Are fiică-mea o prietenă în vizită – ceea ce e mişto, pentru că se joacă împreună în altă cameră şi astfel o văd şi, mai ales, o aud rar. Mai devreme, au venit la mine în şir indian de doi, cu Luna pe post de port-drapel:
– Mama, să ştii că Ana s-a julit la picior! Cred că are nevoie de un plasture!
Îmi stă un pic inima. Nu-mi place să se întâmple accidente pe tura mea, mai ales cu copiii altora. Mă uit la genunchiul implicat şi văd, într-adevăr, o julitură întinsă, dar care nu pare gravă:
– Mda, trebuie acţionat, le anunţ eu, dar nu cu plasture. Mai întâi dezinfectăm. Te-ai spălat cu apă şi săpun?
– Doar cu apă, îmi răspunde mititica un pic speriată.
Şi urmează un lung discurs de pregătire psihologică în care îi explic bietului copil necesitatea curăţării rănii cu soluţii care mai de care mai usturătoare, pentru dezinfectare, ca să nu se complice, umfle, infecteze etc. etc. După ce m-am asigurat că a înţeles că urmează să o cam ardă, iar ea m-a asigurat că nu îi este teamă deloc (wow!), m-am apucat să-i torn săpun lichid antibacterial pe genunchi, având grijă să suflu încontinuu pe locul cu pricina. Ba chiar am certat-o şi pe Luna că nu se implică, cu puterea plămânilor ei mici, dar tineri:
– Vino şi suflă şi tu aici, că o ustură pe prietena ta!
– Ba nu mă ustură deloc, ripostează Ana. M-a usturat un pic ieri, când am căzut şi m-am julit, dar azi nu mai simt nimic.
Cred că a venit momentul să îmi schimb ochelarii, am o clară nevoie de dioptrii mai mari. E drept, aş avea nevoie şi de un copil mai înţelept, dar ştiu că asta nu se poate…
Mama Aluniţă 
:))) Eu nu acţionez în aproape niciun fel la julituri din simplul motiv că nu mă lasă să mă apropii de ele. Dacă printre urlete, reuşesc să spăl puţin cu apă şi să dau cu Baneocin pudră, e mare lucru! Nu deţin apă oxigenată, betadină sau vreun lichid antibacterian că ar muri de bătrâneţe la mine în sertar.
ApreciazăApreciază
Daaa, si Luna urla ca din gura de sarpe daca ma vede cu sapunul in mana (e singurul pe care il accepta, pana la urma, dupa minute bune de negocieri). Oricum, nici eu ma agit prea tare, dar cu copilul altcuiva sunt mai responsabila.
ApreciazăApreciază
Pai daca era de ieri eu nici nu imi mai bateam capul :)))
ApreciazăApreciază
Pai daca as fi stiut… :-)))
ApreciazăApreciază
Surpriza totala!
Pentru mine ca cititor finalul povestirii este foarte amuzant. Banuiesc ca pentru tine nu a fost la fel.
Furtuna din paharul cu apa era perfecta si chiar dadea pe dinafara daca apucai sa suni la mama copilei.
Aventura va continua!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si finalul tau suna cam amenintator: „Aventura va continua!” :-)))
ApreciazăApreciază
:)))
Si eu sunt mai responsabila cu copiii altora
Eu nu ma pot apropia cu sapun de julituri, si e plin, si pe fata are (a intrat intr-un tufis zilele trecute ). Cel mult apa. Si pun baneocin pudra, asta ma lasa. Pana acum a supravietuit. As fi vrut sa stiu chestia asta cu supravietuitul mult mai devreme in viata. De ex a observat tac’su ca supravietuieste (copilul ) si fara mancare. De atunci nu mai am palpitatii ca nu mananca. E in limita de jos a intervalului, dar e in interval. Si traieste. Si eu nu tre sa stau pe xanax 😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi lipseai! Chiar azi de dimineata ma gandeam sa iti scriu pe blog, sa vad ce mai faci, dar uite ca m-am luat cu treburi – cu julituri si alte alea 😉
ApreciazăApreciază
Am disparut oleaca in concret. In gradina, mai exact. Revin ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană