Veşti bune de pe frontul luptei cu birocraţia

Cu mare încântare am descoperit ieri că, la automatele de plată a facturilor Rompay, răspândite cam prin toate magazinele de la mine din cartier, se pot plăti acum şi amenzile de circulaţie. Aproape douăzeci de ani de coşmaruri la gândul că aş fi nevoită să achit o astfel de amendă au fost, ca prin minune, şterşi cu buretele.

Pe vremuri, astfel de amenzi se plăteau doar la CEC. Iar CEC-ul mai avea doar câteva agenţii, ici şi colo prin Bucureşti, nici una în apropiere de mine. Am aflat acest lucru după ce am luat prima mea amendă de circulaţie, nu mai ştiu pentru ce. În schimb, ţin minte ce bucuroasă NU am luat pentru prima dată amendă. Eram şoferiţă de foarte puţină vreme, mergeam spre Giurgiu cu maică-mea şi cu nişte prieteni francezi şi am fost trasă pe dreapta. Am ieşit ţopăind din maşină, cu entuziasmul la maxim şi actele pregătite în mână:

– Vaaaai! Sunteţi primul poliţist care m-a oprit vreodată! Ce mişto!

Săracu’ de el, a şi uitat de ce mă oprise şi m-a lăsat să plec nesancţionată. Iar francezii au crezut că îmbrăţişatul agenţilor de circulaţie este un pitoresc obicei local.

În timp, am mai luat amenzi, ca toată lumea. Vreo trei, patru, cele minime, pentru mizilicuri de genul 72 km/h pe DN1, la intrarea în localitate. Mi-era şi ruşine să îl trimit pe secretarul meu să le plătească (pe când eram mare director mare, îmi permiteam luxul de a nu mă mai duce eu la CEC). Altfel ar fi stat treaba dacă ar fi scris pe procesul verbal 200 km/h! M-aş fi bucurat de respectul tuturor subalternilor bărbaţi pe care îi aveam pe atunci.

Niciodată nu m-am milogit de agenţi să nu îmi dea amendă dacă am greşit, dar nici nu am acceptat abuzurile dacă eram nevinovată. Când culpa era discutabilă, mai scoteam câte un picioruş din maşină şi se rezolva. Aveam picioare frumoase… Am plătit fără să crâcnesc atunci când am fost prinsă vorbind la mobil în timp ce conduceam, dar m-am certat cu agentul care voia să mă pedepsească pentru că am făcut la stânga pe roşu, după ce aşteptasem tot verdele în mijlocul unei intersecţii. Cică n-ar fi trebuit să intru în intersecţie. De fapt, ar fi trebuit să gândească ei corect temporizarea semafoarelor. În fine, de gura mea, până la urmă am ajuns la un compromis: el zicea că am trecut pe galben, iar eu plăteam amenda minimă. Şi părea că am scăpat uşor. Dar nu a fost chiar aşa.

Am plătit acea amendă online, pe Ghiseul.ro. Mai plătisem acolo, de câteva ori, impozitul pe casă şi fusese tare comod. Doar că la amendă a fost puţin mai complicat: nu am găsit şi pace rubrica corespunzătoare amenzilor de circulaţie, pe care să o bifez la scopul plăţii. Aşa că, după o îndelungată căutare, am crezut că e de ajuns să o trec la „Altele” (parcă) şi să specific în cuvinte că e vorba de o amendă de circulaţie, cf. PV nr. X din data Y. După un an şi jumătate, m-am trezit că nu pot plăti cu cardul o consultaţie la veterinar. Zicea că am fonduri insuficiente. M-am roşit toată (ştiam că mai sunt bani puţini pe cardul cu pricina, dar chiar aşa?!), s-a roşit şi veterinarul („Lăsaţi, îmi plătiţi altădată, când aveţi…”) şi m-am dus glonţ la bancă, să verific ce se întâmplă. Ajungând puţin după ora 17:00, banca era închisă. A doua zi, m-am dus din nou: cică aveam poprire pe cont, de la Impozite şi taxe Sector 4. M-am dus direct la ei. Nici măcar nu am încercat să sun acolo pentru lămuriri, ştiam că nu mi-ar fi răspuns nimeni. După o coadă de câteva persoane aflate în aceeaşi situaţie ca şi mine, cu popriri enigmatice şi care se dovedeau nejustificate, am ajuns şi eu la ghişeu şi am aflat că nu plătisem acea ultimă amendă de circulaţie. M-am întors la bancă, am luat dovada că făcusem plata, am adăugat vraful de hârtii necesare (?) în astfel de situaţii şi, înapoi la Taxe şi impozite, cu cererea de a-mi debloca contul:

– De ce nu m-aţi înştiinţat, măcar, în prealabil, că am o datorie la dv.?, m-am enervat eu vocal la ghişeu. Sunt sigură că nu e legal să îmi blocaţi banii fără să mă anunţaţi!

