Moş Nicolae – before and after

Nu am multe amintiri din copilărie, nu ştiu de ce. Şi îmi pare rău. De exemplu, pot număra pe degetele de la o mână amintirile cu tata, care a plecat din lumea asta pe când aveam cincisprezece ani. În rest, mi-au rămas câteva poze alb-negru drept mărturie că am fost, odată, demult, împreună.

Nici măcar marile bucurii ale copilăriei  nu mi le amintesc. Nu cred că sărbătoream Crăciunul, pentru că nu am nici cea mai vagă imagine în minte, dar ştiu că veneau pe la noi Moş Nicolae şi Moş Gerilă (de Anul Nou). Cred că aşa arăta conţinutul cizmelor mele acum aproape 40 de ani:

mandarine

Şi cam aşa s-a pregătit fiică-mea de Moş Nicolae anul trecut:

mos-nicolae-2014

 

Toate încălţările au fost umplute peste noapte, de am avut rezerve de dulciuri până pe la Paşte.

Anul ăsta, însă, pe Luna o aşteaptă o noutate:

cadouri-mos-nicolae

Poate vă întrebaţi ce caută o nuieluşă printre dulciurile pregătite în secret pentru ea. Ei bine, în ultima vreme, Luna a noastră s-a aflat iar într-o perioadă de îndărjită împotrivire la orice spunem noi. Adică auzim mult prea des „Nu” sau „Ba da”, în funcţie de caz, spuse pe un ton nesuferit şi cu mâinile încrucişate pe piept. Ne sparge mult prea des timpanele cu chiote nemotivate de nimic şi se comportă ca un copil răsfăţat, cu tantrum-uri, pretenţii mari şi refuz sistematic al oricărei îndatoriri (cum ar fi, de exemplu, temele zilnice). Deci cred că îşi merită din plin nuieluşa şi sper să înţeleagă de ce a primit-o, din scrisoarea pe care, cică, i-a scris-o Moşul şi pe care am legat-o de nuieluşă:

scrisoare_mos-nicolae

Sunt curioasă dacă va funcţiona o astfel de „avertizare”. Mai ales că nu înţeleg şi pace de ce e nevoie de ea, în condiţiile în care Luna e un copil fără probleme existenţiale, crescut într-un mediu cald, calm şi îndestulat, cu care am vorbit mereu deschis şi sincer, ca şi cu un om mare. Am greşit undeva? Sau este doar o altă perioadă normală în formarea ei?

Anunțuri

24 de gânduri despre „Moş Nicolae – before and after

  1. M-am amuzat teribil, noi avem acelasi cadou pentru copchilul care se manifesta la fel ca si Luna.Va primi pe langa dulciuri si o nuielusa ca uneori simtim ca o luam razna de atata indarjire.
    Este o etapa in dezvoltarea lor, e clar ca au personalitate si vor sa-si impuna musai regulile si ideile lor.Eu ascult de foarte multe ori ce are de zis, el insa niciodata pana nu sun de 3-4 ori nu percuteaza.
    Un Mos Nicolae fericit pentru Luna !

    Apreciat de 2 persoane

  2. http://waldorf-educatie.ro/varsta-de-noua-ani-si-anul-iii-de-scoala-trecerea-rubiconului/

    Poate asta te ajuta să înțelegi sau să începi să cercetezi. Este o vârstă dificilă (9 ani este orientativ, de multe ori apare pe la 8). Este un fel de adolescență timpurie, cu problemele și dramele ei. Ca și părinte trebuie să fii acolo, prezent, conștient și consecvent în reguli. Reguli pe care le va pune la îndoială și va încerca cu îndârjire să le schimbe. Uneori doar ca să vadă cât de sigur ești tu pe tine de le impui. De felul în care treci etapa asta va depinde încrederea lui în tine în etapele care vor urma. Copiii au nevoie să ne simtă părinți și aproape, prieteni își vor face singuri. Au nevoie de înțelegere. Presiunea cu scoala și lecțiile trebuie transformată în responsabilizare. Este alegerea copilului dacă dorește sau nu să le facă, noi ca părinți trebuie sa-i prezentam avantajele și dezavantajele fiecărei variante. Iar el va decide și va suporta consecințele. E greu, dar va trece.

