Cartea Cărţilor

Problema fiică-mii cu cititul nu s-a rezolvat încă. Mai ştiţi cum mă plângeam că nu pare deloc atrasă de cărţi, aşa cum am fost eu, că refuză cu încăpăţânare să citească singură şi chiar că preferă să îşi imagineze ce scrie undeva decât să descopere, citind, adevăratele înţelesuri? Am rugat-o, am ameninţat-o, am şantajat-o. Am folosit tertipuri, tentând-o să citească o carte întreagă după ce i-am povestit un pic din conţinutul ei atrăgător. I-am cumpărat doar cărţi ilustrate pe gustul ei. Şi i-am lipit pe perete, deasupra patului, un tablou cu sloganul „Un copil care citeşte va fi un adult care gândeşte.” Nimic nu a funcţionat. Luna nu citeşte.

E drept, a avut o tentativă, înainte de Crăciun. Era spre seară când şi-a luat o carte din biblioteca ei, întrebându-mă dacă are voie să se ducă în pat să citească. După un moment (lung) de stupoare, am rugat-o să nu se mai joace cu inima mea. Am râs amândouă – ea bucuroasă că a înţeles gluma, eu bucuroasă că o vedeam cu o carte în mână. Şi s-a dus la citit. Dar nu pentru multă vreme, deoarece s-a întors repede la mine, în birou:

– Îmi dai un semn de carte?

I-am indicat raftul pe care se află o grămadă de semne de carte, a luat unul, după ceea ce a părut a fi o alegere tare dificilă, şi a plecat. Dar s-a întors imediat:

– Mi-a venit o idee: iau mai multe cărţi şi citesc dintr-una o pagină. Apoi pun semnul de carte şi citesc din alta o pagină, pun semnul şi tot aşa.

M-am dezumflat. Sperasem să citească pe bune. Dar nu am îndrăznit să critic nimic, de teamă să nu lase cartea (sau cărţile) din mână. După câteva minute, şi-a dat şi singură seama că era o tâmpenie şi s-a axat pe o singură carte. O auzeam din bucătărie cât de mândră îmi spunea că a mai citit o pagină, şi încă una, şi încă una… Când am ajuns la ea, în dormitor, îi sclipeau ochişorii de bucuria că îmi făcea mie una:

– M-am hotărât: de acum, încep să am o pasiune pentru cărţi!

N-a citit decât o seară, aş putea parafraza amar. Apoi i-a abandonat şi pe iepuraşii lui Beatrix Potter, şi pe cel prieten cu ariciul din cărţile lui Paul Stewart, şi pe Charlotte, păianjenul înţelept (noi avem versiunea de la Rao, dar nu v-o recomand, pentru că e plină de greşeli), şi pe amuzantul cuplu de broscuţe al lui Arnold Lobel… Doar semnele care se mai văd între paginile acelor cărţi au rămas mărturie fulgurantei pasiuni pentru citit, născută într-o seară, pe la şapte ani şi moartă tot atunci, a fetiţei mele.

Şi iar mi-am pierdut speranţa.

Dar adineauri mi-am regăsit-o: am aflat soluţia pentru a o atrage pe Luna să citească. Mi-a spus-o chiar ea, din senin, aşa cum se întâmplă majoritatea covârşitoare a revelaţiilor vieţii:

– Mama, ştiu ce vreau să îmi iei de ziua mea.

– Ia spune!, m-am resemnat eu să o îndemn, mai ales că ziua ei e hăt, departe, peste aproape un an.

– Ori mă duceţi la Borsec, la cascadă, să îmi umplu toate sticluţele mele cu apă şi să beau cât vreau eu, ori îmi luaţi o carte ca a lui Buster.

Aia cu Borsecul ştiam de unde i se trage. Am fost la Tg. Ocna în vacanţa de iarnă şi i-am arătat pe hartă cât de aproape suntem de locul de unde se extrage apa minerală pe care o bem noi, aproape exclusiv. Dar jur că i-am povestit despre nişte izvoare, şi nu despre o ditamai cascada. În schimb, nu ştiam cine e Buster, deci am întrebat-o:

– Cine e Buster?

– Iepuraşul ăla din Arthur (n.a. serial de desene animate de la televizor) care citeşte toooot timpul: şi când mănâncă, şi la şcoală, şi când merge – tot timpul. Vreau şi eu o carte fascinantă ca aia, să îmi vină să citesc.

Deci, dragi cititori, ajutaţi-mă! Unde găsesc acea carte fascinantă pe care să nu o mai poată lăsa din mână Luna? Fac precizarea că fetiţa mea are doar şapte ani. Nu de alta, dar ca să ştiţi că e nevoie de magie, drăgălăşenie, mister, dragoste şi prietenie, pufoşenii, morală sănătoasă, să fie ilustrată în culori calde şi scrisă, eventual, în versuri, cu umor… Cartea Cărţilor, ce mai!

Anunțuri

22 de gânduri despre „Cartea Cărţilor

  1. Dar solutia e foarte simpla Alunita. te duci cu Luna in Librarie si o pui pe ea sa isi aleaga cartea pe care vrea sa o citeasca !!! Stiu un copil de aceeasi varsta cu Luna cu care metoda a functionat.