Şi atunci m-au anunţat. A doua zi. Am găsit în cutia poştală scrisoarea de înştiinţare, fără timbru sau ştampile poştale, nimic. Deci s-a gândit un funcţionar mai isteţ să-şi acopere greşeala trecând pe la mine pe-acasă şi lăsându-mi avertizarea post-factum. Pare amuzant, dar nu e.

După câteva zile, m-a sunat o doamnă. Mi-a spus că au găsit banii, că deblochează contul şi că va trebui să suport comisionul bancar. Ca de obicei, în România, contribuabilul plăteşte pentru greşelile funcţionarului, nu m-a mirat să aflu acest lucru. Dar m-a mirat să aud următoarele:

– Ştim că este o problemă cu plătitul amenzilor. Toată lumea le trece greşit în formular. De aceea, vă rog să vă notaţi numărul meu de telefon. Mai bine mă sunaţi înainte de a face vreo plată online, să vă spun eu exact ce să bifaţi acolo, decât să aveţi iar probleme.

Deci nimeni nu bifează corect pentru că nu e trecută corect rubrica respectivă. Funcţionarii ştiu că este o greşeală în sistem, dar nu o reclamă celor care au făcut softul de plăţi online, ci preferă să fie sunaţi personal şi să explice de zeci de ori unde şi ce să se bifeze. Sacrificiu şi devotament în scop profesional, de admirat, dar şi inutil.

Am întâlnit opusul acelei doamne la Casa de Pensii a Sectorului 3. După moartea mamei, m-am dus acolo pentru a lua ajutorul de deces. Dar nu înainte de a căuta pe net lista actelor necesare. Noroc că sunt expertă în Google, pentru că nu a fost prea uşor să o găsesc. Pe site-ul Casei de Pensii nu era nimic clar. Citind legea, m-am lămurit: îmi trebuiau certificatul de deces, buletinul meu şi dovada plăţii cheltuielilor de înmormântare. Oricare dovadă. Şi atât. După inevitabila coadă de câteva persoane, am ajuns la ghişeu:

– Vă trebuie factura de la sicriu, s-a auzit vocea seacă a funcţionarei din spatele lui.

– Nu o am. Dar v-am dat factura de la cimitir. Scrie pe ea clar că eu am plătit taxa de înmormântare.

– Nu e de ajuns. Factura de la sicriu. Şi dovada că sunteţi rude.

– Glumiţi?? Am plătit înmormântarea, avem acelaşi nume de familie, în lege scrie că e de ajuns orice dovadă de plată şi dv. vreţi test ADN? Dacă aveam o religie care impunea îngropatul înfăşurat într-o simplă pânză, ce făceaţi: mă obligaţi să cumpăr şi un sicriu separat?

– Vreau copie după factura de sicriu şi după certificatul de naştere, a repetat impasibilă funcţionara. Citiţi mai atent legea.

Pentru că nu judecam bine în perioada aceea teribil de tristă, am plecat fără să mai comentez. M-am dus să iau factură de la firma de pompe funebre apoi, ajunsă acasă, am intrat din nou pe net. Citisem bine legea, de fapt: nu trebuia nimic mai mult decât ceea ce deja dusesem la ghişeu. Dar am luat cu mine toate actele cerute a doua zi, când m-am dus din nou la Casa de Pensii. Aceeaşi funcţionară acră la ghişeu, aceleaşi acte întinse de mine, acelaşi răspuns de la ea:

– Vă trebuie factura de la sicriu şi certificatul de naştere.

– Uitaţi-le, i le-am arătat eu prin geam. Dar nu vi le dau. Nu scrie nicăieri în lege că aveţi nevoie de ele. Şi să vă fie ruşine că puneţi pe drumuri oamenii amărâţi care vin aici. Că nu de fericire suntem la ghişeul ăsta!

Nu i-a fost ruşine. A continuat să-mi refuze dreptul la ajutorul de deces. Cerând să vorbesc cu un şef, am ajuns într-o încăpere de la etaj, plină cu birouri şi funcţionare. Nici nu am apucat bine să intru pe uşă, că m-a şi luat în primire una dintre ele:

– Dv. sunteţi cea cu gura mare de jos? Da’ ce nu vă e clar, doamnă? Trebuie să ne aduceţi aia, şi aia, şi aia…

Am simţit că explodez. Imaginaţi-vă un pic absurdul situaţiei: ţipa la mine un funcţionar public pentru că încercasem să mă împotrivesc unui abuz făcut de alt funcţionar public, atunci când mă dusesem să cer ajutorul de deces pentru MAMA mea, îndoliată din cap până în picioare şi, întâmplător, cu o mână ruptă, imobilizată pe piept. M-a luat deoparte altă funcţionară, care părea să fie şi om pe lângă asta. M-a rugat cu blândeţe să îi dau ei actele pe care le aveam şi am ajuns iar la un compromis: i-am lăsat doar una dintre hârtii (nici nu mai ştiu care dintre ele) şi am ridicat banii a doua zi.