    Apreciat de 2 persoane

    • Multumesc pentru link, o sa citesc articolul. Desi Luna implineste abia 7 ani peste cateva zile. Si desi eu nu cu teoria am probleme (sunt chiar destul de blindata in domeniu), ci cu practica 🙂
      Sunt absolut de acord cu regulile si am intrat de multe ori in dispute pe aceasta tema cu fanii educatiei laxe, moderne, care interzic autoritatea parinteasca si promoveaza ideea parintelui-prieten. Cand spuneam ca am tratat-o mereu pe Luna ca pe un om mare, ma refeream la faptul ca i-am explicat intotdeauna, cu sinceritate, motivele pentru care iau hotararile sau pentru care e bine sa faca un anumit lucru.
      Cat despre teme, le face, dar innebunitor de lent si cu o atitudine total dezinteresata. Iar asta mi-e foarte greu sa inteleg si sa accept, in conditiile in care si tatal ei si eu am fost elevi remarcabili. Asa ca mi-e tare greu sa ma controlez si ii pun presiune…

      Apreciază

  3. In scrisoare apare ”esti o fetita draguta”, mai potrivit ”esti o fetita frumoasa”!
    Asa ca ”mosul” a cam gresit-o. Se impune o rectificare.
    In privinta starii de ”nu” este ceva pasager.
    Trece si va asteapta noi provocari.
    Bafta multa!

    Apreciat de 2 persoane

  4. Si noi avem nu si are putin peste 5 ani doar 😃
    Noua ne e destul de greu acum, avem si diferente culturale la mijloc, nu stiu cum le-om trece, copilul era f mic cand ne-am mutat aici si practic s-a mulat perfect pe modelul olandez iar lui tac’su pe masura ce trece timpul ii este din ce in ce mai greu sa comunice eficient. ..
    Am mereu de mediat intre copilul cu vointa si gandire autonoma si tatal exasperat ‘copilul asta nu asculta nimiiiic’
    E treaba grea parinteala asta 😃
    Momentan eu fac fata mimand comportamentul invatatoarelor, dar sincer cateodata ma gandesc ca bine ca am numai unul, daca aveam doua personalitati din astea eram cu capul

    Apreciază

    • Fie-mea face 7 ani peste cateva zile. Si la ea a fost ceva mai tarziu prima perioada de nervi, cam pe la 5 ani. A trecut repede. Dar acum, a inceput de cateva luni si pare sa nu se mai termine. Iar problema cu mama hais si tata cea e universala, sa stii 😉

      Apreciază

      • Este? Ca eu am niste ganduri pe care nu le aveam inainte, gen incep sa inteleg de ce multe cupluri pe care le cunoastem noi s-au despartit dupa ce au emigrat. … adica na, inca tragem caruta in aceeasi directie, dar toleranta mea spre cea si a lui spre hais scade, desi sunt niste rahaturi, si e frustrant cand pornesc de la copil. ..
        Cred ca barbatilor le e mai greu sa schimbe modelul comportamental de referinta, noi suntem mai empatice, mai intuitive si mai. .. schimbabile
        Stii cum reactioneaza madamele olandeze la obraznicii astia mici? Le atrag atentia, ii lasa sa-si faca damblaua (in 90 la suta din cazuri sunt prostii de-ti vine sa razi , dupa care ii iau deoparte, ii tin ferm de mana si le tin teorie, dar inte-un anume fel, gen: nu ma simt deloc bine pt ca te-am rugat sa x si tu ai facut y. Nu mi-a placut deloc (asta e momentul in care coarnele se ofilesc). Mi-ar placea ca data viitoare sa x. Asa o sa faci? Si gata. Am aplicat si eu, Functioneaza (aproape nereu)

