Cronică de două filme

Ieri a fost una dintre acele zile crunte în care nimic nu iese după cum ai plănuit, când ghinioanele se ţin lanţ şi când ajungi să ţipi la copil, spre seară: „Vezi??? Dacă nu mă asculţi, uite ce păţeşti! Ascultă-mă data viitoare, pentru că eu am întotdeauna dreptate!” Numai tâmpenii, de altfel – şi ceea ce a făcut copilul, şi ceea ce îi spui tu, exasperat.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre cele două filme văzute de noi, ieri, simultan. În timp ce tăticul vedea filmul pentru copii Star Wars – The Force Awakens, în ziua premierei, cu bilet cumpărat demuuult, să fie sigur că apucă, fiică-mea şi cu mine vedeam cel mai discutat, controversat, filosofat etc. film de desene animate din ultima vreme: Bunul dinozaur.

În general, nu îmi place să citesc părerile altora înainte de a vedea un film, dar de data asta mi-a prins bine să fiu avertizată că, într-un film de desene animate, voi vedea pufoşenii devorate şi gândaci cu capul smuls. Aşa am putut să-mi acopăr ochii la scenele cu pricina şi să o sfătuiesc şi pe Luna să facă la fel. Ceea ce a şi făcut, dar s-a uitat printre degete. Da, e un film cu ceva mai multă violenţă decât îmi place mie, dar de aici şi până la a-l desfiinţa cu totul, cum am citit pe net, pe motiv că traumatizează copiii („sala întreagă plângea la sfârşit”??!!), e cale tare lungă. Mie mi s-a părut un film făcut cam degeaba, nu mi-a atins coarda aceea sensibilă, deşi eu sufăr de plânsatită atopică, după părerea Lunei, sătulă să mă vadă plângând şi la o reclamă doar un pic emoţionantă. E o poveste mai deosebită de altele, prin ineditul tipurilor de personaje şi, da, mai violentă, în mod neaşteptat şi aparent gratuit. Dar viaţa însăşi este violentă, helău! Iar filmul nu are nici a zecea parte din violenţa unui documentar despre viaţa în sălbăticie, aşa că mai uşor cu ipocrizia, dragi mame care vă lăudaţi că vi se uită copiii la Discovery! Al meu nu se uită. Nici eu. Suntem abonaţi la RDS.

Deci, faptul că am intrat la film cu cele mai mici aşteptări posibile m-a ajutat să ies de la el cu mica satisfacţie că nu a fost chiar atât de rău. Nu mi s-a părut nimic deplasat în ipoteza că, dacă dinozaurii nu ar fi dispărut, ar fi evoluat înspre ocupaţii şi comportamente umane, deşi e o mare prostie ştiinţifică. Nu m-a deranjat nici că hominizii din film au apucături canine, deşi nu ar avea absolut nici o justificare biologică să facă aşa ceva. Nici tipul de parenting, cam dur, al dinozaurilor nu m-a scandalizat. Cât despre plângerea că scena cu halucinogenele ar fi dăunătoare copiilor, nu pot spune decât că e… halucinantă: se îmbată, din greşeală, doi copii şi râd până nu mai pot, chiar e un păcat de moarte? După cum spuneam, mi s-a părut un film cam degeaba, nici urmă de intensitatea şi dramatismul despre care citisem prin cronicile altora, mai ales ale americanilor din ce în ce mai spălaţi pe creier. Şi presupun că la această părere a ajuns şi primul regizor al filmului, care la un moment dat s-a blocat, pur şi simplu, şi a trebuit să preia conducerea adjunctul lui. Se „simte” că e o poveste trasă de păr, fără o direcţie precisă.

Totuşi, filmul are o grafică absolut incredibilă, nu am ştiut precis unde este filmare şi unde animaţie. Există scene de o frumuseţe rară, fie ele sensibile, ca cea a licuricilor, fie surprinzător de violente, ca cea a viiturii. Am râs în hohote, ceea ce nu-mi aduc aminte s-o fi făcut de multă vreme, la scena în care bietul dinozaur îşi pierde vocea de frică. Am apreciat sfatul valoros care este dat în film, şi anume că nu ai cum să negi frica, pentru că ea există şi e chiar necesară. Şi am şi plâns un pic la sfârşit, de emoţia regăsirii dintre o mamă şi fiul ei.

Aşa că, până la urmă, am ieşit oarecum mulţumită de la film. Ceea ce nu a fost cazul lui bărbatu-meu, care mi-a spus că „Războiul stelelor” e cel mai slab film pe care l-a văzut vreodată. Având în vedere că tocmai a văzut ultimul „James Bond”, mi se pare grav că există un film şi mai prost decât ăla. Nu voi dezvolta subiectul aici pentru că mi-e teamă de furia fanilor (sunt mulţi!). Bag un spoiler mic la P.S., să-i fie opţională lectura. Şi îl citez aici doar pe primul ieşit din sală, pe când îl aşteptam pe tati. Era un domn bruneţel şi corpolent, de tipul conlocuitor vivace şi locvace, care a spus în gura mare cea mai concisă cronică de film pe care am auzit-o eu vreodată:

– Păi câte filme să facă şi ei, săracii, tot cu săbiile alea?

 

P.S. Totuşi, ceva tot m-a deranjat şi pe mine, rău, la Bunul dinozaur. Noi am văzut filmul la Mall Vitan şi am avut parte de 15 minute de reclame înainte de film, ceea ce e prea mult pentru nişte copii, şi de un film scurt de-a dreptul horror în deschidere. Deci, dacă aţi putea evita să intraţi la film înainte de filmul propriu-zis, ar fi foarte bine.

P.S.-ul cu spoilerul: Ştiaţi că Luke Skywalker a stat singurel, pe o stâncă, în deşert, de când s-a terminat episodul şase şi până acum? Mă miram eu de ce nu l-am mai văzut pe actorul ăla şi în alte filme…

Anunțuri

3 gânduri despre „Cronică de două filme

    • Daaa, e a doua oara cand vad ceva horror inainte de un film de desene animate. Data trecuta era trailerul unui film nepotrivit copiilor, acum filmuletul asta de nu ma puteam uita nici eu… Oare nu putem reclama undeva chestia asta?
      In rest, tocmai iti scrisesem pe FB ca nu mi s-a parut chiar asa rau Dinozaurul. Poate si pt ca, dupa o zi ca cea de ieri, filmul ala era cel mai bun lucru care mi se intampla :-)))

      Apreciază

  1. Adevarul este ca industria filmului a intrat de ceva timp intr-o ”gaura neagra”. In anii 70-80, chinezii faceau filme in care actorii sareau pe casa, sareau de pe casa, spargeau ziduri cu pumnii si picioarele si cate si mai cate. Ma enervau teribil!
    Acum, americanii au copiat modelul, dar ei au bani, nu sunt saraci precum chinezii din anii 80, ei au masini si avioane. Actorii lor zboara cu masina pe avion, sau de pe avion pe sosea,… ce mai, o nebunie totala.
    In ipoteza ca nu vezi asa ceva, vezi sex ireal, situatii grotesti care se vor comice, crime aiurea si gratuite de dragul crimelor, relatii romantice tampite, asasini, betivi si drogati care se vor modele de urmat.
    Tot ceea ce vad, copiii, adolescentii si chiar adultii, pe ecrane sunt doar ”modele” de urmat.
    Trageti, va rog, concluzia!

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s