Ghid pentru o îndepărtare eficientă a elevilor de plăcerea cititului

Fiind o mamă întârziată, între mine şi fetiţa mea este o generaţie lipsă. Astfel, dacă eu am fost catalogată ca făcând parte din generaţia X, generaţia sacrificată a idealiştilor decreţei, fiică-mea se spune că ar fi sărit peste Y şi s-ar fi înscris direct în generaţia Z, una puternic tehnologizată şi mult mai ancorată în realitate decât cea a părinţilor lor. Printre multe alte diferenţe, normale, aş spune eu, între cele două leaturi, se înscrie şi cea a chemării către lectura cărţilor: foarte mare în cazul meu, mică spre deloc în cazul Lunei. Şi nu cred că se datorează numai asaltului tehnologiei moderne, mult mai ofertantă din punct de vedere al distracţiei decât o biată legătură de foi de hârtie, ci şi unei predispoziţii genetice pe care, întâmplător, eu am avut-o, iar ea pare să nu o posede.

În mod paradoxal, deşi cu lectura propriu-zisă nu se omoară, Luna adoră locurile cu multe cărţi: librăriile frumoase, în care se poate juca în timp ce îi citesc câte ceva la întâmplare, şi bibliotecile de unde îşi poate alege ce cărţi doreşte ea, pentru a le lua, gratis, acasă. Îmi voi aminti toată viaţa prima carte pe care i-am citit-o într-o librărie Diverta, Copacul cel darnic, a lui Shel Silverstein, din cauza căreia nu m-am putut opri multă vreme din hohote de plâns, iar copilul, pe atunci un boţ de om de vreo trei-patru ani, care nu înţelesese nimic din dramatismul teribil al poveştii, m-a consolat înţelept, într-o inversare de roluri surprinzătoare pentru cei din jur. Şi văd că Luna îşi aminteşte şi ea de prima carte pe care şi-a ales-o de la o filială a Bibliotecii Metropolitane, Viaţa, o enciclopedie pentru copii de la Rao, pe care m-a pus să i-o citesc cap-coadă de două ori, cu un interes mult mai mare decât dacă ar fi fost o carte impusă de mine.

Speranţele mele în şcoală ca ajutor în a-mi atrage progenitura pe calea cititului s-au năruit rapid. Clasa pregătitoare, care ar fi trebuit să fie, aşa cum şi numele sugerează, doar o pregătire pentru şcoală, a fost, de fapt, un hei-rup abuziv către performanţă matematică, cu manuale, teme, concursuri şi doar sporadice „scăpări” de lectură agreabilă şi potrivită cu vârsta copiilor. După ce m-am convins că de la învăţătoare nu pot avea pretenţii de mai bine, îmi mai rămăsese speranţa în biblioteca şcolii, ca loc magic de unde ar putea veni impulsul de a citi al copilului. Care copil tare s-a mai bucurat când respectiva învăţătoare (fostă, deja, pentru că am schimbat clasa anul acesta) le-a promis copiilor o vizită la biblioteca şcolii, în Săptămâna Altfel. Promisiunea nu a fost ţinută, la fel ca multe altele, nici măcar Săptămâna Altfel nu a prea fost ţinută, iar Luna a rămas cu dorinţa arzătoare de a vedea biblioteca.
Anul acesta, noua învăţătoare şi-a dus elevii la bibliotecă încă din primele zile, spre marea bucurie a fiică-mii. Iar acum vreo lună, copiii au avut chiar marele privilegiu, mult aşteptat şi acesta, de a împrumuta cărţi pentru acasă. Nu pot să descriu în cuvinte cât de fericită era Luna la ieşirea de la şcoală:
– Uite ce carte am luat!, s-a lăudat ea. Numai eu am ales-o pe asta, restul copiilor au luat cărţi de-ale lui Cişpirilă!

În timp, am aflat că mulţi colegi de-ai ei au fost fericiţi de-a dreptul să iasă din rutina zilelor de şcoală şi să pătrundă în bibliotecă şi că au fost şi alţii care au împrumutat, ca şi Luna, povestirile lui Andersen. Singurul lucru pe care nu l-am aflat nici până în ziua de azi este cine naiba e Cişpirilă (un mare autor român, cică), dar nici nu mi se pare important în context. Mai important mi se pare faptul că Luna nu a putut citi nici măcar un paragraf întreg din cartea împrumutată. O carte veche, fără ilustraţii colorate, cu text abundent şi dens, plin de cuvinte grele şi de imagini de groază pentru un copil atât de mic (avem, de exemplu, povestirea despre „micuţa criminală” care îşi ameninţă ostatica, o fetiţă de câţiva anişori, ca şi ea, că îi taie gâtul, cu cuţitul cu care doarme neabătut sub pernă) – o astfel de carte, deci, nu are cum să atragă un copil născut la începutul mileniului trei. I-am citit eu Lunei, cu chiu, cu vai, prima povestire din carte, dar nu am insistat şi pentru restul; îmi aduc aminte cu mare neplăcere de povestirile lui Andersen, nepermis de crude, în care tot timpul murea sau suferea îngrozitor câte cineva, deci pentru care motiv mi-aş supune propriul copil, la fel de sensibil ca şi mine, unei astfel de traume?

Nici lecturile şcolare obligatorii nu par a fi fost selectate după criterii de atractivitate pentru categoria de vârstă a elevilor şi epoca istorică din care fac parte. Anul trecut am intrat în conflict cu fosta învăţătoare pentru că am refuzat să îmi oblig copilul să înveţe poezia cu ursul de pe foaia aceasta:

poezii-pregatitoare

A se remarca lipsa diacriticelor, a semnelor de punctuaţie corecte sau chiar a predicatului din prima propoziţie – nu am de unde şti exact, deoarece se poate remarca şi o totală lipsă de sens acolo.

Caietul de lectură de anul acesta este un pic mai breaz, dar parcă tot nu e ceea ce ar trebui. A început cu poezii frumoase, ale unor autori cunoscuţi, cu jocuri de vocabular şi cu desene colorate. Dar prima proză din carte este povestea arhicunoscută a Albei ca Zăpada, care nu poate decât plictisi nişte copii deja de clasa întâi. Iar pe părinţii lor îi poate enerva, atunci când copiii îi întreabă:

– Ce înseamnă „trufaşă”?

– Mândră.

– Şi de ce scrie aici „pe atât de mândră şi trufaşă”, atunci? Înseamnă că e „mândră şi mândră”?

Este impardonabil să ai orice fel de greşeală într-un manual de şcoală, dar să ai o astfel de scăpare grosolană de vocabular într-un text propus tocmai pentru a-l îmbunătăţi pe al tău e deja incalificabil. Şi uite-aşa s-a făcut că Luna nu a citit nici povestea asta, rămânând să înveţe cuvinte noi (?) din alte texte, precum cel de mai jos:

cocorii

Este o poveste frumos scrisă, nu bănuiam că Cezar Petrescu, ale cărui romane le-am devorat în tinereţea mea, a scris şi bucolice din astea. Dar atât de desuetă… Ce bine îi va prinde Lunei, când va fi mare, în conversaţiile ei de prin anul 2030, să zicem, să strecoare câte-un „brazdă”, „holdă” sau „canaf”, spre intimidarea interlocutorului! Şi m-am asigurat că reţine doar sensul de „plânset” al „tânguirii”, din lista arhaică propusă de autorii cărţii, ca să nu se trezească cumva că se duce la cabinetul medical, de exemplu, şi începe cu:

– Am şi eu o tânguire cu piciorul stâng, dom’ doctor, mă doare când îl pun în pământ.

În fine, tânguirile mele ar putea continua mult şi bine. Aproape că nu e zi să nu descopăr greşeli de ortografie, de exprimare sau de logică în manualele Lunei. Nimeni nu pare a lua în serios importanţa deosebită pe care o are fiecare cuvinţel de acolo pentru copiii aflaţi la începutul relaţiei lor cu şcoala, cu viaţa şi cu cunoaşterea organizată. De fapt, şcoala toată parcă este gândită în scopul de a îndepărta copiii de la dorinţa de cunoaştere şi de a dărâma şi bruma de educaţie pe care unii dintre părinţi încercăm să le-o fixăm cât mai bine alor noştri, în perioada preşcolară. Iar ultima întâmplare exemplară în acest sens este proaspătă, proaspătă, de ieri, când fiică-mea mi-a povestit la ieşirea de la şcoală:

– Azi m-am dus să împrumut o carte de la bibliotecă.

Emoţii, desigur, de mamă impresionată, din partea mea.

– V-a trimis doamna?

– Nu, m-am dus eu aşa, într-o pauză. Era cam coadă, că erau mulţi copii mari acolo. Şi când am ajuns şi eu am zis că vreau o carte şi bibliotecara m-a scos afară din rând.

– Cum aşa?

– Păi ăia mari doar aduceau cărţi înapoi. Doar eu voiam una nouă. Şi, în loc să-mi spună ce carte să iau, să îmi recomande ceva, a tăcut şi nici nu m-a mai băgat în seamă, a vorbit cu următorul la rând.

– Şi tu ce ai făcut?

– M-am dus să mă uit la rafturi, unde vedeam că sunt cărţi pentru copii mici, să îmi aleg ceva.

Ce-mi mai place atitudinea Lunei! De multe ori îmi dă adevărate lecţii de comportament, deşi am trăit cu aproape patruzeci de ani mai mult decât ea.

– Dar când să pun mâna pe o carte, bibliotecara a ţipat la mine: „Alea nu sunt de luat acasă!”. Şi atât. De ce le mai ţine acolo dacă nu sunt de dat?!, m-a întrebat fiică-mea, retoric.

– Nu ştiu, Luna, or exista nişte reguli acolo… Dar ai dreptate că ar fi trebuit să ţi le explice şi să te ajute, nu să se poarte aşa…

– Atunci am plecat. Nu cred că o mai plac pe doamna bibliotecară.

Ţineţi-o tot aşa, dragi angajaţi ai sistemului care ar trebui să ne educaţi copiii, cu pregătire şi dăruire! Continuaţi să dărâmaţi în loc să construiţi, să îndepărtaţi în loc să atrageţi, să inspiraţi revoltă în loc de respect! Să duruie morile de creieraşe, zic! Praf să le facă!

Anunțuri

25 de gânduri despre „Ghid pentru o îndepărtare eficientă a elevilor de plăcerea cititului

    • Imi asum (din nou) pacatul generalizarii. Cu siguranta nu sunt nici toate invatatoarele, nici toate bibliotecarele la fel. Dar ce ne facem ca atat de multi oameni sustin ca manualele folosite in scoli sunt cam la fel? Si stiu ca stii asta 🙂

      Apreciază

  1. Oh, am terminat scoala primara acum 20 si ceva de ani. La fel m-a fermecat biblioteca si din pacate, la fel m-a dezgustat bibliotecara. Daca stau si ma gandesc, la fel de acra a fost si cea din liceu, si cele de la bibliotecile orasului!

    Ce diferenta ar fi fost, daca ele se faceau placute…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu cred ca am avut vreo experienta neplacuta in vreo biblioteca. Si am „devorat” vreo doua-trei mii de carti la viata mea. Nu imi amintesc daca aveam bibliotecara dedicata in scoala sau faceau cu randul de serviciu cadrele didactice. Iar din liceu nu imi amintesc nici macar daca aveam biblioteca… Dar eu sunt mai batrana si dau semne ingrijoratoare de Alzheimer 🙂

      Apreciază

  2. Predau romana la gimnaziu, dar credeti-ma ca in fiecare zi caut metode atractive sa mai schimb rutina lectiilor anoste. Si eu as muri de plictiseala sa fiu in locul celor mici. Trebuie gadilata masiv pe burta programa scolara…

    Apreciat de 1 persoană

    • Am auzit si eu ca mai exista specia profesorilor buni, dar pareti a fi pe cale de disparitie. In plus trebuie sa luptati in ilegalitate, singuri impotriva tuturor: a sistemului si birocratiei, a programei si manualelor impuse, a colegilor care isi fac profesia de ras si a parintilor semi-docti care incearca sa isi impuna parerile in scoala… Dar copiii isi vor aminti peste ani de dv. cu drag si respect 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Nu trebuie sa te mire de ceea ce gasesti prin manuale.
    Sunt convins ca fiecare dintre noi, functie de specialitatea pe care o are, poate gasi greseli prin manuale.
    Percep o presiune cam mare pe educatori.
    Demult, in alte vremuri, invatatorul, profesorul, erau cineva!
    Incercati sa raspundeti la intrebarea: de ce nu mai sunt?
    Au aparut manualele alternative, o gaselnita, prin care unii fac bani multi.
    Incearca sa faci un manual. Sa zicem ca este foarte bun, nu vei avea nici o sansa cu el daca nu ai relatia potrivita.
    Comunistii erau niste grobieni, astia sunt rafinati si ipocriti, dar rezultatul este acelasi.

    Apreciază

    • Dupa cum raspundeam la comentariul Anei-Maria de mai sus, eu cred ca au ramas putini profesori buni, iar ei sunt prinsi la mijloc intre atat de multi factori incat nu se stie cat pot rezista. Dar ei vor avea mereu respectul elevilor lor. Pentru ca respectul nu se impune, ci se castiga. Acel profesor care vine la ore pregatit corect pentru lectia pe care o va preda, care respecta normele morale, regulamentul scolar si, ceea ce e cel mai important si cel mai neglijat, elevul, acel profesor se va bucura mereu de respectul copiilor. Restul sunt impostorii care au ruinat sistemul.
      Cat despre manuale, cred cu tarie ca este inacceptabil sa ai greseli in ele. Nu sunt ziarul de dimineata, nu sunt romane de dragoste, ci sunt indreptare, modele, norme pentru minti in formare. Si ar fi suficient sa angajezi un corector bun, care sa observe greselile, ca si mine, in loc sa te zgarcesti la bani. Dar e drept ca iti trebuie banii aia ca sa mituiesti functionarii care conduc licitatiile pentru achizitiile manualelor sau sa dai comisioane grase, de aproape jumatate din pretul auxiliarelor, cadrelor didactice care le impun claselor lor. Si aceste lucruri nu sunt zvonuri, ci fapte.

      Apreciază

  4. Asa se vede privind de la nivelul sistemului de invatamant.
    Ce se vede privind de la un nivel mult mai inalt?
    Atunci vom vedea politicile pe care le aplica acesti diletanti de peste 25 de ani.
    Totul depinde de politica statului în domeniul respectiv.
    Avem politici facute pe ”genunchi”, sunt simple incropeli de moment, lipsite de viziune si coerenta, tributare unor interese de grup si lipsite de obiectivitate.
    Aici este problema, in rest vedem efectul unor tampenii.
    Dam vina pe profesori, dam vina pe medici, dam vina pe politisti s.a., cand problema este in alta parte.

    Apreciază

  5. Cu riscul de a fi avocat al diavolului..
    La 800 de lei pe luna, ca angajat al sistemului, nu esti deloc motivat sa fii:
    – amabil
    – empatic
    samd

    E drept ca poti fi educat in acest sens.
    Dar orice meserie vine cu o chemare. Daca nu o ai, mergi doar sa iei salariul. In rest sunt detalii.

    Apreciază

  6. Din pacate si in trecut doamnele de la biblioteca (cele mai multe neputand fi numite bibliotecare pentru ca nu au citit prea mult in viata lor) aveau o oarecare „repulsie” pentru cei care le treceau pragul. Imi amintesc si acum cat de mult am cautat „Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” si cat de repede a trebuit sa o citesc pentru ca ma certase bibliotecara pentru ca era cartea uzata (de parca era vina mea ca altii o distrusesera). Sincer, e bine ca in ziua de astazi gasim cu usurinta cartile pe care ni le dorim, chiar daca sunt contra-cost, macar ele exista.

    Apreciază

    • Si cine nu are bani ce sa faca? Sau copiii care vor sa citeasca, dar parintii nu le cumpara carti sau nu ii duc la biblioteca metropolitana, pentru ca pur si simplu ei nu au avut cultura asta? Biblioteca scolii ar trebui sa fie izvor de cunoastere la indemana celor mici. Oricum, la halul in care e de aglomerata scoala noastra, au mutat biblioteca intr-o camaruta, iar la anu’ va disparea, probabil, de tot…
      Dar ce amintire frumoasa a cartii cu Nils mi-ai trezit! Una dintre cartile „wow” din viata mea, citita la varsta potrivita. Multumesc 🙂

      Apreciază

  7. La noi biblioteca scolii e micuta si atractiva. Nu are bibliotecara, are program, si e foarte populara (in mare parte deoarece e o natie care nu da bani pe ce poate avea gratis )
    Clar nu poti atrage noile generatii cu literatura la ani lumina de realitatea lor. Adica na, ok, Shakespeare este el, dar eu n-am simtit nici o placere sa-l citesc, am citit pt ca a trebuit. Samd. Dupa 4 ani la Litere mi-a fost atat de scarba de citit incat n-am mai citit nimic vreo 10. Si sa ne-ntelegem, eu sunt aia care am invatat sa citesc la 5 ani pt ca am vrut eu, la 7 citeam Slavici pt ca imi placea mie (la 15 povesti nemuritoare, tot pt ca imi placea) , nu-s vreo curca. Daca la 20 de ani cand m-a lovit sistemul, m-a lovit atat de crunt, pai la varsta lor e destul o bibliotecara, un Puiul, si i-ai scos de pe sine definitiv

    Apreciază

    • Nu am stiut ca ai facut Litere, te credeam IT-ista, nu stiu de ce… Sunt de acord cu ce spui, mai ales ca avem experiente asemanatoare: tot la 5 ani m-am apucat, tot toate plictiselile am devorat in scoala, tot Litere am facut (dar 5 ani, ca sunt mai batrana, sic!) si tot am ajuns, la un moment dat, sa nu mai citesc deloc. De fapt, marile mele lecturi le-am facut pana la 30 de ani. Apoi am facut din ce in ce mai multe compromisuri, ajungand sa citesc o beletristica usurica dupa ce am nascut. Iar din vara trecuta nu am mai citit nimic. Cam de cand a trebuit sa ma las de niste carti pentru ca erau de necitit (traducere proasta, greseli de ortografie si de tipar cu ghiotura, editura Rao in special). Plus ca nu mai vad fara ochelari, deci mi s-a parut prea mare efortul…
      Toata poliloghia asta pentru a spune ca: 1. Regret enorm ca Luna nu mi-a mostenit pasiunea pentru citit, pe care 2. regret enorm ca mi-am pierdut-o si ca 3. Cred ca e important sa profiti de anii de maxima dezvoltare cerebrala pentru a invata cat mai multe lucruri, adica pana la 23-24 de ani trebuie sa citesti enorm…

