La salină, cu un copil hiperactiv

Ce-mi mai place să exagerez! Nu am copil hiperactiv, ci doar super, mega, extra, teribil de activ. Atât. Şi cu un astfel de copil îţi cam faci griji atunci când plănuieşti să pleci la tratament, iarna, în România. Dar am zis să o încercăm şi pe asta.

De ani de zile, fiică-mea face otite, în general pe dreapta. De două ori am ajuns cu ea surdă la spital, de patru sau cinci ori a luat antibiotice, de zeci de ori a făcut aerosoli, cu sau fără cortizol şi am bifat conştiincios şi două cure de salină artificială, în Bucureşti. Toate tratamentele şi-au dovedit eficacitatea pe termen scurt, nici unul nu i-a eradicat slăbiciunea pentru această afecţiune. Medicii pe care i-am consultat (mai mulţi, pe principiul „două păreri sunt mai bune decât una”) ne-au recomandat intervenţia chirurgicală. Cică, dacă tăiem polipii, se rezolvă şi cu otitele. Doar că polipii Lunei nu sunt prea mari, ea este încă la vârsta la care configuraţia capului se schimbă spectaculos, iar ideea de anestezie totală ne sperie pe toţi din familie. Aşa că, în iarnă, am plecat la o salină naturală, doar, doar scăpăm de bisturiul lui Damocles.

Nefiind încă pensionari, evident că ne simţeam jenaţi deja din stadiul de intenţie de a merge „la tratament”. Suna a ocupaţie pentru bunici, nu pentru părinţi, şi nu cunoşteam pe nimeni de vârsta noastră care să fi făcut aşa ceva. Deci trebuia să împăcăm cumva capra cu varza şi am căutat un loc în care să ne şi putem distra după terminarea programului zilnic de salină. Mie mi-ar fi plăcut să mergem la Turda, să văd cu ochii mei acea minune subterană care pare a fi, din nenumăratele poze care au împânzit netul, salina de acolo. Ar fi fost şi aproape de Cluj, un oraş mare şi frumos, unde am fi găsit cu siguranţă cu ce să ne umplem timpul liber, dar al meu bărbat a decis că drumul până acolo este mult prea lung. Cel mai scurt drum ar fi fost până la Slănic Prahova, dar zău dacă mă tenta cu ceva peisajul din zonă. Iar pe lângă salina Praid, unde am fost sfătuiţi să mergem, de către toţi vecinii cu copii (şi cu bunici care s-au sacrificat să-şi petreacă vacanţele cu aceştia, prin peşteri), nu am găsit pe net nici o cazare cât de cât atractivă. Şi uite-aşa se face că am hotărât să plecăm la Târgu-Ocna, unde am rezervat un apartament într-o pensiune aparent primitoare şi unde puteam ajunge în doar patru ore cu maşina, pe oarecum relaxatul drum al Moldovei.

Am coborât în mină în toate cele cinci zile petrecute acolo şi am stat în jur de trei ore de fiecare dată – ceea ce înseamnă cam jumătate dintr-o cură normală, recomandată de medici, dar e mai bine decât nimic. Atmosfera de sub pământ era plăcută, la o temperatură de 16-17 grade. Nu am simţit o presiune prea mare, nu m-au usturat ochii, iar mâncărimile mele uzuale atunci când dau de aer sărat au fost paşnice. Orele în salină treceau mai repede decât ne fusese teamă; sunt acolo mese de ping-pong şi de biliard, calculatoare conectate la internet, carturi pentru cei mici, două coşuri de baschet, două (mini)porţi de (mini)fotbal, o terasă unde poţi bea un suc, câteva şezlonguri pe care poţi dormi şi câteva televizoare la care te poţi uita. Ocupaţia mea preferată, de maniac ce sunt, a fost colecţionarea de bucăţele de sare desprinse din pereţi, la fel cum la mare stau cu orele şi culeg pietricele şi scoici de pe plajă; avem acum în dormitor un coş plin cu bolovănaşi de sare, parţial strânşi de mine (şi de Luna, ăia mai mititei), parţial achiziţionaţi de bărbatu-meu de la angajaţii salinei. Peste toate acestea, şi tableta cu jocuri şi internet şi-a dovedit utilitatea în a ţine copilul activ ocupat după ping-pong, baschet şi săpat în stâncă.

