S-a terminat tabăra, au început poveştile

De când m-am trezit, astăzi de dimineaţă, şi l-am văzut pe Google cu logo de sărbătoare, bucuria nu mai conteneşte să mă asalteze pe diversele medii de informare: cică sonda Juno a ajuns, după o călătorie de cinci ani, pe orbita lui Jupiter. Iar eu nu mai contenesc să mă mir de ce se bucură atâta lume de parcă ar fi mare scofală, când fiică-mea a zărit planeta aia cu ochiul liber, săptămâna trecută! Da, da, le-a văzut şi pe Jupiter, şi pe Marte! I le-a arătat băieţelul acela din tabără, pasionatul de astronomie, cu degetul pe cer. Iar Luna îl crede pe el, bineînţeles, nu pe mine, cea care am încercat să o conving că aşa ceva este imposibil. Cică e adevărat, pentru că le-a recunoscut după formă. Nu am insistat. A fost şi aşa suficient de tristă fiică-mea la întoarcerea din tabără. Se ataşase de mulţi dintre copiii de acolo, îi plăcuseră caii, jocurile, focul de tabără şi şedinţele. Când a pus-o taică-său să claseze lucrurile care i-au plăcut cel mai tare, şedinţele au ieşit chiar pe primul loc, înaintea astronomului amator şi a piscinei gonflabile. Nu a ştiut să ne şi explice de ce, dar presupun că se datorează ordinei de zi a acestora: chestionare de cunoaştere reciprocă a copiilor şi incantaţii pentru oprirea ploii – ambele au funcţionat. A ştiut, în schimb, spre marea mea surpriză, să ne explice clar de ce îi plăcea acel băieţel şi nu altul:

– Pentru că e deştept şi cu simţul umorului.

Înseamnă că asculta, totuşi, atunci când îi ţineam eu predici despre importanţa anumitor calităţi la bărbatul ideal, iar ea îşi băga demonstrativ degetele în urechi. Şi cred că a mai ascultat şi altfel de predici, acasă sau cine ştie pe unde, pentru că ne-a mai dăruit o mostră de înţelepciune neaşteptată cu prilejul acelei conversaţii:

– Vorbeam cu Cori (n.a. organizatoarea taberei, trecută binişor de patruzeci de ani) şi i-am zis: „E bine să ai prieteni, dar nu să faci sex.”

Eram la masă. Luna a continuat să înfulece importantă, taică-său s-a înecat (un pic) cu mâncarea, eu am râs. Cori cică râsese şi ea când o auzise. Va trebui să am cât de curând ACEA discuţie pe care o tot ocolesc, amân şi ating în trecere. Văd că are deja păreri pe subiect, copilul, şi ar fi păcat să aibă unele greşite din start.

În rest, doar cancanuri ne-au fost povestite la întoarcerea acasă, începând din Gara de Nord. În primul rând, a ţinut să se răzbune pe preferatul ei, boss Ghiţă (îngrijitorul cailor), pe care de-abia aşteptase să îl revadă la pensiune, dar care nu a mai răsfăţat-o ca altădată. O fi avut şi omu’ problemele lui, nu am de unde să ştiu. Cert e că Luna l-a făcut praf imediat cum am plecat de pe peron, dându-l jos de pe soclul unde tot ea îl înălţase anul trecut:

– Mama, vino să îţi spun ceva la ureche, m-a rugat ea.

Apoi, după ce m-am aplecat la nivelul gurii ei:

– Să ştii că Ghiţă vorbeşte cu „fă”.

– Nu pot să cred!, am mimat eu stupoarea.

– Ba da. Zi-i tu şi lui tata, că ai intonaţie.

I-am zis. Tot la ureche. Sunt lucruri care nu se pot spune, pur şi simplu, în gura mare. Dar altele da:

– Mama, îl mai ştii pe domnul ăla mic, care era un film la Pro TV sau la TVR cu el, că avea casa aia mare, şi maşini, şi era foarte bogat şi cânta manele? E, melodia aia din film o asculta!

– Cine?

– Băiatul ăla din tabără care îi ziceam noi Manelistu’. L-am auzit eu cum asculta! La zece noaptea!!! Ţi-am zis aseară!

Aşa este, îmi zisese aseară că l-au prins pe băiatul cu chitara cum ascultă, pe ascuns, manele cântate de Adi Minune – pe care Luna îl ştie dintr-un crâmpei de documentar BBC despre incredibilele averi ale maneliştilor români. Şi îmi mai zisese, tot aseară, cum a văzut în tabără o scenă exact la fel ca în „reclama aia frumoasă, prin munţi, la Volkswagen Tanc” – pe care Luna crede că o cheamă aşa pentru că eu obişnuiesc să îi înjur pe şoferii de maşini 4×4 nejustificat de uriaşe din Bucureşti. Şi îmi mai zisese şi că a întâlnit-o pe Elodia; cică e cal şi locuieşte la pensiunea în care s-a organizat tabăra.  Şi îmi mai zisese şi să îmi scot imediat din urechi cerceii pe care mi i-a adus ea cadou din excursia la shopping prin Sibiu:

– Pune-i la loc în pungă, să nu-i pierzi!

– Nu am unde să-i pierd, Luna, suntem în maşină, totuşi, m-am fofilat eu.

A suferit tot drumul spre casă, panicată la gândul că i-aş putea rătăci investiţia (v-am povestit vreodată cât este de zgârcită?). Iar la sosirea acasă, după vreo oră de drum, a părut nespus de fericită să constate că ploua cu găleata:

– Acum chiar că trebuie să îţi scoţi cerceii, că se strică dacă îi uzi!

Pustie îmi va fi viaţa atunci când copilul ăsta nu îmi va mai zice nimic!

Anunțuri

7 gânduri despre „S-a terminat tabăra, au început poveştile

  1. Eu stau să mă întreb dacă fii-mea o să povestească ceva când vine acasă. Când o sun, mă expediază, e aeriană, nu ştie ce a mâncat la prânz sau ce-au făcut ieri şi e extrem de distrată. E genul care nu povesteşte mai nimic sau doar lucruri complet insignifiante şi denaturate :)))) Nu ştiu cum o să aflu ce s-a petrecut acolo 😀

    Apreciază

  2. Amuzamente adorabile in forma continuata!
    Ar trebui sa urmez un curs la scoala de astronomie a Lunei. As dori sa disting si eu planetele dupa forma lor. Nu mai vorbesc de faptul ca ea reuseste sa si vada planetele, un alt aspect nu lipsit de importanta.
    Nu sunt convins ca dna Cori va tine cont intru totul de sfaturile Lunei, dar poate mai are de invatat cate ceva.
    Nu stiam ca la Sibiu se afla cercei care se topesc sub actiunea apei.
    Oricum, cand mai vine pe aici sa mi-i arate si mie.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s