Televizorul nostru cel de toate zilele

– 1… 2… 3… Gata! Mama, ştii de ce număr până la 3?

– Nu.

– Când mă enervez, număr până la 3 şi îmi trece.

– De unde ştii tu asta?, mă mir eu că fiică-mea cunoaşte mai multe lucruri înţelepte decât mine.

– De la Clopoţica.

Păi da, de unde altundeva să înveţe Luna chestii utile decât de la televizor?

M-am opus multă vreme expunerii copilului la micul ecran. Înainte să nasc, făcusem o monitorizare atentă a conţinuturilor media, pentru o lucrare de dizertaţie, şi mă îngrozisem de mesajele pe care putea să le primească un copil mic prin cablu. Dar, cum socoteala de-acasă rareori se potriveşte cu cea din târg, după doi ani de mămicie obosisem atât de tare să fiu singura sursă de distracţie pentru Luna încât ajunsesem să mă rog de ea să se mai uite şi la televizor un pic. A fost greu să o conving, dar până la urmă am reuşit.

Multă vreme i-am înregistrat desenele animate pe care le consideram potrivite pentru vârsta ei. Nu vedea nimic neverificat în prealabil şi săream şi peste publicitatea care i-ar fi putut inspira dorinţe de mâncare nesănătoasă sau jucării exorbitante.

Treptat, am lungit lesa. Mai întâi, am convenit că Minimax poate fi vizionat fără teamă. Apoi am descoperit că Mickey Mouse, de pe Disney Junior, poate fi un profesor foarte eficient, Luna învăţând de la el numere, culori, forme geometrice, animale şi multe altele care i s-ar fi părut, probabil, plictisitoare dacă i le-aş fi prezentat eu, în banală rochie de casă şi fără urechi mari. Toate celelalte canale pentru copii au rămas însă tabu până în ziua de azi, pe motiv de filme violente, limbaj nepotrivit sau lipsa vreunei morale folositoare.

La fel cum tabu au fost, până nu demult, televiziunile generaliste. Cu trei excepţii notabile: concursurile de cultură generală, cele de talente şi Cronica Cârcotaşilor. Iar de câteva luni încoace am început să ne uităm împreună şi la unele filme „de oameni mari”, după ce Lunei i-a plăcut la nebunie Bona de la Forţele Speciale. Chiar şi-a fixat atunci ca obiectiv prioritar să facă rost de nişte păr, ca să i-l dea lui Vin Diesel: „Săracu’, nu are păr omul ăsta!”. Pentru că limita dintre lumea reală şi cea virtuală, de dincolo de ecran, este încă neclară pentru copilul meu (după cum am mai povestit şi aici).

Prima interacţiune dintre cele două lumi s-a petrecut pe la trei ani. Exista pe atunci o reclamă la serviciile de banking de la BCR, care se termina cu întrebarea „Tu cu cine faci banking?” Şi am auzit-o pe fii-mea răspunzând, foarte serios:

– Cu tata şi cu mama.

Avea dreptate, în felul ei. Cum dreptate a avut şi să-i certe pe cei de la Pro TV, la ultima ediţie a emisiunii Românii au talent, când a văzut un concurent mâncând râme, pui crud şi alte porcării:

– Dezgustătorilor! Ce aţi făcut cu omul ăsta?

Uneori, ea doar crede că are dreptate, ca atunci când a corectat-o prompt pe o fetiţă care declara că vrea să se facă „actoriţă” când se va face mare:

– Ha! Nu se spune aşa!, a pufnit Luna superior. Corect e actoare!

Şi alteori se înşeală total, din fericire pentru mine:

De când a plecat Voiculescu la bulău…, s-a auzit un început de frază la televizor.

– Cine??!! Mama mea?!, s-a iţit un zâmbet larg pe faţa Lunei, la gândul că am devenit atât de celebră încât se vorbeşte despre mine.

Dar cea mai vehementă o face Cronica Cârcotaşilor. Se enervează când mă uit la emisiunea cu pricina, pentru că ea nu înţelege mare lucru din satira de acolo:

– Ce urât vorbesc oamenii ăştia!

– Păi tocmai d-aia apar la emisiunea asta, râdem de ei pentru că vorbesc urât la alte emisiuni, am încercat eu să îi explic.

– Dar ce emisiuni sunt alea?, s-a mirat ea, care nu vede niciodată reality show-uri sau circuri televizate cu vedete de carton.

– Emisiuni de căcat, am glumit eu neinspirat.

– Vezi? Dacă te uiţi la aşa ceva, începi şi tu să vorbeşti urât! Îţi închid televizorul!

Şi chiar mi l-a închis. Norocul ei că anul ăsta Cronica Cârcotaşilor pare să se fi subţiat într-atât încât să nu mă mai uit la ea. În schimb, ne bucurăm că azi începe X Factor şi, mai ales, că mâine începe Vocea României. Tuturor din familie ne place muzica. Şi ne plac şi poveştile cu Cenuşărese care se transformă, sub ochii noştri aţintiţi în ecran, în prinţese strălucitoare. Din când în când, beţişorul magic al televiziunii face şi minuni încântătoare, pe care ar fi păcat să le ratăm.

Anunțuri

6 gânduri despre „Televizorul nostru cel de toate zilele

  1. Eu nu am lasat-o ani de zile sa se uite la altceva in afara de desene. Abia anul asta a scapat la Vocea Romaniei si cam atat. Dar am senzatia ca se mai uita impreuna cu bona si la Nora pentru mama sau Te vreau langa mine, asa ca nu garantez :))) Insa am o obsesie cu stirile, nici nu ma uit daca e ea in camera si ii rog si pe altii sa schimbe canalul.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Normal, la intrebarea „Tu cu cine faci banking?” , nu asta era raspunsul?
    Avand in vedere universul ei financiar, in care este creditata continuu si fara obligatia restituirii creditului, Luna a raspuns prompt si al obiect!
    ”Actorita” sau ”actoare” nu prea vad diferenta!
    Insa pentru mine, cea mai tare meserie este ”restaurantatoare”.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s