Nu e important să câştigi…

S-a lăsat cu lacrimi în prima seară de tabără a fiică-mii. Nu pot şti cu mare siguranţă ce s-a întâmplat, pentru că nu am decât o singură versiune – a ei – asupra faptelor, cert e doar că ne-a tot sunat plângând, până spre miezul nopţii. Nici acasă nu se mai culca prea devreme de câteva săptămâni încoace, de când a început concursul dintre învăţătoarele şcolii, care îi agresează mai abitir pe copii; dar o spaimă nouă a făcut ca ora ei de somn să fie serios decalată aseară: spaima de vârcolaci. Se pare că aşa au găsit de cuviinţă să se distreze fetele din camera vecină Lunei – cu un joc cu morţi-vii care le-a terorizat, pe ea şi pe colega ei şi mai mititică. Degeaba i-am povestit fiică-mii (pentru a câta oară), la telefon, că nu există vârcolaci, morţi-vii, zombi sau alte invenţii horror ale unor căutători de adrenalină, că nu am reuşit să o fac să se oprească din hohotit. La un moment dat, a început să plângă, îngrijorată, şi colega ei de cameră, pe care o auzisem până atunci, pe fundal, cerându-le cu mare tupeu socoteală fetelor mari: „Uite! Aţi făcut-o să plângă pe Luna!” Nici nu ştiam dacă să plâng şi eu sau să bufnesc în râs imaginându-mi scena dramatică din pensiunea groazei. Voi vedea un pic mai târziu ce ar fi fost potrivit să fac, în funcţie de ora la care mă va suna din nou Luna plângând astă-seară. Sau poate că nu, Doamne-ajută!

Chiar dacă se va dovedi necesar să o recuperăm de la pensiune înainte de sfârşitul săptămânii, pe motiv că nu poate dormi nopţile, timpul petrecut până acum acolo nu este deloc unul pierdut. Din fotografiile şi filmuleţele pe care le-am văzut pe Facebook, reiese că distracţia diurnă a fost una sănătoasă şi din plin. Ieri, simplul fapt că au făcut un drum cu trenul a fost motiv de mare veselie pentru grupul de copii, mai ales în zonele cu tuneluri. Iar azi au avut în program, din cauza codului galben de ploi şi vijelii care a cuprins întreaga ţară, bălăceli prin băltoacele din curte (noroc cu cizmele de călărie!) şi parada modei, secţiunea mantale de ploaie. Plus ceva jocuri de cabană care s-au înscris în trend-ul educaţional început ieri, când fiică-mea a aflat pe pielea ei (sau, mai bine zis, pe timpanele ei) că orice naş îşi are naşul.

Azi, deci, a avut ocazia să aplice concret altă celebră zicală moralizatoare şi consolatoare pe care i-am tot repetat-o noi de-a lungul întregii sale vieţi de şapte ani şi jumătate: „Important nu este să câştigi, ci să participi”. Bine, bine, ştiu că nu e o zicală, ci un citat din Pierre de Coubertin, tăticul Jocurilor Olimpice moderne, dar a devenit atât de populară încât mă îndoiesc că i se va mai cunoaşte originea, peste o sută de ani, să zicem. Acum vreo două ore, când m-a sunat pentru raportul de seară, Luna mi-a povestit încântată cum azi, din cauza ploii, nu au putut să plece pe nicăieri şi s-au jucat toată ziua în generoasa curte a pensiunii:

– Şi eu am fost în echipă cu cutare, şi cu cutare, şi cu cutare…, îmi tot înşira ea nume de copii necunoscuţi, pe care parţial nu le înţelegeam deoarece se auzea, ca de obicei, pe fundal, o voce de răţuşcă neobosită, care o chema pe fiică-mea la ea. Vin acum, stai să vorbesc cu mama!

– Şi aţi câştigat şi voi vreun joc?, o întreb eu.

– Nu prea. Noi am ieşit ultimii.

– Of!, mă pregătesc eu să o consolez, dar nu apuc.

– Nu e grav. Putea fi şi mai rău!

O simt auto-consolată, dar zău dacă înţeleg ce anume putea fi şi mai rău decât să iasă pe ultimul loc:

– Adică?, îmi manifest eu nedumerirea.

– Adică puteam fi descalificaţi. Dar nu am fost. Gata, vin acum!, o aud eu strigând la colega ei de cameră, care a continuat să ţaca-ţaca pe tot timpul conversaţiei noastre. Te las, mama, că are asta mică nevoie de mine! Pa, pa!

„Asta mică”. Am trăit să o aud şi pe-asta din gura fiică-mii. „Asta mică” a taberei nu mai e ea. Ea e mare, responsabilă şi înţeleaptă. Auzi la ea: putea fi ceva şi mai rău decât să ieşi pe ultimul loc! În veci nu mi-ar fi trecut prin cap aşa ceva! Cum tot în veci nu mi-ar fi venit inspiraţia să îmi botez echipa de concurs aşa:

scor

Presupun că e clar despre care echipă vorbesc.

Anunțuri

8 gânduri despre „Nu e important să câştigi…

  1. Și, cum e cu vârcolacii? Te-a mai sunat? 🙂 Râd eu râd dar nu e râsul meu, că fii-mea de 4 ani jumate mă asaltează cu întrebări despre mumii, zombie și, deja obișnuita întrebare când vede o statuie „mami, domnul ăla a murit?”, „cum a murit?”, deși tot încerc să îi explic că e mai important ce a făcut până să moară, de s-a ales cu o statuie după :))

    Apreciază

    • Varcolacii s-au potolit. S-or fi retras in mormintele lor 😉
      Presupun ca a ta stie de la gradinita despre zombi etc. Ce parinti inconstienti (ca sa fiu politicoasa) sunt cei care isi lasa copiii mici la filme cu personaje din astea! 😦

      Apreciază

  2. Foarte tare,… nu stiam ca se poate si mai rau decat sa iesi pe ultimul loc.
    In concluzie, Luna nu mai este ”asta mica”?
    Inseamna ca incepe o lume noua!
    Nu prea s-a potrivit excursia cu oferta vremii.

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s