Fiică-mea este unul dintre acei copii care se fac plăcuţi imediat deşi nu sunt de o frumuseţe evidentă: deschisă, vorbăreaţă, hotărâtă, zâmbitoare – calităţi ce sper din suflet să nu şi le piardă pe măsură ce creşte. Mai peste tot pe unde mergem, primeşte zâmbete, complimente şi chiar mici cadouri care o fac tare fericită. Ieri, de exemplu, a căpătat un buchet mărişor de zambile de la o florăreasă doar pentru că a trecut prin faţa chioşcului şi s-a uitat mai lung la respectivele flori – preferatele ei din această primăvară. Iar azi a primit cea mai arătoasă gogoaşă pudrată cu extra-zahăr de la vânzătoarea topită de comanda ei politicoasă, dar fermă, un pandantiv-îngeraş de la administratoarea blocului, la care am fost împreună să îi plătim întreţinerea şi o mână de ajutor la cărat bagaje de la nişte vecine săritoare. Dar ce vecine! Două puştoaice de liceu sau facultate (cine-şi mai dă seama ce vârstă au domnişoarele din ziua de azi?!), cu dimensiuni de posibil acces pe catwalk şi fuste scurte, scurtuţe, care au văzut-o pe fiică-mea târâindu-şi cu greu, pe scări, troller-ul care îi ţine loc de ghiozdan, pentru a putea cuprinde cele şapte manuale, cinci caiete, două penare şi alte alea cerute de minunata noastră şcoală. Pe mine nu s-au oferit să mă ajute la sacii uriaşi de plastic în care căram vechituri de la săraca maică-mea, dar m-am obişnuit să nu mai fiu aşa vizibilă cum eram pe vremea când încă arătam tânără. Mai demult, adică.
Ceea ce m-a mirat, însă, a fost lipsa de importanţă pe care a acordat-o Luna episodului cu vecinicile. Pe cât de mult s-a lăudat ieri cu florile alea (a trebuit să-i ascultăm relatarea entuziasmată de vreo trei, patru ori), pe atât era să nici nu pomenească de ajutorul primit azi, pe când îi dădea raportul de seară lui taică-său, la telefon:
– Tata, uite, acum am terminat la Yaya şi ne ducem acasă. Am luat o groază de păhărele de acolo, un creion u-ri-aş şi o poză cu mama cu cizme până la genunchi!!!
– Era mama mică sau erau cizmele lungi?, glumeşte taică-său.
– Cizmele erau lungi, să vezi ce bine arăta!
– Dar despre vecinele alea nu-i povesteşti lui tata?, încerc să schimb eu subiectul, cu modestia care mă caracterizează (uneori, rar, foarte rar).
– A, da. Au fost foarte drăguţe şi m-au ajutat cu ghiozdanul.
– Atât?, mă mir eu. Nu-i spui lui tata până unde aveau fustele fetele alea?
– Până unde?
– Până la fund, zâmbesc eu, bănuind că lui tati o să-i facă plăcere să-şi închipuie, măcar, gingaşele apariţii, dacă de ceva mai palpabil, la propriu şi la figurat, nu mai are de mult parte.
– Wow! Chiar aşa era, Luna?, zâmbeşte şi tati.
– Eee, nu te gândi acum că aveau patruzeci de ani!, îl consolează fiică-sa foc de grijulie. Erau, aşa, de vreo douăzeci doar…
Atât de dispreţuitor a pronunţat ultima parte („bleah! doar douăzeci de ani!”) încât mă întreb ce a înţeles copilul ăsta de la viaţă. Credeţi că, dacă era băiat, se schimba perspectiva?
P.S. Poza am pus-o pentru tati, să îşi amintească cât de lungi aveam cizmele acum zece ani. Şi ce frumoasă eram viaţa pe atunci, deşi nu aveam încă superba vârstă de azi, ci doar 35 de anişori veseli şi fericiţi…
Mama Aluniţă 
In poza esti tu say luna
ApreciazăApreciază
Practic, nu ESTE nici una dintre noi. ERAM eu, cea de acum zece ani 🙂
ApreciazăApreciază
Mie personal îmi placi si-n poza si acum in realitate. Dar cel mai mult îmi place inima ta mare .Si postura de mama sfatoasa si nesigura(câteodată, sic!) îmi place si mai mult, atunci simt ca suntem pe aceeasi vibratie, ca sa zic asa.
In calitate de mama de băiat, eu observ la el interesul pt alti copii , de diverse vârste, doar daca are ceva in comun cu respectivii.Tind sa cred ca generatia lor stie mult mai bine ce vrea la vârsta asta, decât alte generatii.
