Jurnal de lăsat de fumat – Ziua 6

Unul dintre personajele mele literare preferate este tanti Raliţa. Dacă nu o cunoaşteţi, înseamnă că aţi ratat o distracţie pe cinste cu cărţile lui Vlad Muşatescu, un scriitor cam nedreptăţit de exegeţii români. Tanti Raliţa asta a lui era pasionată de enigme poliţiste, făcea raliuri la volanul unui Trabant şi, bineînţeles, fuma. Două-trei pachete de Mărăşeşti pe zi. Pentru că hotărâse să le rărească, odată trecută de pragul a şaptezeci de ani.

Cam aşa visam şi eu să ajung la bătrâneţe, metamorfozată din adolescenta cuminte acasă, conştiincioasă la şcoală şi novice în ale fumatului care eram. Îmi închipuiam că bolile îi ating doar pe unii oameni, că fumătorii sunt mai interesanţi decât ne- şi că destinul ne este scris în palmă (iar eu am linia vieţii lungă, lungă de tot). Parţial, viaţa mi-a dat dreptate. Am auzit de fumători înrăiţi care au bătut suta şi de tineri răpuşi de cancer pulmonar fără să fi pus gura pe vreo ţigară. Oamenii pe care i-am admirat sau plăcut în viaţă au avut cu toţii un simţ special al umorului, care includea o doză de nepăsare la adresa grijii pentru propria persoană, materializată şi prin fumat. Iar, colac peste pupăză, cercetările genetice din ultimii ani tind să ajungă şi ele la concluzia că destinul ne este hotărât înainte de naştere şi că în ADN-ul nostru scrie şi cam câţi ani vom trăi, şi ce boli putem face, ba chiar şi ce caracter o să avem, din moment ce s-a descoperit o genă a răului.

Doar că, acum câteva luni, am început să tuşesc. Şi m-am întrebat cum pot fi sigură că eu nu am gena aia a bolilor de plămâni. Apoi am început să obosesc de lucrurile pe care trebuie să le fac atunci când fumez: să mor de frig iarna şi de cald vara, pe motiv de geamuri deschise şi uşi închise, să am grija pachetului de ţigări şi a brichetei oriunde mă duc, să mă simt prost când fumez în spaţii publice sau în anturajul prietenilor (care, mai nou, sunt din ce în ce mai mulţi nefumători) şi, mai ales şi mai ales, să arunc o groază de bani pe viciul meu. În aceste condiţii, a picat la fix informaţia despre programul Stop Fumat. Şi am luat-o ca pe un semn că trebuie să îl încerc şi eu.

Totul a început cu un telefon de la bărbatu-meu:

– Am avut azi un client pneumolog.

Hait!, mi-am zis eu în gând. Ultima oară când a discutat cu un medic amator de bărci s-a hotărât să nu ne îngrijorăm că Luna e la a unşpea otită şi a învăţat-o să-şi împingă aerul cu presiune pe urechi. Ce minuni i-o mai fi spus şi ăsta de azi?

– Zicea că el s-a lăsat de fumat cu un medicament numit Champix. Cică îţi umple găurelele din creier unde se duce nicotina, iar nicotina nu-şi mai găseşte loc şi tu îţi pierzi plăcerea de a fuma. Iei medicamentul, mai fumezi o vreme, apoi te laşi fără probleme.

Nu suna rău. Îmi inspira încredere un pneumolog fumător. În plus, înţelegeam acum şi dependenţa mea de fumat: la câte găuri suspectez că am eu în creier, e loc berechet pentru nicotină acolo!

Am căutat pe net după medicamentul cu pricina şi am găsit următoarele: e singurul medicament creat special pentru aşa ceva, a beneficiat de cel mai amplu studiu făcut vreodată asupra efectelor vreunui medicament, iar rezultatele au fost foarte bune, şi – lucru foarte important pentru zgârcita de mine – e gratuit în România. Doar că, pentru a-l obţine, trebuie să demonstrezi că ai un dram de voinţă şi să urmezi paşii programului Stop Fumat. Ceea ce am făcut.

Acum sunt în a şasea zi de când iau medicamentul. De două zile am şi dublat doza, pentru că aşa e sistemul: în primele trei zile iei câte o pastiluţă după micul dejun, în următoarele trei adaugi una şi după cină, după alte trei dublezi cantitatea… Cică sunt oameni care nu au mai avut nevoie de pastile după două săptămâni de tratament şi alţii care au continuat două-trei luni. Vom vedea la mine cum e. Deocamdată, mă bucur că nu am resimţit efecte adverse. Nu mi-a fost greaţă şi nici nu am ameţit mai mult decât mi se întâmplă în mod normal, iar cel mai înfricoşător coşmar pe care l-am avut zilele astea a fost că trebuia să plec în concediu împreună cu fostul meu patron. Dar nu am apucat să plecăm, pentru că m-am trezit.

E drept, nici nu m-am lăsat încă de fumat, ceea ce, conform programului, va trebui să fac sâmbătă. Acum chiar mă duc să-mi iau ţigări. Sper să fie penultimul pachet pe care mi-l cumpăr, pentru că… AMR două zile.

Anunțuri

2 gânduri despre „Jurnal de lăsat de fumat – Ziua 6

  1. Ma bucur ca perseverezi in a te lasa de fumat.
    In privinta medicamentului, depinde de ingredientele pe care le contine. Important sa dea rezultate si sa il iei pe un termen cat mai scurt.
    Este adevarat ca informatia genetica este foarte valoroasa in privinta sanatatii, dar nu este mai putin adevarat ca si modul de viata are un impact tot la fel de mare.
    Sa nu analizam cazuri izolate, cum ar fi nea Caisa, care a fumat si baut si a trait 100 de ani.
    Problema este valida in cazul in care analizam: ce se intampla cu 100 de astfel de nea Caisa pe parcusul unei perioade indelungare de timp.

    Apreciat de 1 persoană

    • Stii cum eu, intotdeauna retii informatia care iti convine. De exemplu, eu am retinut ca cea mai longeviva femeie din lume, Jeanne Calment, s-a lasat de fumat abia cu vreo sase ani inainte de moarte, la… 116 ani 🙂

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s