      Apreciază

      • Asa e, ce citesti pana in 25 e temelia. Eu pana la 20 am citit masiv -in ritmul meu si dupa placerea mea, nu ma inteleg de ce-mi placea Cioran si altii la varsta la care trebuia sa ma-mbat prin discoteci, dar mergeam si-n
        Cred ca ai pierdut placerea cititului deoarece pitici bagati cu lingurita -ii am si eu, vezi ca eu scriu despre ce-am citit carti mai de care sa nu-ti fie rusine, dar citesc si porcarele si porcosenii si prostii motivationale, daca ceva ma atrage in cartea aia, o citesc. Am perioadele mele. Nu trebuie sa citesti semnificativi sau sa-ti placa de ei. Am o lista f lunga de semnificativi nedigerabili, bleah, inclusiv o experienta horror cu laudatul Murakami, cred ca sub amenintarea pedepsei capitale si nu mai pun mana pe vreo carte ☺
        Luna o sa-si gaseasca ea drumul, generatiile de acum nu mai au timpul pe care-l aveam noi sa citim, au ritmul lor in care consuma -oamenii mai tineri din jurul meu citesc, de ex, dar gen o carte pe luna, nu 4 ca mine, sunt mai selectivi, intelegi tu. Nu mi-as face griji
        Cred ca ma credeai IT-sta subliminal asa, eu asta mi-am dorit sa fac, programare (sau armata) , dar nu m-au lasat parintii . Armata am facut, de ambitie, nu mi-a placut, dar a fost chestia mea, s-o incerc si pe asta. Si am si o diploma de programator, dar nu fac asta acum 😃 mi-ar placea insa, e cam tarzior, mai investighez. Oricum, eu vreau sa fac medicina si balet in urmatorii 20 de ani, nu-s intreaga la minte, nu-i bai daca nu-i plac Lunei cartile, io-te la mine ce am ajuns 😂

        Apreciat de 1 persoană

  8. Dacă nu cunoașteți diferența între mândru și trufaș, atunci e foarte GRAV și denotă o crasă lipsă de cultură.
    Degeaba am vorbi despre registrele unei limbi ca să pricepeți ce este cu canaf și de ce un copil trebuie să se familiarizeze cu aceste registre de mic. Valoarea acestor lecturi este identică cu a duce copilul la expoziții, concerte.
    Dacă ați avut minima curiozitate intelectuală să băgați „trufaș” în goagăl transleit, ați fi notat că niciodată nu dă ca posibilă traducere „proud” ci o grămadă de alte echivalente.
    Dar cu o țâră de engleză și pe principiul „noi ne dăm cu părerea, noi nu gândim” (da și pentru ce am scris mi sus) ajungeți să credeți în public că „mândru” și „trufaș” ar fi sinonime.
    În 2030 cine va face diferența între „trufaș” și „mândru” va fi „cool”, dar Luna va fi într-un con de umbră… pentru că așa a vrut mămițica ei…

    Apreciază

    • Vai, imi pare rau ca nu m-am gandit sa caut explicatii intr-un soft de traducere automata. M-am bazat doar pe dictionare serioase si pe crasa mea incultura, de absolvent de Facultate de Filologie, de acum douazeci de ani. Asa este, „trufas” nu e chiar sinonim cu „mandru”, ci inseamna „foarte mandru”. Deci in text era „mandra si foarte mandra”. Va multumesc pentru interes, doamna/domnule…? Ca ati „omis” sa va semnati. Cadru didactic, presupun; recunosc stilul.

      Apreciază

      • Trufaș nu înseamnă foarte mândru, înseamnă în primul rând orgolios, mândru însoțită de îngâmfare. Un soft de traducere automată era doar un instrument simplu de a vă aprinde „luminița”. Altfel aveți dexonline. Și multe alte resurse oferite instantaneu pe Internet.
        „Ca ati uitat… ”. Asta este exprimare de piață: Pentru că/deoarece/fiindcă ați uitat….
        M-am semnat PP, mamaocupata sau tiento sunt mai mai exacte?
        Nu sunt cadru didactic, sunt inginer (de aviație), dar nu am trecut prin liceu, cum au trecut alții chiar prin Facultatea de Litere ca o gâscă prin apă.

        Apreciază

  9. Un mic (g)hi(o)nt: Registrele de limba sunt considerate subcoduri lingvistice selectate constient sau spontan în interiorul unei comuntati sociolingvistice, în scopul adecvarii la situatia de enuntare si la contextul conversational. Straturile stilisteice ale limbajului artistic înglobeaza si registrele stilistice, prin care se transpun diversele variante ale limbii în stilul beletristic si se codifica repere spatio-temporale ale universului fictional, componente psiho-sociale si tipare comportamentale ale personajelor, strategii discursive ale eului rostitor.

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s