    Apreciază

  2. De exemplu, tu cand ai inceput sa citesti?
    Eu am descoperit acest lucru pe la 9-10 ani. Imi amintesc ca m-am amuzat teribil cu povestile lui Habarnam.
    Chestia asta cu faptul ca ”preferă să îşi imagineze ce scrie undeva decât să descopere, citind”, este o noua paradigma în educatia copilului din scoala primara.
    O poate promova, va avea succes printre cei mici si numai printre ei.
    In privinta alegerii indelungate a semnului de carte, de ce te impacientezi, face parte tot din momentul tactic ”cititul”.
    Apreciez rabdarea ta si dorinta Lunei de a atenua unele stari.
    Sunt pozitii pe care trebuie sa le pastrezi.

    Apreciază

  3. In primul rand, da-mi voie sa-ti spun ca ai asteptari prea mari de la Luna. Are 7 ani, e normal sa nu citeasca, in special carti lungi, care nu se pot citi dintr-un foc. Primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa cititi impreuna, sa aveti un ritual de minim 10-15 minute pe zi in care sa cititi cate o carte intreaga. Alege carti scurte, cu ilustratii bogate si citeste-i fara s-o dadacesti la final sa vezi ce a inteles si ce nu si daca a prins sensul filozofic al cartii. E posibil sa nu-i placa si faptul ca incerci sa diseci mereu fiecare chestie (sau asa deduc eu ca ai face : D ) si atunci refuza sa citeasca de tot ca sa nu trebuiasca sa explice ce a inteles. Etapa in care va citi singura va veni mai tarziu. Eliza citeste singura carti, cu voce tare, le citeste papusilor, uneori si cate o ora intreaga, dar numai carti ilustrate si scurte. Nu are rabdare sa citim carti mai lungi si, de la o seara la alta (noi citim seara la culcare), uita ce s-a petrecut in urma. Eu zic ca e un timp pentru toate si nu trebuie grabita nici chestia asta cu cititul pentru ca vrei crea, in timp, un climat de stres in jurul ei. Alege carti scurte, pentru copii (nu ce crezi tu ca ai citi daca ai avea varsta ei) si lasa-i-le la indemana. Cumpara-i si reviste pentru copii, in afara de joculete, mai contin si povestioare sau benzi desenate usor de citit. Cititi seara la culcare sau in alt moment al zilei si renunta s-o mai cicalesti.

    Apreciază

    • :-))) Nu o cicalesc prea tare, jur!… Iar de citit ii citesc de pe la un an, carti care mai de care mai vesela si colorata. Le stii pe astea despre care am scris in articol? Sunt niste dragalasenii scurte, simple si sensibile. Cu exceptia Panzei Charlottei, a carei intriga a facut-o atat de curioasa, de la un capitol la altul, incat am sperat ca va vrea sa citeasca si singura. Ma mira (si enerveaza) refuzul asta al ei de a citi, pt ca nu se manifesta numai la carti, ci la orice, nici enunturile problemelor de la scoala nu vrea sa le citeasca, de ex…

      Apreciază

  4. Diferenta intre fetele noastre este de vreo 2 ani, dar poate va ajuta ideile mele! Inventezi un joc: vanatoatea de comori. Ascunzi in casa biletele pe care scrii diverse indicii pentru a ajunge la comoara. Primul biletel i-l dai Lunei personal (ex: cauta sub patura de pe patul din dormitorul tau, acolo gaseste alt biletel care o trimite in alt loc si tot asa, dar nici f multe sa nu devina plictisitor, pana gaseste „comoara”). Apoi, poate prelua ea rolul tau si astfel exerseaza scrisul!
    Daca ii place „bucatareala”, gatiti impreuna ceva dupa o reteta citita de ea (ea fiind bucatarul-sef trebuie sa iti spune ce si cum sa faci).
    Dianei ii plac ff mult carticele cu Pixi. Laura Frunza si sora ei ne-au dat „microbul”. Dupa ce Luna citeste povestioara, o puteti pune in practica (ex: Pixi si campionatul din padure).
    Ii place sa i se citeasca? Va pup

    Apreciază

    • Printr-o ciudata coincidentza (care nu e prima intre noi…), aseara Luna a cautat prin cartile mele de retete unele sa le gateasca cu taica-sau in weekend. E prima data cand face asta si cred ca va functiona.
      Vanatori de comori am mai facut si ii plac, dar prefera sa scrie ea harta si indicatiile, pt ca scrisul ii place, doar cititul nu!
      Iar de citit, da, ii citesc mereu. Si avem si noi Pixi de la Laura 🙂

      Apreciază

  5. Singur pe lume – pe mine m-a sedus definitiv, tot vreo 7 ani aveam. Buratino (Cheita de Aur), tin minte doar ca mi-a placut foarte mult, mult mai mult decat Pinocchio.
    Harry Potter – eventual sa cititi impreuna cate un capitol, seara?