Îmi pare rău că nu m-am dus să le fac reclamaţie celor două funcţionare scârboase. Aşa am intenţionat atunci, ca să nu-şi mai bată joc de nefericiţii care au nevoie de ajutorul lor şi sunt puşi aiurea pe drumuri, după ce sunt trataţi cu dispreţ. Şi poate că mă voi duce într-o bună zi. Dar, până atunci, pot face ceva mult mai comod şi, sper, mai util pe termen lung: să intru pe http://maisimplu.gov.ro/ şi să scriu acolo propunerea mea cu privire la reducerea birocraţiei. Ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi, pentru că sunt absolut convinsă că şi voi aveţi poveşti tare asemănătoare, rezultate din interacţiunea cu administraţiile noastre dragi. Eu, una, mai am o groază.

Dacă cu amenzile pare că am rezolvat-o, iar cu dosarele cu şină pline de maculatură suntem pe cale de a o rezolva, nu ştiu cum să procedăm şi cu legile, ordonanţele şi hotărârile administrative scrise prost şi, în consecinţă, aplicate după ureche. Nu mai departe de luna trecută am intrat în panică, atunci când s-au schimbat regulile de calcul al impozitelor locale. La mine în casă s-a declarat odată, tare demult, sediul unei firme lăsate acum de izbelişte de patroana ei, cu care am pierdut orice legătură. Am întrebat la Administraţia Financiară a Sectorului 3 ce trebuie să fac ca să nu plătesc aiurea impozit mărit. Răspunsul conţinea o listă de vreo şase acte, dintre care o adeverinţă pe care să o iau eu de la Registrul Comerţului şi să le-o duc personal la sediul lor. După o vreme, un alt angajat de la aceeaşi Administraţie m-a mai liniştit, spunându-mi că nu e nevoie decât să le completez un formular şi, eventual, de contractul de comodat. Iar săptămâna trecută s-a sucit guvernul şi mai e necesară doar o declaraţie pe propria răspundere cum că nu decontez cheltuielile casei pe firmă. Mai stau un pic, că până la 31 martie e posibil să se mai sucească de câteva ori, să nu fac un drum degeaba până la Taxe şi Impozite. Poate până atunci creează cineva şi site-ul minune cu opţiunea de a şterge, printr-o simplă apăsare de buton, toată prostia din lume. Aş apăsa fără ezitare pe acel buton. Iar la întrebarea de siguranţă „Are you sure you want to delete half of the public servants in the world?” ce credeţi că aş apăsa: „Yes” sau „No”?

Anunțuri

6 gânduri despre „Veşti bune de pe frontul luptei cu birocraţia

  1. Ce naiva esti sa crezi ca se va simplifica ceva vreodata :))) Eu in continuare raman siderata de cate acte ai nevoie pentru un simplu document, in conditiile in care exista CNP-ul, un numar unic de identificare. Certificat de nastere, de casatorie, acte de divort, copii dupa buletine etc Tara lui Papura-Voda. Si cand ma gandesc ca tre sa iau in piept ANAF-ul, ma trece cu sudori reci.

    Apreciază

  2. Multa vreme m-am intrebat cand isi fac treaba cum trebuie astfel de functionari? Asculta ei de cineva, au simtul competentei altuia, eventual superioara lor? Cine totusi le poate inchide gura?

    Acum cateva zile am dus o declaratie la infama institutie de care povestesti mai sus. Acolo lucreaza o fosta colega de-a mea de facultate, cunostinta de familie. Cand mi-a venit randul si m-a vazut (actiunea se petrece intr-un birou stramt, de una plus una persoane), m-a certat prieteneste si nu prea: ca de ce am stat la coada, ca de ce e foaia cam mototolita si ca sa nu ii zic ca am completat eu declaratia. De dimineata ii venisera zece indivizi cu aceeasi meserie ca si mine, care o scosesera din minti cu incapacitatea lor de a completa ca lumea o foaie de hartie. Abia apoi a dat sa o verifice.

    – Nu, zic eu, declaratia nu am completat-o eu. A completat-o… si am pronuntat numele sotiei.
    – De ce nu spui, domne’, asa?

    Si a si pus stampila pe ea.

    Deci, iata raspunsul la intrebarile mele.

    Apreciază

  3. De ce ne miram?
    Se vede foarte bine ca nimic, dar absolut nimic, nu merge bine.
    În tara asta, totul, este condus cu maiestrie sa mearga foarte prost.
    Am vrut libertate si ne-am trezit cu niste oligarhi care ne fac la drumul mare!
    Personal, stiu ca votul meu nu are nici o valoare.

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s