Multe evenimente de primăvară în Bucureşti, haideţi cu noi prin oraş!

De multă vreme nu mai cred în prognozele meteo. Având mai mereu o sursă de ştiri, radio sau tv, ca fundal sonor pentru activităţile mele zilnice, pot afirma cu mare siguranţă că vremea a devenit atât de imprevizibilă încât meteorologii nu mai au cum să o prezică cu acurateţe, nici măcar de azi pe azi. Iar ultima lor tendinţă este de a exagera cu pesimismul, colorând cât mai închis codurile acelea de avertizare, pentru orice eventualitate – dacă vine potopul, să nu zică nimeni că ei nu şi-au făcut datoria, dacă nu vine potopul, nu ne mai pasă că ei s-au înşelat. Ceea ce nu e chiar adevărat. Când mizezi pe starea vremii pentru a organiza sau participa la un eveniment în aer liber, acea prognoză devine extrem de importantă. Mai ales acum, la mijlocul primăverii, când nu-ţi ajunge timpul pentru a bifa toate manifestările culturale, artistice şi sportive pe care ţi le oferă Bucureştiul. Pentru că urmează cea mai bogată în evenimente perioadă a anului, aprilie-mai, în care ar fi bine să ştim din timp cum va fi vremea (sau din vreme cum va fi timpul), ca să ne organizăm programele.

De aceea, dacă sunteţi în căutare de cât mai multe modalităţi de petrecere a timpului liber şi de a le oferi copiilor activităţi cât mai variate (şi gratuite, dacă se poate), am două sfaturi pentru voi: 1. abonaţi-vă la două, trei newsletter-uri de evenimente şi 2. cumpăraţi mantale de ploaie subţirele, pe care să le aveţi mereu în geantă. Pentru orice eventualitate.

Referitor la primul sfat, eu primesc anunţuri despre evenimentele pentru copii de la Gokid, Agenda Culturală pentru Copii şi Roata Mare, iar programul weekend-urilor mi-l organizez şi în funcţie de ce citesc pe Blog de Bucureşti, Vin şi eu, CineMagia şi mai nou descoperitul Umblat.ro.

Despre spectacole aflu, de obicei, din mesajele primite de la Eventim, Bilete.ro, Badsintown sau InfoMusic (cred că vă puteţi abona la orice site serios care vinde bilete, sunt destul de multe). De fapt, mesajele astea mai mult îmi fac sânge rău, decât să mă ajute, dat fiind că nu pot merge mai nicăieri cu copilul după mine şi cu bărbatu’ cu gusturi diferite. Dar în iunie vom încerca marea cu degetul: mergem la Queen. O să fie primul concert mare pentru Luna. Nu puteam rata una dintre cele mai tari trupe de vreodată, cât a mai rămas din ea, împreună cu adorabilul de Adam Lambert, a cărui evoluţie la American Idol m-a impresionat teribil acum câţiva ani. În schimb, voi rata, voluntar sau nu, concertele Muse, Iron Maiden, Maroon 5, Rihanna, Nigel Kennedy, Hollywood Vampires, Scorpions şi multe altele. Va fi înghesuială mare de vedete la Bucureşti vara asta!

Următoarele două săptămâni vor fi cu siguranţă pline de ateliere şi târguri de Paşti şi de Florii, mai ales că urmează Săptămâna Altfel şi vacanţa de primăvară. Cred că e de ajuns o căutare Google ca să le găsiţi pe toate. În plus, eu am o listă întreagă de evenimente care mă tentează în perioada următoare, vi-o înşir şi vouă mai jos, pentru inspiraţie:

  • Teatrul Ţăndărică ne surprinde anul acesta cu o deschidere timpurie (14 aprilie) a stagiunii „Teatru, stradă şi copil”, cu bilete la preţul (electoral, probabil) de doar un leu;
  • azi intră în cinematografe Cartea Junglei, o nouă versiune a minunatei poveşti a lui Kipling, care pare să îmbine o animaţie impresionantă şi modernă cu farmecul melodiilor din vechiul film al tinereţilor noastre; tot azi e premiera unui lungmetraj de animaţie românesc, pare interesant, dar nu cred că voi merge să le văd pe nici unul (după minunatul Zootropolis, singurul film pe care îl mai aştept cu nerăbdare este Ice Age 5, promis în iulie); apropo de filme de animaţie, sâmbăta trecută am fost cu Luna la festivalul Next pentru copii, unde un bilet a costat doar 5 lei şi toate filmuleţele au avut câte ceva foarte plăcut; cel care ne-a amuzat cel mai tare a fost Hey, Deer!, pe care, din păcate, nu l-am găsit online, dar poate aveţi voi norocul ăsta; în schimb, am găsit un altul amuzant şi duios, la care vă invit să vă uitaţi: Muştar;
  • mâine se desfăşoară în Parcul Tineretului Crosul pădurii, la care nu am reuşit să participăm anul trecut din cauza ploii (apropo de vreme) şi la care nu vom merge nici anul acesta, pentru că am înscris-o pe Luna, în acelaşi interval orar, la Laboratorul de ştiinţe Bayer; dacă la cros nu se mai fac înscrieri azi, la laboratoare cred că se mai găsesc locuri (şi sunt gratuite);
  • duminică este un spectacol de teatru gratuit, Povestea pizzei, care pare simpatic; o singură temere am: oare podul casei La Scena, unde se ţine spectacolul, este renovat sau tot nesigur, aşa cum părea acum mulţi ani, când am fost acolo ultima dată?
  • de luni începe Festivalul de muzică clasică la metrou, altă manifestare culturală gratuită care se desfăşoară anual în câteva staţii de metrou din centrul oraşului;
  • miercurea viitoare e meci mare pe Arena Naţională; ştiu că e cam târziu, la 21:30, dar în Săptămâna Altfel elevii pot merge mai târziu la şcoală (cred), stadionul acela este impresionant pentru un copil, iar atmosfera îmi închipui că va fi una specială, cu petarde şi alte ilegalităţi spectaculoase, având în vedere că este ultima ocazie de a vedea în Cupa României 2016 pe una dintre cele două mari echipe de suflet ale noastre: Steaua sau Dinamo;
  • weekendul următor este Weekendul galeriilor (a nu se confunda cu Noaptea muzeelor, care va avea loc abia pe 21 mai);
  • tot începând cu weekendul următor, cei de la Basme cu cai prezintă un spectacol nou, la care nu ştiu dacă vom merge sau nu, după experienţa cu spectacolul vechi;
  • pe 5 mai începe ediţia 2016 a festivalului de lumini Spotlight, pe care de-abia îl aştept (v-am mai spus cât de mult mă bucur la spectacolele de muzică şi lumini?);
  • din 7 mai, Biblioteca Metropolitană îşi extinde oferta de activităţi oferite copiilor, adăugând şi ateliere de creaţie la ora de lectură care se desfăşoară deja în prima sâmbătă a fiecărei luni;
  • şi ultima, dar nu cea din urmă activitate pe care îmi propun să nu o ratez, este seria de ateliere educative „Povestea sunetului – Călătorie fantastică în lumea muzicii”; am fost la al doilea episod, cel în care doi artişti talentaţi, Cătălin Milea şi Alex Man, „ajutaţi” de o marionetă-bufniţă şi o fetiţă dansatoare de step, au prezentat copiilor clarinetul şi chitara, după ce, în primul episod, prezentaseră saxofonul şi contrabasul; de fapt, cred că mie mi-a plăcut ceva mai mult decât fiică-mii la respectivul atelier, am aflat lucruri interesante despre instrumente chiar şi pentru venerabila mea vârstă şi pentru experienţa mea de absolventă a unei şcoli de muzică (secţia Pian, ca să am, totuşi, circumstanţe atenuante); e mult jazz la atelierele acestea, iar Luna nu e (încă) atrasă de acest gen muzical; am sperat să o pot prinde în capcană la spectacolul de jazz pentru copii din cadrul Jazz in Church Festival, de acum două săptămâni, însă organizarea a fost deficitară şi ne-am trezit fără locuri, până la urmă; dar voi persevera în a încerca să îi deschid copilului uşa cunoaşterii acestui minunat tip muzical care este jazzul, în zona sa populară şi agreabilă, evident, potrivită pentru o fetiţă de şapte ani, fană Smiley, Delia şi heavy-metal – subiect pe care, de altfel, îmi propun să îl abordez în curând pe blog…

În speranţa că nu v-am ameţit prea tare şi nici nu am ratat vreo informaţie preţioasă pentru doritorii de distracţii bucureşteni, vă urez un weekend plin şi plăcut alături de cei mici! Desigur, şi însorit!