    Apreciază

    • Si mie mi-a placut mult de tot Singur pe lume. Imi amintesc si acum cat am plans 🙂
      Multumesc pt sugestii, dar cred ca sunt carti pt copii mai mari. O mai astept vreo doi-trei inainte sa le abordam. Deocamdata ii citesc eu carticele scurte, cu iepurasi si alte pufosenii, dupa cum spuneam…

      Apreciază

  6. Si Tudor a trecut printr-un impas in ceea ce priveste cititul. La momentul respectiv, nu intelegeam de ce (ii placea enorm sa-i citim noi). La inceput (intre 6 si 8 ani), cred ii era greu sa citeasca de unul singur textele care ii placeau dpdv continut, iar cele pe care le-ar fi putut citi usor nu il atrageau. Ca sa il ajutam, obisnuiam sa citim alternativ (el o pagina, noi o pagina, si tot asa) – a functionat o perioada.

    Apoi (intre 8 si 9 ani) am incercat sa gasim Cartea Cartilor… s-a dovedit a fi „Harry Potter”. Primul volum i l-am citit noi (8 ani si jumatate)… a fost suficient ca sa devina fan. A citit singur al doilea volum, de curand l-a inceput pe al treilea. Este absolut fascinat de ea.

    Carti mai usoare de citit la 7-8 ani (noi nu prea avem cu pufosenii, dar astea sunt dragute): seria Portalul Magic, seria Catelul Vrajitoarei, seria Magic Lili. Ar mai fi Cartile lui Radu (editura Arthur), de exemplu Un urs pe nume Paddington (de citit impreuna, povestioarele sunt putin mai lungi).

    Apreciază

    • Cred ca asa sta treaba si cu Luna: ori nu e tentata, ori oboseste repede. Si avem si noi ritualul asta, sa citim juma-juma 🙂
      Singura carte recomandata de tine pe care o am este Paddington. Am primit-o cadou cand am implinit 30 de ani (da, treizeci!) si mi-a placut la nebunie. De-abia asteptam sa i-o citesc Lunei, dar pe ea nu a incantat-o. Am cumparat atunci toate carticelele scurte si desenate pe care le-am gasit cu ursuletul, am dus-o la filmul omonim – a continuat sa nu o dea pe spate…
      Mai astept, atunci, sa mai creasca. Luam si niste Harry Potter, daca trebuie, pt ca nu esti singura care ni-l recomanzi. Eu recunosc ca nu sunt deloc atrasa de literatura sau filmele fantastice populare ale ultimilor ani. Nu am citit / vazut nici un Harry Potter, Pirat din Caraibe sau orice cu vampiri, am adormit in sala la primul LOTR si nu am mai fost curioasa la urmatoarele… Poate recuperez impreuna cu fiica-mea, peste cativa ani. Cat mai putini, sper 😉

      Apreciază

  7. Ai putea incerca cu Apolodor, eventual cu putina mise-en-scene (saracutul, voia sa isi vada familia, si sa vezi prin ce aventuri ex-tra-or-di-na-re a trecut!). Vechile carti de Povesti nemuritoare pot fi iarasi o solutie buna. Sunt unele povesti si pe la Creanga (Stan Patitul, Danila Prepeleac) care pot fi incepute si lasate apoi pe mana ei. Sau ar putea fi atrasa de „povestea” din spatele cartii respective, de faptul ca mama sau tata a crescut cu ea, ca a facut nu stiu ce boacana luandu-se dupa vreo povestire samd.

    Cu exceptia lui Apolodor, nu sunt carti prea „vizuale”; contin doar text si atat. Dar cine stie?! A, si daca nu vrei sa gresesti, poate gasesti pe undeva povestea lui Bonza-cel-mare, Bonza-cel-mic.

    Apreciază

    • Multumesc pentru recomandari. Daaaaaaa, „Prima carte cu Apolodor” e preferata ei din toate timpurile, aveam inca editiile din copilaria mea si i le-am citit de mica. Cat despre mise-en-scene, sunt actor emerit, cred ca mi s-ar cuveni Oscarul pt efort! 🙂
      Ma indoiesc ca povestile vechi ar mai fi atractive pentru generatia asta nascuta cu desene non-stop la televizor. Si cu versiunile Disney, cosmetizate, ale povestilor clasice (cu care sunt de acord, apropo). Nici macar Andersen nu i-am citit, imi aduc aminte cum plangeam in hohote citind, cand eram mica, si nu vreau sa pateasca la fel, pt ca mi-a mostenit sensibilitatea excesiva.
      Am cautat pe net Bonza si am gasit urmatorul text (cu greseli, scuze): http://trilema.com/2009/bonza/
      Asta e povestea? Daca da, si asta mi se pare prea cruda pt un copil mic…

      Apreciază

  8. Iata inca doi scriitori contemporani, daca subiectul mai este de actualitate. Amandoi scriu surprinzator de frumos, au site-uri, bloguri, fb etc.
    Raul Baz, „Povestile Mariei”
    Petre Craciun, „Fetita din Floare”
    In opinia mea, prima carte ar trebui sa existe in fiecare biblioteca de parinte.

    Apreciază

  9. Pingback: Raportul de lectură al Lunei | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s