Îmi descopăr talente noi!

Ca o băbătâie ce sunt, m-am opus multă vreme sărbătoririi Halloween-ului. Nu vedeam legătura dintre români şi celţi, a căror sărbătoare originară de Anul Nou a ajuns să fie, după mii de ani, petrecerea cu false vrăjitoare de azi. Nici legătura dintre români şi americani, de la care am preluat plăcerea de a ne urâţì pentru a fi, culmea, mai atractivi pentru o seară. Şi nu eram de acord şi pace ca un copil mic să fie expus unor viziuni horror, cu monştri, sânge şi diverse bucăţi de om tăiate, în scop de distracţie, cică.

Am fost luată de val, însă, iar după ce anul trecut i-am cumpărat Lunei o pălărie de vrăjitoare şi am sculptat cu toţii dovleci prin casă, anul ăsta o las pe fii-mea şi la o petrecere de Halloween. Ba chiar la două, dacă e să punem la socoteală că se va duce şi la şcoală, mâine, costumată tematic şi cu un mic dovleac în ghiozdan, pentru ora de arte. Deşi nu o înţeleg, nu mă pot opune la infinit bucuriei idem (adică tot infinite) pe care o citesc în ochii copilului meu atunci când vine vorba despre sărbătoarea asta. În plus, m-am asigurat temeinic că înţelege absurdul ideii şi faptul că nu există în realitate nimic, dar nimic din tot ce a închipuit mintea omenească în materie de recuzită pentru acest carnaval.

Dat fiind că e perioadă de post pentru mine, de la ţigări, şi trebuie să găsesc tot felul de îndeletniciri neobişnuite ca să-mi ţin mâinile ocupate, mi-am propus să-i încropesc eu costum de ocazie Lunei. Pentru la şcoală e simplu, nu am de gând să o las îmbrăcată prea strident, pentru că este, totuşi, şcoală. Cred că vor fi suficiente un pantalon şi o bluză neagră, asortate cu pălăria de vrăjitoare şi amuleta ei preferată – un colţ de animal fioros.  Aproape că îmi pare rău că am retras-o de la Religie, tare mi-ar plăcea să aflu ce mutră va face profesoara mâine, când se va trezi cu clase întregi de vrăjitoare, zombi, vampiri şi alte personaje împotriva cărora, în mod tradiţional, poporul nostru creştin se ridică cu furci, topoare şi ţepuşe de înfipt în inimi!

Dar pentru petrecerea de după-amiază am muncit ca o furnicuţă. Sau, mai bine zis, albinuţă, pentru că am cusut de zor, cu acul. Mai întâi, am cumpărat de la un magazin second-hand o rochiţă neagră, cu 1 leu. Recunosc, am avut şi puţin noroc cu chilipirul ăsta. I-am tăiat poalele cu un curaj de care nu mă credeam în stare (eu???!!! să stric eu vreodată vreo haină???!!!) şi am observat că „zimţii” materialului moale se răsucesc în sus. Am rezolvat problema atârnând de fiecare vârf câte o mărgea portocalie dintr-un set vechi de ornamente de la librărie – găselniţă de care am fost tare mândră. Mini-dovleceii aceia care par să plutească în jurul rochiei sunt clue-ul întregii ţinute. Apoi am cusut şi alte ornamente în jurul decolteului, tot nişte dovlecei, de data asta culeşi din faţa blocului, acum câţiva ani. Presupun că cineva răsturnase o cutie uriaşă cu confetti din astea de plastic. Lui i-o fi fost silă să le strângă de pe jos, dar nouă nu ne-a fost, iar acum iată că munca noastră s-a dovedit utilă.

Ciorapi de 1 leu nu am găsit, aşa că nu am avut inima să rup vreo pereche, cum am văzut că poartă vrăjitoarele care se respectă. Fii-mea va avea un dres cu model cu găuri direct din fabricaţie, impresionant de elastic, dovada fiind că îl poartă de pe la trei ani. Şi va încălţa opincile mele din copilărie, de la dansuri populare, de care chiar îmi părea rău că le păstrasem degeaba atâta vreme. Cât despre pălăria de vrăjitoare, e cea de anul trecut.

Machiajul va fi şi el economic şi improvizat. Un pic de verde la ochi, obţinut din câteva picături de colorant alimentar rămas de la ultima sărbătoare, două-trei dunguţe cu rimel, în stil liliac sau păianjen (nu ştiu ce-mi va ieşi mâine, din poignet) şi, cireaşa de pe tort, un neg demn de un Oscar pentru machiaj, realizat dintr-un pufarin vopsit cu carioca şi lipit de nas cu lipici alb de hârtie. Dacă sunteţi sceptici că va ţine lipeala, vă asigur că vă înşelaţi: ţine. M-am plimbat toată dimineaţa, prin casă, cu negul atârnat de obraz, ca să-l probez.

După atâtea improvizaţii laborioase, am decis că am făcut suficiente economii şi am cumpărat o manta sclipitoare şi o măturică, ambele chinezării, pentru frumoasa sumă de 30 de lei. Aşa că Luna va fi echipată corespunzător pentru zborul prin frig de mâine, către clubul unde are loc petrecerea.halloween

Nu ştiu eu cât de corespunzător voi fi echipată mâine de dimineaţă, când am de gând să o însoţesc pe fiică-mea la şcoală purtând, la fel, o pălărie de vrăjitoare. Anul trecut, când am făcut asta pentru prima oară, am observat atât de multe zâmbete îngăduitor-compătimitoare din partea altor părinţi încât m-am gândit că am exagerat. Da’, la urma urmei, de ce să zacă nefolosită bunătate de pălărie, în fundul dulapului, alături de celelalte costume trimise de o bună prietenă din America, pe vremea când la noi nu se găseau chestii d-astea prin sex-shop-uri magazine pentru ocazii speciale? Măcar atât să mai port şi eu, dacă pentru restul rochiţelor şi accesoriilor adânc îngropate în dulap nu mai găsim acele ocazii speciale, de când suntem părinţi…

Anunțuri

4 gânduri despre „Îmi descopăr talente noi!

  1. Bravo! Se vede super! Da-i inainte cu acul si impusti doi iepuri dintr-o lovitura (bucuria Lunei si fumatul)! Incepi si cu goblenuri (parca ziceai ca te pricepi/te-ai priceput). Le poti scoate la licitatie pentru cauze umanitare!?

    Apreciază

  2. Aoleuuu, … pai daca tu esti babataie, eu ce mai sunt?
    Esti mult mai mica decat mine, asa ca esti tanara,… terminat!
    Da, ma rog, avem aceleasi pareri privind acest gen de sarbatoare importata cu atata pompa.
    Cine stie, cate valente iti mai descoperi dupa ce te lasi de fumat?!
    Pai, lumea ar trebui sa fuga de vrajitoare, dar ce vad eu in poza este foarte Ok.
    Acum am inteles, este vorba de o vrajitoare buna!

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s