Alienare în doi

Ea ţine un smartphone în mâna cu unghii foarte lungi, vopsite în negru. Mă întreb cum poate tasta pe el, cu unghiile atât de mari. Nu aflu răspunsul, pentru că nu se atinge de telefon decât rar, doar deschizându-l într-o pauză, două dintre melodii, pentru a verifica dacă a primit vreun mesaj. Lui, în schimb, nu-i stau deloc buricele degetelor. Tastează, glisează şi ciocăne uşurel, de mai mult de o jumătate de oră, de când ne sprijinim de aceeaşi barieră din Piaţa Constituţiei. Vedem de aici doar o bucăţică din scena marelui spectacol Forza Zu, dar măcar auzim acceptabil. Dacă facem câţiva paşi mai încolo, înspre mulţimea bulucită de pe bulevard, muzica dispare şi lasă locul unei înşiruiri trepidante de bătăi grave, de başi. Păcat că nu avem şi cântăreţi care să cânte bine pe scena aia, dacă tot ne-a târât copilul la concert! De când stăm aici, nu am auzit nici o voce capabilă să susţină un show live. Din mai mult de zece.

Ea îşi mai mişcă uneori picioarele în ritmul muzicii, dar se vede că nu îi place acel stil de muzică uşoară manelizat, atât de la modă acum. Nici nouă nu ne place. Îi aşteptăm pe băieţii de la Carla’s Dreams şi tot sperăm să cânte mai repede, ca să putem pleca acasă. El continuă să hoinărească pe Facebook. La un moment dat, îi arată şi ei ceva de pe telefon. Ea se bucură şi caută febril o replică în aparatul propriu. Îi arată şi ea lui ce a găsit – două ecrane pâlpâind unul spre altul, în noaptea târzie de sâmbătă. Apoi el îşi întoarce telefonul la loc, înspre el, iar ea şi-l închide pe al ei. Singura interacţiune. Îi suspectez că sunt fraţi.

Când apare Andra pe scenă, ea se însufleţeşte. E clar că acum îi place ce aude. Se unduieşte din şoldurile mai mult decât generoase pentru o liceancă şi cântă cu voce tare. Îl roagă să stea la un selfie. Îşi apropie capetele şi zâmbesc amândoi înspre telefonul ei. Clic. Singurul zâmbet. Se şterge la fel de brusc precum înflorise pe feţele lor. El îşi reia textingul, ea trimite poza. Ea îi e recunoscătoare pentru generozitate: îşi aşează capul, pentru o secundă, pe umărul lui, iar el plusează şi îi dă un pupic fugar pe creştet, cu ochii în ecran. Ea e fericită. Nu sunt fraţi.

Ştii că iubirea schimbă tot
N-aş fi crezut că am să pot
S-accept să fiu altcineva
De teamă c-ai plecaaaa

Anunțuri

4 gânduri despre „Alienare în doi

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s