Prima noapte fără grija ei la culcare.
Prima zi fără grija ei la trezire.
Primele cumpărături fără pachetul de Halls luat la sfârşit, de la casă, pentru suflul ei îngreunat.
Primul coş de hipermarket fără dulciurile multe şi ieftine cumpărate pentru ea, copilul bătrân, cu prea puţine bucurii rămase pe lumea asta.
Prima lună fără drumuri la doctori, dus-întors, dus-întors. Prima lună fără reţete savante, avize şi certificate umilitoare. Prima lună fără să-mi pese că a căzut, iar, sistemul informatic de la CNSAS.
Prima vacanţă fără să-i pot lăsa în grijă căţelul.
Primul drum lung fără să am pe cine suna, după, să-l liniştesc că am ajuns cu bine. Primul gând că, de acum înainte, nimeni nu mai are grija mea.
Prima mea zi de naştere fără să-mi sune telefonul la 15:15 – ora la care m-am născut.
Prima Sf. Mărie fără să ne felicităm reciproc.
Prima lună de nefumătoare, fără să se poată bucura de reuşita mea. Se supăra atât de tare că îmi făceam rău…
Primul Crăciun fără să am cui cumpăra o pijama nouă, pentru îndelungata şedere la pat.
Primul Revelion fără să-i spun „La mulţi ani!”
Prima zi de 9 ianuarie fără să-i spun „La mulţi ani!”
Prima colecţie Mega Image fără toate prostiile pe care ea le mânca pentru ca Luna să poată colecţiona cartonaşe şi flizz-uri.
Prima primăvară fără să-şi fi mirosit floarea preferată, liliacul.
Primul Paşte fără să ciocnim un ou. Oricum nu mai putea, de mult, să spargă vreunul.
Primul an fără mama mea.
Mama Aluniţă 
…
Te imbratisez
Imi va veni si mie randul, doar gandul ma doare imens. ..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. E surprinzator de dureros, intr-adevar, la orice varsta si in orice circumstante…
ApreciazăApreciază
Te imbratisez strans.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc.
ApreciazăApreciază
Of, ce trist. Doare si inainte (cand ii vezi suferind, la mine e vorba tot de mama, e cumplit de greu pe masura ce starea se agraveaza, avand din ce in ce mai putine variante sa ii alina, suferinta), dar si dupa. Mergem inainte, copiii sunt cei care ne remonteaza in astfel de momente.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e…
ApreciazăApreciază
N-am cuvinte. Strans in brate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, sunt acele momente cand si eu raman fara cuvinte fata de altii… Multumesc.
ApreciazăApreciază
O poveste trista!
Avem bucuria ca inca traiesc in amintirile copiilor si nepotilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era o replica frumoasa intr-un film, cica omul moare de doua ori – prima data, cand moare fizic, a doua oara, cand e ultima data ca cineva se gandeste la el.
ApreciazăApreciază
La mine sunt doar trei luni si inca doare ca in prima zi. Tocmai am petrecut primul Paste fara tata si a fost cumplit. Zece zile in care m-am abtinut sa nu plang, in care a trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea ca mama nu mai e ce-a fost, ca e doar „jumatate de om”, asa cum singura s-a exprimat. Nu sunt pregatita si nu cred ca suntem vreodata pregatiti sa ramanem de tot fara parinti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tocmai acest „primul”, „prima” am incercat sa prin in articol. Cele mai grele sunt „primul Paste”, „primul Craciun”, „prima aniversare”… Apoi te obisnuiesti, asa cum ne obisnuim cu toate 😦
ApreciazăApreciază
Trist… Ne dorim sa fie cat mai tarzie despartirea asta tocmai in speranta ca va fi mai usor, dar nu e!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, niciodata nu e…
ApreciazăApreciază