        Apreciat de 2 persoane

        • Repet, poate ai nevoie de consolare suplimentara: TOATE cuplurile pe care le cunosc (inclusiv al meu) au neintelegeri de genul asta 🙂 Dar eu le pun pe seama dispretului suveran pe care il au majoritatea barbatilor fata de psihologie. Cel putin al meu nu da doi bani pe teoriile mele si de-abia asteapta sa prinda un derapaj de-al Lunei ca sa imi atraga atentia ca am gresit cu educatia ei „stiintifica”. Dar eu insist…
          Mie mi se pare OK ce fac olandezele, chiar ma regasesc in modul lor de reactie. E un mod de a-l culpabiliza pe copil intr-un fel in care il si responsabilizezi. Poate ai citit ce am scris mai demult, si anume ca copiii ne asculta din dragoste, atunci cand tipam la ei, si nu de frica. E cam aceeasi situatie si aici: ii spui ca tu suferi din cauza lui, iar el nu vrea deloc sa te supere pe tine, mama lui.

          Apreciat de 1 persoană

          • Oh, da, imi lipsesc validarile, multumesc! Am 5 prietene apropiate, de ani de zile, dintre care 3 au devenit intre timp mame singure, una rezista intr-o casnicie disfunctionala si numai una are un univers la care ma raportez relativ (in the end sunt o familie frumoasa si fericiti , da’ eu n-as fi facut efortul de a ajunge aici), mna, iar prieteniile olandeze sunt inca in faza incipienta, imi trebuie ani
            Imersiunea intr-o alta cultura are si plus si minus. Olandezii isi trateaza f bine copiii, eu am enorm de invatat. Insa la crizele astea de nu, efortul tau de parinte tb sa fie dublat de context, in ro e contra principiilor noastre, aici Functioneaza din perspectiva conformismului social. Recunosc ca uneori ii vb in olandeza, pt ca asa ma asculta. Degeaba urlu eu incet pe scari, ma ignora, daca zic rustig se potoleste instant 😃aici scoala si educa si ma ajuta. ..
            Numai ca tac’su lucreaza 40h, eu 25h, eu am model, el nu. I-am luat cartea aia de care am scris pe blog, how to speak so your kids will listen, o citeste, dar reactia a fost ‘aha, deci maica-ta ma face necitit ‘ 😃 (il mai fac si dezbracat, ca i-am luat si un hanorac, cf logicii 😂)
            Cand eram in ro mai tipam si mai spargeam farfurii 😃 aici pot sa numar pe degete de cate ori am tipat. .. sigur, cateodata am senzatia ca doua palme la fund si-un racnet l-ar potoli mai repede decat new parentingul lu peste, ca doar asta e modelul la care ma raportez, dar eu ma incapatanez sa fiu mai desteapta decat erau ai nostri acu 37 ani. Si e al naibii de greu sa fii destept si sa iti depasesti conditia. ..
            Ah, sa stii ca mi-a placut scrisoarea, la anul scriem si noi. Acum abia scrie dupa dictare si citeste ff putin, dar la anuuul, woaaa ☺

            Apreciat de 1 persoană

            • Foarte interesanta si inedita (cel putin pentru minte) povestea cu autoritatea limbii olandeze. Ma intreb daca e din cauza ca e o limba germanica, deci suna dur, sau pt ca e limba noii lui patrii. Ar putea fi un subiect bun de lucrare psiho-lingvistica.
              Cat despre barbati, numai de bine, ce sa mai spun! 😉

              Apreciază

            • Io cred ca e autoritatea validata de invatarea prin osmoza 😃
              Prima data cand l-am strans de mana (era sa-si traga peste el un dulap de 100 kile) a facut o criza uriasa, de unde am dedus ca stransul de mana e varianta olandeza a batut lui la fund
              Degeaba aplic strategii de strans jucariile, daca zic opruimen pe tonul invatatoarei se executa instant 😃