Cazarea a fost aşa şi-aşa. Ne aşteptaserăm să vedem nişte camere kitsch-oase, fusese evident din fotografiile de pe site, dar surpriza a fost că respectivul kitsch deborda în fiecare centimetru pătrat al pensiunii, că peisajul văzut de pe fereastră nu prea semăna cu cel promis  pe internet, că temperatura din cameră era înnăbuşitoare cu geamul închis şi îngheţată cu el deschis, că a trebuit să chemăm recepţionerul pentru a schimba scotch-ul deteriorat cu care era lipit cablul TV, a repara broasca uşii stricată şi, atenţie!, a ne aduce veioze. Am văzut multe, foarte multe camere de hotel la viaţa mea, dar una în care să nu existe veioze pe noptiere nu văzusem încă. Recepţionerul părea şi el surprins că îi cere cineva aşa ceva, după câţiva ani de funcţionare bine, mersi, şi fără lectură la pat. Dar ne-a cumpărat, totuşi, două veioze mititele, de plastic, pe care le-a băgat în priza aflată în partea opusă a patului, de a trebuit să facem acrobaţii toată săptămâna, cu grija de a nu ne rupe gâtul prin cameră.

În Târgu Ocna nu e mai nimic de făcut, în afară de înot, bowling şi biliard la un complex turistic ce pare făcut cu muuuulţi bani, dar la restaurantul căruia am mâncat prost, scump şi cu noduri, după ce am văzut cum o chelneriţă îşi dezlipea cu nonşalanţă hârtia igienică care i se lipise pe talpă la wc, o arunca la coş şi continua să servească clienţii, fără să se spele pe mâini. Am mâncat şi la cele două restaurante din centru, lipite unul de altul, unul plin şi unul gol (iar mie mi-a plăcut mai mult la cel gol, bineînţeles) şi am făcut de vreo două ori mărunte cumpărături la super-market – mica urbe având vreo trei dintr-astea numai pe strada principală. Până la urmă, s-a dovedit că cea mai bună mâncare tot la pensiunea noastră se găsea, deşi dura între o oră şi două să ni se aducă o comandă, deşi chelnerii habar nu aveau de vreo regulă de servire şi deşi muzica din restaurant era teribil de prost inspirat aleasă. Acolo am pus, de altfel, bazele noilor şi generoaselor mele şolduri, construite preponderent din cei mai buni papanaşi (din lume, presupun).

Spre norocul fiică-mii, pe la mijlocul săptămânii a nins ca în poveşti. Am plecat spre Slănic Moldova, staţiune celebră, aflată la o aruncătură de băţ, în căutare de pârtie pentru sania ei. Am găsit pârtia, dar era închisă, aşa că a trebuit să ne mulţumim cu un derdeluş mititel aflat la poalele ei, în spatele unor blocuri decrepite, la fel cum arată mai toată staţiunea. Am fost şi acolo să mâncăm, la restaurantul unui mic hotel, iar senzaţia de călătorie într-un univers paralel cu cel în care trăiesc de obicei s-a accentuat. În holul de la intrare se plimbau nonşalant nişte muieri în halate şi capoate, în restaurant m-a pocnit o proustiană aducere-aminte a cantinei din Grozăveşti, datorată unor mirosuri inconfundabile de mâncare la cazan, meniul de pe vremea comuniştilor era plin de „N-avem” (felul de mâncare cel mai des întâlnit), decorul de un gust incredibil de prost era copleşitor, iar pe pereţii toaletei erau reclame din 2008. Coroborând cu afişele electorale pentru „Geoană Preşedinte”, pe care le întâlniserăm încă fluturând pe stâlpii unor sate din Moldova, pare că am călătorit nu numai într-o altă lume şi un alt univers, dar şi în timp, împlinind astfel un vis etern al omenirii. Păcat că nu era vorba de un timp mai bun.

Geoana-presedinte-2016

Nu cred că vom recidiva prin acele locuri. Sper, de altfel, să nu mai fie nevoie de vacanţe întregi petrecute la tratamente: Luna nu a fost deloc bolnăvioară în această iarnă, e primul an în care nu a lipsit deloc de la şcoală (cu excepţia unei zile de vineri în care a acuzat dureri de cap la trezire, dar suspectez că au fost doar dureri de lene, de fapt), iar otită nu a mai făcut din iulie. A rămas, însă, cu o disfuncţie auditivă pe dreapta, pe care încercăm să o reducem cu tratamente uşoare, naturale şi cu vizite ocazionale la saline din Bucureşti. Aşa se face că, atunci când am fost invitate la o salină nouă, ne-am dus cu mare bucurie, deşi nu sunt genul monden şi am tendinţa de a refuza evenimente de acest gen.

Nu ne-a părut rău. Salina by ABC este o cameră confortabilă, cu un climat plăcut şi cu acea minune fascinantă pentru copiii de toate vârstele: un strat adânc de sare pe jos. Nu numai că cei mici se pot juca la fel ca la plajă, cu un fals nisip care le şi tratează afecţiunile respiratorii fără să îşi dea seama, dar duminicile spre prânz ei pot participa şi la ateliere organizate în salină, care să îi ţină şi mai ocupaţi în timp ce fac terapie. Ieri, de exemplu, Luna a făcut un Olaf dintr-o şosetă, îndrumată de însăşi Elsa – ce-şi putea dori, oare, mai mult?