Iar dacă ştiţi şi alte locuri în care merită să ieşim, vă rog să ne povestiţi şi nouă, nu le ţineţi doar pentru voi!

Anunțuri

20 de gânduri despre „Multe evenimente de primăvară în Bucureşti, haideţi cu noi prin oraş!

    • Am fost ieri. Luna zice sa nu-l duci, ca ei nu i-a placut si e sigura ca n-o sa-i placa nici lui 🙂 Eu nu am ramas in sala sa vad exact ce se intampla, parea dragut, cu astia mici in halate albe si manusi de plastic, dar e drept ca erau muuuult prea multi copii acolo si stateau tare inghesuiti. La plecare, a primit o diploma (ne-completata, probabil tot din cauza de prea multi copii), o brosura cu indicatii pentru experimente de facut acasa si cartoful pe care l-a pictat cu iod acolo. Credeam ca a fost mai distractiv, dar insista ca nu. Mai ales ca a stat langa o fetita neprietenoasa, care a cam monopolizat ustensilele…

      Apreciază

  1. Maaaamaaaa, cate evenimente si toate numai din astea culturale-artistice-educative. Incep sa ma simt prost ca noi in we lenevim in casa si mancam gogosi cu ciocolata si facem binge watching la paprika tv si desene 😀 Eu pe Eliza am inscris-o si la cursa copiilor de la Bucharest Marathon, a participat si anul trecut, a fost incantata. A fost si sambata la cros (dupa care ne-am dus sa mancam burgeri la taverna aia noua din cartier de care povestea sor-mea pe blogul ei), ne-am indopat si ne-am culcat si gata activitatile educationale 😀 Week-endul viitor sunt niste activitati faine pentru copii de 1-6 ani (deci nu ai nostri), incerc sa scriu eu azi de ele, daca apuc.

    Apreciază

    • Da, a inceput nebunia de primavara, cu prea-multe-evenimente-suprapuse-de-nu-stii-pe-care-sa-il-alegi. Si pana la urma alegi prost. Am povestit intr-un comentariu mai sus ca Lunei nu i-a placut la laborator, deci poate ca era mai intelept sa alegem si noi crosul. Ceva ma face sa cred ca ar fi iesit pe ultimul loc, dar nu ar fi deranjat-o 🙂
      Noroc ca laboratorul a fost in Centrul Vechi, asa ca am profitat de vremea superba si ne-am plimbat un pic, plus cumparat prostioare de la Hanul cu Tei, sa faca copilu’ arta in vacanta, plus o placinta buna de tot de la La Placinte, plus niste pantofi noi pentru bietii parinti de copil plimbat pe la activitati… Educatie cu ghiotura si la noi, deci! :-)))

      Apreciază

  2. Esti un adevarat om al cetatii!
    Habar nu aveam ca exista atatea manifestari, care mai de care mai placute.
    Daca in copilarie nu ai avut de unde alege, uite ca acum ai destule.
    Probabil ca te-ai obisnuit cu Bucurestiul, dar pentru mine ar fi o problema sa parcurg zilnic intr-un trafic infernal distante atat de mari.

    Apreciază

    • Le aleg si eu pe langa casa, de preferinta… De exemplu, acum ne-am intors de la metrou. In cateva statii, se canta si se danseaza pe peron. Pentru ca stam aproape de centru, a insemnat doar un drum scurt pentru noi. Am ascultat un concert de coarde foarte placut pentru mine, dar care pe Luna nu a incantat-o deloc. Si a refuzat si sa danseze tango pe peron…
      Dar la intoarcere a fost randul ei sa se simta bine: am ocolit un pic prin parc, a jucat un sotron, s-a dat intr-un leagan si ne-au mancat vreo suta de tantari ucigasi 🙂

      Apreciază

  3. Pingback: Dacă bagi vremea în seamă, trece viața pe lângă tine | Tomata cu Scufita

  4. Pingback: Evenimente pentru copii şi nu numai, în luna mai, în Bucureşti | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s