Cronică de weekend, în trei replici năucitoare (părinţii de copii mici ştiu cum e)

1. Sunt doar şase localităţi pe şoseaua dintre Bucureşti şi Giurgiu. Erau  şapte înainte, dar o tentativă de autostradă, lungă de câţiva kilometri şi inaugurată în fals, într-o campanie electorală de acum câţiva ani, a scos Adunaţii-Copăceni din drum. Pe vremea când maică-mea mai era transportabilă fizic, dar oarecum îndepărtată cu mintea, era tare enervant să o aud, la fiecare astfel de drum, întrebându-mă în ce am intrat şi din ce am ieşit, la fiecare indicator de localitate. Este chiar unul dintre lucrurile care nu îmi lipsesc de la ea, nici măcar acum, când dispariţia ei este încă o rană deschisă pe sufletul meu. Poate şi pentru că a avut cine să îi ia locul în a-mi toca mărunt nervii pe drumul acesta pe care îl fac relativ frecvent.

În weekend ne-am dus la Giurgiu, fiică-mea şi cu mine. Treceam pe lângă indicatorul de ieşire din Daia (penultima localitate din drum, pentru ne-connaisseurs), când Luna m-a întrebat:

– În ce intrăm?

– Nu intrăm, ieşim. Am ieşit din Daia.

– În ce intrăm?, se încăpăţânează ea.

– Tu n-auzi că ieşim??!! Ǎla era un indicator de ieşire din localitate, nu de intrare.

– Da, dar când ieşi din ceva, întotdeauna intri în altceva. Deci, în ce intrăm?

Logică impecabilă. Cum să o mai contrazic?

– În câmp intrăm! Uită-te în jur!, glumesc eu.

Dar nu mă lasă inima să o mai fierb. Ştiu ce vrea să afle, de fapt: dacă mai avem mult până la întâlnirea cu prietena ei de la Giurgiu, de care îi e tare dor. Pe vremuri întreba, pe acelaşi drum de doar 60 km dintre Bucureşti şi Giurgiu, „Câte ţări mai avem până la tata?”. Acum ştie pe dinafară numele tuturor satelor tranzitate, deci a progresat mult, merită şi ea un răspuns mai milos de la mine:

– Uite, Luna, cedez eu, peste câţiva kilometri se termină câmpul şi intrăm în Remuş, dacă asta voiai să afli.

– Care Remuş?

Pam-pam.

 

2. De la vecinul nostru din casă se aude un om cu o chitară. Bine, bine, nu e doar o casă, pentru că o mare parte din ea a fost transformată, de curând, în restaurant şi nu e doar o chitară, ci un acompaniament serios, cu staţie de amplificare, efecte şi alte alea. Iar vocea este a însuşi vecinului nostru, un multi-talentat pe care l-am văzut la televizor, intrând pe motocicletă la preselecţii la Master Chef, şi pe care presupun că nu l-am văzut încă la preselecţii la Vocea României doar pentru că regulamentul o interzice pătrunderea în studio pe două sau mai multe roţi. Luna se miră:

– Parcă e un om care cântă aici, nu radio!

– Păi, chiar este! E vecinul, o anunţ eu.

Uimire, şoc şi fericire. Pe toate le citesc în ochii fiică-mii. Are un vecin cântăreţ şi de aici i se deschid perspective nelimitate:

– Mama, eu zic să îi dăm o provocare lu’ vecinu’.

– Ia zi!, trag eu aer în piept, în aşteptarea propunerii.

– Să îi zicem noi ce să cânte, că nu îmi place ce cântă acum.

Într-un fel, îi dau dreptate: dacă tot auzim de parcă ar cânta la noi în sufragerie, măcar să-i „zică” ceva să ne placă şi nouă.

– Să-i dăm provocarea să cânte Carla’s Dreams. „Sub pielea mea”, de exemplu, continuă, previzibil, Luna. Dar să facă şi clipul, tot! Şi noi îi dăm note. Apoi altă provocare, şi iar o face, şi alta…

Ştiţi cum arată clipul cu pricina, nu aveţi cum să nu ştiţi: fantezii erotice, lenjerie neagră, danteluţă şi plutiri înlănţuite, în doi. Ce nu ştiţi e că vecinul nostru are un metru cincizeci atât pe lung, cât şi pe lat. Nici prietena lui, cu care îmi închipui că ar face distribuţia clipului, nu e vreo sirenă. În plus, o cheamă „India Fu…-ţi Morţii Mă-tii” (adică „India” e prenumele şi expresia aceea i-am zis noi Lunei că e numele ei de familie, după ce a auzit-o de multe ori de la ei din curte, de-a lungul anilor). Am refuzat, deci, propunerea Lunei, cea cu provocarea. Dacă mă gândesc bine, mie îmi place repertoriul lui actual.

 

3. Ne pregătim de plecare. A fost un weekend frumos, în care Luna a făcut „binging” de role şi de muzică pe YouTube, împreună cu prietena ei. E un pic obosită, aşa că, atunci când taică-său îi ţine un mic discurs mai rafinat, nu înţelege unele cuvinte:

– Adică ce înseamnă asta, tata?

Şi tata o ia răbdător de la capăt, explicându-i în cuvinte pe înţelesul ei ceea ce crede el că fusese dificil. Apoi un moment de linişte. Iar ea îşi ridică de pe păpuşele ochişorii uriaşi primiţi moştenire de la el şi îl întreabă, cu acea candoare pe care o va pierde, probabil, în viitorul oarecum apropiat:

– Cu cine vorbeşti?

Sunt obosită. Noapte bună să avem!

Anunțuri

9 gânduri despre „Cronică de weekend, în trei replici năucitoare (părinţii de copii mici ştiu cum e)

      • Am ajuns sâmbătă la Decathlon la atelierul de orientare turistică organizat de NoGravity, Eliza chiar a fost încântată, şi duminică la Basme cu cai. Mai mult chiar n-am putut, era f cald şi eu deja obosită ruptă după şmotrul şi treburile gospodăreşti de sâmbătă.

        Apreciat de 1 persoană

    • Ma bucur ca ai ras si tu la ale mele, ba chiar ma simt magulita, pentru ca si eu rad la ale tale. Singura diferentza e ca eu nu o fac in metrou. Nu de alta, dar nu am internet mobil, traiesc intr-o era ante-digitala 🙂
      Cat despre Luna, ce sa zic, o sa-i arat poza ta. De o vreme, iese regulat la cumparaturi prin cartier si, cine stie, poate va intalniti la Plafarul nostru. (Te rog sa remarci tandretea complice din „nostru”).

      Apreciat de 1 persoană

    • Din spirit de solidaritate, am recitit si eu comentariul tau. Si, pentru ca ai adus vorba de E.T. si pentru ca esti noua pe blogul meu, iata o bucatica tematica din intelepciunea fiica-mii, dintr-un text de anul trecut:
      „Fiică-mea tocmai a văzut filmul „E.T.” La final îmi spune:
      – Ce drăguţ e E.T.!!! Vreau şi eu unul d-ăsta!
      – Ce să faci cu el, Luna?, o întreb eu cu un zâmbet empatic (şi printre lacrimi, că, deh, e genul ăla de film la care nu rezist niciodată).
      – Să fac duş cu el.
      Plânsu’-râsu’…”

      Apreciază

  1. Ati avut o zi plina, cu energie debordanda ”la intrare” si finalizata, dupa cum ii sta bine unui copil, dornic de un somn bun. Nu stiu voi, dar Luna sigur si-a atins obiectivul zilei.
    Mintea unui copil nu este structurata si incorsetata de canoanele a cea ce am invatat de-a lungul timpului. Tocmai de aceea Luna pune intrebari care unui adult i se par aiurea, chiar daca la o analiza atenta arata ca are dreptate.
    Pai nu este suficient de logic,.. daca se inchide un orizont nu trebuie sa se deschida altul!

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s