              Apreciat de 1 persoană

  5. Si noi suntem in aceeasi situatie, cred ca este o etapa fireasca in dezvoltarea lor. A fost mai dificil in jurul varstei de 7 ani, acum (la 9 ani si jumatate) parca s-au mai asezat lucrurile (stiu, e pt o scurta perioada de timp, in curand vor incepe „furtunile” adolescentine). Uite un alt articol interesant pe aceasta tema:
    http://raisingchildren.net.au/articles/preteens_behaviour_nutshell.html/context/1088

    In ceea ce priveste scoala, tututor ne este greu sa nu-i „judecam” pe copii prin prima exemplului personal. Pe de o parte, ma bucur ca ei pot fi mai autentici decat eram noi (educati intr-un sistem de invatamant bazat pe frica si rusine). Pe de alta parte, constat ca este mai dificil de valorificat interesul si potentialul copiilor, de multe ori pare ca este o dimensiune paralela cu ceea ce se intampla la scoala. Pt noi (ca parinti) este un efort permanent sa le impacam pe amandoua si sa le facem sa se intersecteze. DIn pacate, de cele mai multe ori, este o initiativa unilaterala (in timp ce scoala – adica sistemul sistemul, se degradeaza pe zi ce trece).

    Apreciat de 1 persoană

    • Asa e, sunt dificultati universale, daca ar fi sa judec dupa plangerile tuturor parintilor pe care ii cunosc. Incerc sa ma tin de teorii (de cele care imi par de bun simt sau pe care le-am invatat la scoala) si sa actionez „stiintific”, asa cum scrie si in articolul recomandat de tine, dar de multe ori practica depaseste cu muuuult teoria, asa ca dau gres. Cel mai mult regret momentele in care ma enervez si tip sau o amenint aiurea, complet disproportionat fata de culpa copilului. Desi am hotarat acum ceva vreme sa nu mai tip deloc, nu am reusit sa ma tin de decizia asta decat cateva zile (nu stiu daca ai citit si https://mamaalunitza.wordpress.com/2015/09/22/de-ce-asculta-copiii-cand-tipam-la-ei/). Au fost cateva zile minunate, in care ne-am inteles perfect si am sperat ca asta e solutia salvatoare. Dar nu a fost asa…

      Apreciază

  6. Si noi incercam sa ne ghidam dupa teorie, nu e usor insa ne-am folosit de cateva strategii ajutatoare.

    Daca nu ii este pusa in pericol siguranta si sanatatea, am inceput sa il lasam din ce in ce mai mult sa resimta consecintele actiunilor lui. Cand este o idee buna (chiar daca diferita de a noastra, s-a intamplat de cateva ori), ii spunem ca a avut dreptate (cred ca e important pt ca ii da un plus de incredere in el). Daca a zbarcit-o, dezbatem cele intamplate, tragem invatamintele si ne gandim cum putem sa facem mai bine data viitoare. Si tot asa, chiar daca sunt aspecte / idei pe care le discutam de cateva ori pana se vad imbunatatiri.

    Alteori, ajuta daca schimbam tonul printr-o gluma (sau ironie), si revenim apoi la discutia serioasa.

    Pt noi, e un proces in derulare… asa incat singurul lucru de care sunt sigura in momentul asta este faptul ca ne straduim… si speram sa fie bine 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte frumos! Exact asa procedam si noi! Pe de o parte, sunt tare mandra ca am un copil cu care pot discuta matur, drept urmare a acestui tip de educatie. Pe de alta, ma enervez foarte tare cand nu inteleg de ce am probleme cu un astfel de copil, crescut cu rabdare, intelegere si principii psihologice sanatoase. Cele mai mari piedici le intalnesc atunci cand incerc sa fiu consecventa in aplicarea regulilor. Pentru ca eu cred in reguli si in limite si chiar in sanctiuni (rezonabile). Iar atunci cand ma lovesc de refuzuri repetate recunosc ca ma arat slaba si renunt la consecventza…
      Si apropo de consecinte, am in baie de doua saptamani o pereche de ciorapi extrem de murdari, pe care ar trebui sa ii spele Luna, drept pedeapsa ca a mers cu incapatanare desculta intr-un loc murdar. Sunt curioasa cate saptamani vor mai sta acolo 😀

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s