Şi mie mi-a plăcut aici. Există o preocupare evidentă pentru estetic şi pentru calitate, care duce la crearea unei atmosfere primitoare încă de la intrare. Micro-climatul creat în salină pare corect conceput, deoarece nu am avut nici un simptom deranjant cât am stat înăuntru. Preţurile nu sunt mari, ci chiar comparabile cu intrarea la o salină naturală. Iar ultimul motiv, dar cel mai important, pentru care mi-a plăcut mai mult decât în locuri asemănătoare este implicarea personală pe care am simţit-o acolo. Directoarea salinei a fost ea însăşi subiect al unor afecţiuni respiratorii în copilărie şi a vizitat multe locuri de tratament din ţară, aşa că are o expertiză bogată în domeniu. În plus, acum are, la rândul ei, copii, pentru care face toate eforturile necesare de a-i păstra sănătoşi. Această dorinţă explică, de altfel, şi cerbicia cu care păzeşte igiena clubului acvatic pentru bebeluşi, care funcţionează în aceeaşi clădire şi care este superb conceput, cu aceeaşi grijă maniacală pentru detaliul care contează. Deşi se adresează unei categorii de vârstă mai mici decât cea a fiică-mii (până în trei ani), mă bate gândul să o duc odată şi acolo, poate învaţă să înoate. Medicul ei ORL i-a interzis cu desăvârşire frecventarea piscinelor curăţate chimic, cu substanţe iritante pentru căile ei respiratorii sensibile, dar aici, la Acvatic Bebe Club, dezinfecţia apei se face cu ozon, UV şi nu ştiu ce alte minuni care nu i-ar putea dăuna. Poate organizăm într-o duminică o combinată piscină-salină-atelier, după care urmează obişnuitul antrenament de baschet şi reuşesc, astfel, să îmi culc şi eu progenitura la o oră decentă pentru vârsta ei, în sfârşit răpusă de oboseală! Sau poate că nu…

Până atunci, vă sfătuiesc să intraţi pe site-ul salinei şi să vă faceţi o programare. Dacă eu nu am reuşit să vă conving din vorbe că merită o vizită, poate vă conving ei, cu promoţia de o şedinţă gratuită. Au una la fel şi la piscină, unde tarifele uzuale sunt ceva mai mari, deci este o ofertă foarte generoasă. Nu ştiu dacă vor fi la fel de generoşi cum au fost cu noi ieri, oferindu-ne şi un ceai minunat (primul ceai de fructe care a dat-o pe spate pe mofturoasa de fiică-mea), dar sunt convinsă că vă veţi simţi bine acolo. Dacă nu, ştiţi unde mă găsiţi, pentru reclamaţii ulterioare!

Anunțuri

21 de gânduri despre „La salină, cu un copil hiperactiv

  1. Eliza a tot facut cure de salina (artificiala) de cand era mai mica, am descoperit in Iasi o salina artificiala si in fiecare vara mergea cu mama la 5 zile de tratament. Ocazional, am mai ajuns si la Slanic, dar prea putin ca sa fie relevant. In perioada de bebelus am avut in casa aparat Salin iar acum are lampa cu sare, pe care i-o pun noaptea cand simte ca o ia putin o raceala. Nu stiu cat e efect placebo si cat functioneaza, dar am reusit sa evitam cu brio foarte multe raceli. Ma bate gandul sa-mi iau si mie in camera una, doar ca eu nu pot dormi cu lumina, deci nu stiu daca va fi ok pentru mine.

    Apreciază

    • Asta nu stiu nici eu, cat ar trebui sa dureze un tratament serios, cat de des ar trebui repetat etc. Ieri era o doctorita la lansare care ne sfatuia sa mergem preventiv macar o data pe luna la salina artificiala, de ex. Oricum ar fi, atata vreme cat e distractiv pentru toata lumea, e ok 🙂

      Apreciat de 1 persoană

        • Asa e, si pentru noi e mai departe decat la Palat. Noi am facut deja o cura la Palat, stii ca am mai scris despre asta, ca Luna se distra foarte bine si acolo. Dar acolo au un fel de amplificator pentru aerosoli, efectul de curatare a nasului era spectaculos, insa nu stiu daca nu era, totusi, prea puternic. Acum, dupa o salina naturala si alta artificiala, am termen de comparatie si cred ca la Palat ma simteam, totusi, cam inconfortabil…

          Apreciază

      • Medicul specialist care l-a operat pe T. de polipi ne-a spus ca salina este recomandata pt afectiuni precum laringite, bronsite etc. Insa pt copiii care fac frecvent otite, umiditatea din salina nu ar fi chiar ok. Ea ne recomandase atunci sa mergem mai degraba la mare. Insa o diferenta clara s-a vazut in cazul nostru de abia dupa am inceput tratamentul homeopat.