ApreciazăApreciază
Pai nu e asta regula atractiei universale? Contrastele se atrag, e drept, dar doar daca au, sub aparentza de opozitie, afinitati importante? Ceva foarte diferit e posibil sa ne faca curiosi, dar pe termen lung tot pe cineva asemanator il preferam, pentru ramane impreuna.
Cat despre complimentele tale, multumesc, dar doar azi se accepta pentru ca, dupa cum spuneam, am chef sa ma laud. Data viitoare cenzurez fara mila, ca tare ma fastacesc cand „aud” asa ceva 🙂
ApreciazăApreciază
Depinde cum privesti lucrurile!
Din context, deduc ca ai trecut de 35 de ani, nu ca nu as cunoaste, dar fac analiza pe text.
Ai impresia ca nu…, in fine.
Din punctul meu de vedere, totul se schimba.
La fel de ravisanta este si la 30 si la 40, dar si 40 si….
Ca sa fiu mai concret, daca stai pe mal, iar eu ma aflu pe puntea unui vas aflat in miscare si arunc o minge exact in sus. Fiecare, vom vedea un parcurs diferit al mingii.
Adica, stand pe mal, vei vedea ca mingea urmeaza o traiectorie balistica, ceea ce este perfect adevarat.
Pentru mine, aflat pe vas, mingea se intoarce exact pe traiectoria de urcare.
Inca o data, depinde de cum privesti lucrurile.
In alta ordine de idei, Livia, sotia imparatului Augustus, dincolo de frumusetea ei, era o femeie extrem de inteligenta.
Cunostea si era foarte ingaduitoare cu escapadele amoroase ale sotului ei.
Nu s-a scandalizat nici atunci cand Augustus a inventat o campanie militara in Galia pentru a fugi putin cu frumoasa Terentia. Aceasta era sotia bunului lui prieten Mecenas.
S-a suparat atunci cand le-a invitat pe amandoua la un concurs de frumusete, adica pe ele, Livia si Terentia.
Dincolo de romantism, in realitate, Livia era o ucigasa cu sange rece.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt confuza… Nu stiu ce incerci sa sugerezi cand povestesti despre Livia: tolerantza sau crima? :-)))
ApreciazăApreciază
Oricum, felicitari pentru foto,… arati super!
Astazi am avut o mare deziluzie!
O domnisoara in autobuz s-a oferit,… sa-mi cedeze locul pe scaun.
Ramai fara cuvinte!
Despre Livia Drusilla pot spune multe, dar de retinut ca era foarte inteligenta si perseverenta in atingerea scopurilor sale.
Scopul ei era sa asigure succesiunea fiilor sai, Tiberius si Drusus, proveniti dintr-o casatorie anterioara.
Cu Augustus a avut un singur copil, care nascut prematur nu a supravietuit.
Asa, ca era foarte intelegatoare cu dorintele extraconjugale ale lui Augustus.
De asemenea, pot afirma ca era toleranta cu sotul sau.
Totusi, pentru el a fost dragoste la prima vedere. Livia avea aproape 20 de ani, era maritata, avea un copil pe Tiberius și era gravida cu viitorul Drusus.
Agustus, pe atunci il chema Octavius, avea 24 de ani s-au casatorit si au trait impreuna 52 de ani.
Mai mult, fostul ei sot, cand a adus-o in casa lui Octavius i-a dat si zestre.
ApreciazăApreciază
Ce senzatie ciudata am, ca antichitatea greco-romana era mai evoluata decat contemporaneitatea in privinta relatiilor de cuplu! Ar fi trebuit sa ma gandesc la alta mai demult, pentru ca stiam deja ca homosexualitatea era larg acceptata pe atunci, nu ca acum…
Cat despre cedarea locului in autobuz, banuiesc ca e un moment teribil pentru un barbat. Si te inteleg perfect: de curand, o tipa de aprox. 20 de ani din bloc m-a salutat cu „Saru’ mana”. Foarte greu m-am stapanit sa nu-i trag un pumn :-)))
ApreciazăApreciază
Problema homosexualitatii in antichitate avea si explicatii de natura militara.
Ce se intampla astazi, seamana mai mult cu Sodoma si Gomora.
Oricum, sunt crestin ortodox si nu accept sub nici o forma asa ceva.
Cine este impotriva firii sa ramaie la el acolo!
Legat de „Saru’ mana”, nici nu stie biata fata pe langa ce mare primejdie a trecut.
La cat de fortoasa te stiu, daca loveai, mare prapadenie faceai printre randurile dusmanilor!
ApreciazăApreciază
Esti foarte amuzant azi 🙂
ApreciazăApreciază
Sunteti delicioase amandoua, si tu si Luna :)))
ApreciazăApreciază
Trebuie sa modific titlul: „Azi am chef sa ma laud… si sa fiu laudata” 🙂 Multumesc frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană