Cărţile Lunei

Am primit de curând o carte scrisă de o fetiţă de nici şapte ani. A fost imprimată doar pentru ziua ei, dar sper să se găsească la un moment dat şi în librării, pentru că mi-au plăcut mult autenticul şi emoţia din paginile cărţii, precum şi ilustraţiile tot copilăreşti. Şi fiică-mii i-a plăcut cartea. A fost mai întâi uimită de simplitatea poveştilor, apoi mi-a cerut să îi mai citesc o dată una dintre povestiri, în care nişte zânuţe dau la o parte norişorii de pe faţa Soarelui.

Cu această ocazie, mi-am adus aminte două lucruri: 1. şi eu îmi doream, încă de la cinci ani, să devin scriitoare şi 2. fiică-mea a scris, pe la începutul anului, nu una, ci două „cărţi”.

Dacă punctul 1. pare destul de în ceaţă, având în vedere parcursul meu profesional de până acum (10 ani de management şi 10 ani de tăiat frunză la câini), m-am gândit ca măcar de punctul 2. să profit şi să scot cu el nişte zâmbete de la cititorii acestui blog.

Prima carte a Lunei a fost realizată pentru eternitate în ediţie cartonată. Adică a scris-o cu markerul pe câteva bucăţi de carton presat (luate din reciclabilele de la Mega Image, după cum ştiţi). Încă nu stăpânea bine scrisul, aşa că vă povestesc eu despre ce e vorba. Cică fetiţa eroină Ana, care avea un câine alb, a făcut boacăna de a pierde o vază mare şi o farfurie mică. Dar s-a apucat îndată (sau „în tată”, în fine) de căutat şi a reuşit să le găsească până la ora şase. Iar mămica ei nu numai că a lăudat-o, dar a şi aplaudat-o pentru asta. Apoi, din senin, mama a întrebat-o pe Ana dacă ea crede în Dumnezeu, iar fetiţa a răspuns: „Eu cred că Dumnezeu e în iubire.” Orice legătură cu persoane reale e absolut întâmplătoare. E drept, noi avem un câine alb, iar părerea mea despre Dumnezeu e identică cu a mamei din poveste, dar Luna nu a pierdut niciodată vreun obiect de veselă, aşa că nu, nu are cum să fie despre noi 😉ana-1ana-2ana-4ana-3Totuşi, am întrebat-o pe Luna de unde şi până unde sfârşitul acela despre Dumnezeu. Mă impresionează (şi îngrijorează un pic) preocuparea ei susţinută faţă de credinţă. Mi-a răspuns îmbujorându-se:

– Eee, aşa am vrut eu, să fie un sfârşit emoţionant!

La a doua carte se terminaseră cartoanele, aşa că a fost scrisă pe hârtie normală. Pe asta nu o voi povesti, deoarece e mult mai citeaţă. Şi nici nu pot reproduce anumite pasaje din ea. De ruşine. Iat-o:estera-1estera-2estera-3Sper că aţi observat că am, totuşi, copil politicos: a spus „Pardon”. Eu i-am trecut cu vederea mica scăpare(!) licenţioasă. Mai important mi s-a părut că îi place viaţa pe care o are şi nu pare a simţi tristeţi, constrângeri sau regrete. Altfel nu ar fi scris înţeleapta exclamaţie fără semnul exclamaţiei: „Ceuşoară e viaţacănd eşti copil”, cred eu…

Anunțuri

6 gânduri despre „Cărţile Lunei

  1. Fiind vorba de o editie princeps, nu numai ca a fost cartonata, dar a fost si ilustrata.
    Totusi, cea de a doua carte (scuze opera) este mult mai elaborata. Avem aici un scenariu de film,… incepe de la ”A Fost O Data ca Nici Odata” si se termina cu Printese si noapte buna.
    Un film gen ”Ella fermecata” cu Ann Hathaway.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s