        Apreciat de 1 persoană

      • A, si inca ceva: la noi, otitele au continuat si dupa ce l-am operat de polipi. Medicul homeopat ne-a spus ceva de genul „colegii mei se cam grabesc sa taie, chiar daca nu e asta cauza”.. Ai dreptate sa nu te grabesti cu asta.

        Apreciază

  2. Eu nu dau sfaturi, pot doar sa-ti poivestesc din experienta mea de mama a unui copil chinuit tare de o bronsita astmatiforma si de derivatii ale acestei afectiuni, gen otite,timpane perforate and stuff.
    Satui de atatea medicamente alopate,in urma carora mereu recidiva atat bronsita cat si otitele, noi l-am tratat si vindecat aproape complet ( anul asta va fi ultimul an de cure ), la bazinul sarat de la Sarata Monteoru si la Govora.Sta in cure de cate 12 – 14 zile in fiecare dintre statiuni si in prima l-am scapat de tuse si wheezing, la Govora de otite.
    Am scris pe blog despre asta, poti citi detaliat.
    Salina nu a avut voie si incercand o singura data sa vedem ce si cum, s-a sufocat.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Ole! La mine doi iepuri de-odata! Duc bebelușul la bazin și pe Sofica la salină + atelier!!
    Am devenit nostalgică citind experiența ta cu salină naturală, noi am fost la Slănic Prahova, grav și acolo.
    Și dacă citesc cum e cu otitele, lipsa auzului și alte sufocari astmatiforme, cred că mucii veșnici ai fiica-mi sunt mici copii!

    Apreciat de 1 persoană

    • :-))) Mucii sunt buni. Lipsa lor e mai rea, ca poate insemna blocaj.
      Duceti-va intr-o zi, e foarte curat si zen acolo, sigur va va placea. Doar ca la piscina va trebuie analize facute, sa dai un telefon inainte, sa te lamuresti ce si cum.

      Apreciază

  4. Se tot chinuie fizicienii sa caute universuri paralele si sa configureze ”lumea” in asa ceva, dar uite ca voi ati rezolvat-o foarte simplu.
    Unde mai pui ca nu ai formatie in stiintele exacte.
    Este remarcabila interdisciplinaritatea de care dai dovada.
    Oricum, calatoria in universuri paralele este foarte cautata, numai ca dorinta voastra nu s-a potrivit cu universul in care ati calatorit.
    La Turda am fost si este foarte frumos!
    La Praid a fost foarte naspa, pentru ca s-a luat curentul.
    Sa vezi atunci univers paralel!

    Apreciază

  5. Nu am fost din motive de bani si timp. Mai intai am visat Praid (scump), apoi am visat Turda, si in final ciuciu. Tot citind pe net pe vremea aia (eu eram aia cu bronsite, nas infundat, laseroterapie in nas, etc) am aplicat o varianta babeasca:
    -dus in piata si luat cea mai mare punga de sare romaneasca, de muraturi, si ieftina
    -pus in cada de cate ori faceam baie, facut aburi in baie
    – pus in sosete pe calorifere, luat soseta cu mine in pat (pt ureche)
    -luat picaturi de aromoterapie si picurat din cand in cand.
    -aerisit zilnic si scazut temp. in dormitor si scos toate sursele de alergii (din casa, din mancare)

    La mine s-a ameliorat mult, Inclusiv fetei i se curata nasul in perioadele de muci.

    Apreciază

    • Imi aduc aminte si eu de nelipsitul saculet cu sare al maica-mii, pe care il incalzea intr-o tigaie, pe aragaz, si mi-l punea pe piept…
      Asa e, naturalul traditional poate face minuni in preventie sau in afectiuni usoare. Pentru toate celelalte, exista medicamente, ca sa parafrazez o reclama celebra 🙂

      Apreciază

  6. Sper sa ajung si eu la salina anul acesta, inca nu am fost, nu pot sa recomand nimic. Pot insa sa va recomand un doctor ORL-ist foarte bun: domnul Ciuchi Vasile. Eu am avut mai multe probleme, care au inceput de pe la 14 ani (adica acum aproape 17 ani). Faceam otite, aveam perforate timpanele, am schimbat multi doctori si multe tratamente. De aproape 5 ani merg la domnul Ciuchi si sunt mult mai bine, il recomand cu caldura pentru ca pentru mine a fost un Mare Om. Multa sanatate fetitei!

    Apreciază

    • Multumesc, e bine de stiut. Si noi am intalnit doctori buni si draguti pe unde am fost, din pacate nu toti… Poate voi scrie la un moment dat si despre acest subiect si te mai astept si acolo cu comentarii. Sanatate!

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s