnfloritor, era acum murdar, cu spaţii publice neȋngrijite, asediat fonic de căutătorii de fiare vechi şi cu o criminalitate ȋn creştere. Sătulă de ceea ce trăiam, m-am ȋnscris ȋn audienţă la acel primar. Nu mai ţin minte ce am scris drept motiv ȋn cerere, dar ştiu că primul lucru pe care i l-am spus domnului primar, cȃnd m-am aflat faţă ȋn faţă cu dȃnsul, a fost:

– Vă rog să vă daţi demisia. E evident că sunteţi nepotrivit pentru această funcţie.

Nu m-a surprins să-i văd pe oamenii primarului, care asistau la ȋntrevedere, scurgȃndu-se pe sub masă sau căutȃndu-şi brusc diverse obiecte adȃnc ascunse prin genţi. Dar m-a surprins să ȋl văd pe primar interesat de criticile mele. Şi atunci i-am povestit ce se mai ȋntȃmpla prin cartierul meu şi unde credeam eu că ar fi cazul să intervină. Peste o jumătate de oră, primarul venea să vadă situaţia cu ochii săi, ȋnsoţit de o hoardă de consilieri. A luat notă de probleme, a dat cȃteva indicaţii angajaţilor şi m-a ȋntrebat, cu glas mic, dacă nu m-ar interesa să lucrez ȋn primărie, pentru că i-ar fi prins bine un pic de ajutor.

Ȋn următoarea perioadă, ȋn ciuda bunelor intenţii, nu s-a schimbat mare lucru ȋn sector. Poate dacă nu i-aş fi refuzat oferta… Glumesc, desigur. E imposibil să ai putere politică şi integritate morală ȋn acelaşi timp. Dar următorul primar ne-a adus parcuri curate, locuri de joacă, pieţe civilizate şi linişte. Atȃt de bucuroasă am fost (mai ales de dispariţia obsedantului „Fiare vechi luăăăăăăăm!”), ȋncȃt i-am iertat omului lipsa de simţ estetic, care a produs fȃntȃni chinezeşti, băncuţe ȋn culori dubioase şi multe alte kitsch-uri răspȃndite peste tot prin sector. Dar am avut grijă să ȋi explic fiicei mele că aceea nu era artă veritabilă, ori de cȃte ori mă lovea cȃte ceva ȋn bunul meu gust:

– Uite, Luna, muntele ăla din plastic se numeşte „kitsch”.

Ȋn timp, Luna a devenit interesată de arta stradală, semnalȃnd prompt fiecare noutate apărută ȋn peisaj şi dȃndu-şi cu părerea asupra valorii ei estetice. Aşa cum a făcut şi ieri, cȃnd treceam pe lȃngă un monument din sȃrmă ȋntortocheată, cu o simbolistică absconsă:

– Ia să vedem ce porcărie a mai făcut Piedone aici!, s-a dat ea doctă la vederea enigmaticei forme.

Avea dreptate parţial. Monumentul era o porcărie. Doar că era ȋn Giurgiu. De unde deduc că copilul meu tot nu are habar cum e cu geografia, cu oraşele, ţările şi, ȋn general, pe ce lume se află. Ca atunci cȃnd spera să plecăm cu feribotul ȋn Africa la ȋntoarcerea acasă dintr-o insulă grecească sau cȃnd a fost mirată să afle că Bulgaria nu se află ȋn Romȃnia, la doar cȃteva zile după ce ȋi explicasem, la vamă şi cu harta ȋn faţă, cum trecem noi dintr-o ţară ȋn alta.

Sau poate că e vorba de o premoniţie, acum, cȃnd drumul lui Piedone spre Primăria Capitalei pare mai liber? Că doar ştim cu toţii că de acolo la Preşedinţie poate fi doar un pas, uneori. Cum ar arăta o ţară plină de gărduleţe ornamentale, luminiţe de brad şi controale inopinate prin pieţe? Oare mai bine sau mai rău decȃt una condusă de un medic cultivat, dar corupt, ajuns, prin fraudă, primar tot corupt? Nu mai pot fi sigură de nimic, după ce am avut un Preşedinte marinar care ne-a vȃndut flota şi avem acum unul profesor care lasă să ȋnceapă un nou an şcolar ȋn haos şi ilegalitate, fără să fi iniţiat măcar o dezbatere serioasă pe tema Educaţiei.

Anunțuri

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s