Lecţii, lecţii, lecţii…

– Mama, ştii unde nu am fost eu niciodată?

Mă aştept la vreo înşiruire confuză de nume de ţări, oraşe şi continente, pentru că fiică-mea încă nu a înţeles diferenţa dintre ele.

– Nu.

– La WC-ul lui tata de la birou. Cum o fi acolo?

Mda, uit mereu să nu mai urc atât de sus ştacheta aşteptărilor mele.

– Păi… cum să fie?, încerc eu să îmi readuc în memorie singura amintire pe care o am de acolo, bine reprimată de atunci în străfundurile negre ale subconştientului meu. Este… un WC de fabrică. Adică de atelier. Adică acolo ştii şi tu că lucrează mulţi bărbaţi, deci nu e chiar cel mai curat WC din lume…

– De ce?

– Şi cred că e cu hazna, îi deturnez eu atenţia de la o întrebare care ar fi necesitat un răspuns mai delicat şi o lecţie de anatomie.

– Cum adică?

– Noi avem, la bloc, canalizare. Tot ce facem se duce prin nişte ţevi mari… (unde naiba s-o duce, oare?)… într-un râu, cred. La ţară, însă, sau la multe case de la oraş, nu există aşa ceva. Nici eu nu aveam la Giurgiu, în casa în care m-am născut. Aveam WC în casă şi hazna în curte. Se face doar o groapă în pământ, de cele mai multe ori fix sub scaunul WC-ului, care se umple din când în când şi trebuie să o goleşti.

– ???!!!

– Bine, nu o goleşti tu! Sunt nişte oameni care cu asta se ocupă. Pentru că nu le-a plăcut şcoala (cât de plicticoasă pot să fiu…). Se numesc „vidanjori”. Vine de la „vid” – „gol”, „a vidanja” – „a goli”, deci „vidanjor” – „golitor”.

Gata şi cu lecţia de română pe ziua de azi. Profit de orice ocazie pentru a o învăţa cuvinte noi, de preferinţă cu etimologie, atunci când o cunosc, pentru că ştiu că aşa, non-formal, reţine cel mai uşor. În vacanţa asta a făcut şi la engleză ceva progrese în felul acesta, în sfârşit: i-am tradus câte un cuvânt sau expresie pe zi şi le-am recapitulat în zilele următoare. Şcoala asta ad-hoc de vară şi de engleză („ad-hoc summer school”, ca să zic aşa) a avut loc preoponderent în maşină, deci tematica mi-a fost inspirată ori de ceea ce zăream în jur, ori de ceea ce auzeam la radio. Mă simt un pic mai liniştită că la toamnă, în viitoarea ei nouă clasă, va putea să lege şi ea două vorbe în limba aceea pe care a cam refuzat să o înveţe până acum. Eu cred că va face senzaţie atunci când le va povesti colegilor ei că „The grass in my garden is green” sau că, în engleză, se spune că ai căzut în dragoste. Mai ştie şi alte expresii utile, ca „Run, Forrest, run!” şi „I’m sexy and I know it”, precum şi câteva nume de culori şi de animale. Eu zic că e suficient pentru vârsta ei.

Revenind la haznaua noastră, Luna este strepezită toată acum. I se poate citi din avion, presupun, dezgustul de pe feţişoara ei care încă nu a învăţat să îi mascheze sentimentele şi emoţiile. Stă, rumegă şi dezvoltă subiectul, după care mă întreabă din nou, încă nevenindu-i să creadă:

– Adică vrei să spui că vin nişte domni şi iau… ce e acolo?

Oare care o fi reprezentarea mentală din capul ei atunci când spune „domni”? Că la mine în cap aceasta presupune costume elegante şi genţi diplomat, dar ceva, ceva mă face să cred că, la Luna, nu e chiar la fel.

––––

P.S. Având în vedere că aceasta este a treia povestire a mea în care se face conexiunea între tăticul Lunei şi WC-uri, simt nevoia să vă atenţionez că, dacă într-o zi veţi citi aici vreun textuleţ referitor la, să zicem, detalii nesemnificative din intimitatea mea, cum că sforăi noaptea sau că port adidaşi fără ciorapi, înseamnă că blogul meu a căzut pradă hackerilor angajaţi de bărbatu-meu pentru răzbunare. Şi dezmint de pe acum orice insinuare răutăcioasă pe aceste subiecte. Sau pe altele.

Anunțuri

4 gânduri despre „Lecţii, lecţii, lecţii…

  1. :)))) Trebuie neaparat sa o cunosc pe Luna! Deja sunt foarte dezamagita cand nu scrii despre ea. 😀
    P.S. Are dreptate copilul! In copilaria mea a existat o vanzatoare de seminte pe care eu o strigam, cu tot respectul posibil, doamna Maria tiganca. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. O situatie asa comica numai un copil poate crea.
    Extraordinar, un loc atat de interesant si nevizitat, dar asa ceva nu se poate!
    Nu ca va indemn sa duceti la indeplinire, dar asa vine vorba.
    Normal, Luna vede numai domni in jurul ei.
    De 26 de ani, brusc, toti isi spun domni, cand in fapt numarul lor scade corespunzator cu trecerea timpului.
    Imi aduc aminte de o intamplare, citita intr-o carte, cu un personaj similar domnilor de care faci vorbire.
    Este vorba de cartea, daca nu ma insel, ”Fluturii albi mor la sfarsitul verii”. Nu mai stiu de cine este scrisa.
    Un astfel de ”domn”, ranit profund in amorul sau de o domnisoara care se marita repede cu un alt amorez, considera ca este indreptatit sa se razbune.
    Pe atunci casele erau mici cu ferestre joase si cum era foarte cald, fiind in toiul verii, nuntasii au deschis ferestrele casei.
    Cum ”domnul” cu onoarea ”nereperata” avea vindaja plina, socoteste ca cel mai nimerit pentru a-i racori, este sa deserte butoiul pe fereastra larg deschisa.
    Ce a urmat este lesne de inteles!

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s