Pentru că, în continuare, refuză să facă orice fel de teme în această vacanţă, suntem nevoiţi să îi punem Lunei creieraşul la treabă cu exerciţii ad-hoc, inspirate de situaţii cotidiene. De fapt, „suntem nevoiţi” este mult spus. Pentru că nouă chiar ne place să facem asta. Şi credem că este o metodă de exersare a neuronilor mult mai eficientă, pentru copiii electronici din ziua de azi, decât plictisitoarele tomuri cu exerciţii, fie ele şi mascate sub forma unor cărţi prietenos ilustrate sau cu nume mai atractive decât tradiţionalele „manual” şi „culegere” cu care ne-am luptat noi, hăt, demult, în copilăria noastră şcolară comunistă.
Nu că exerciţiile noastre n-ar fi şi ele plictisitoare pentru fiică-mea. Şi încă cum!
Acum vreo trei luni, mergeam pe autostradă spre finii noştri de la Piteşti. Luna era nerăbdătoare să ajungă, drept urmare ne întreba ca papagalul – des şi cu ton egal:
– Cât mai avem până la Piteşti?
– Cât mai avem până la Piteşti?
– Cât mai avem până la Piteşti?
Prima dată pusese această întrebare după primele cinci minute de mers. Adică nici nu ieşiserăm bine din cartier. Apoi a mai întrebat prin Militari. Apoi de două ori pe autostradă. M-am enervat:
– Uite, pe panoul ăla scrie că suntem la kilometrul 24. Dacă de la Bucureşti până la Piteşti sunt 110 km în total, câţi mai avem acum?
Până a calculat ea, am ajuns pe la kilometrul 30. E drept că taică-său conduce cam repede…
– Bine, dar în cât timp ajungem acolo?, a insistat ea.
– Păi să calculăm, am continuat eu, necruţătoare. Dacă până la Piteşti, mai sunt, iată, 80 de kilometri, iar maşina merge cu 145 km/oră (Ceee?! Mergi mai încet!!!), în cât timp ajunge?
Linişte. Stupoarea Lunei era mai mare decât tendinţa ei naturală de a vorbi neîntrerupt.
– Hai să simplificăm, am propus eu. Mai avem încă 70 km de mers, iar tata merge cu 140 km/oră (Şi mai încet, te rog!!!). Acum poţi calcula mai uşor în cât timp ajungem.
– Habar nu am! Nu ştiţi că eu nu mă pricep la maşini?, s-a oţărât Luna la noi.
Până la urmă, am reuşit să o facem să calculeze. Am mai scos un zero de la fiecare număr, am mai sugerat o comparaţie între întreg şi jumătatea lui, în fine, a dat, triumfătoare, răspunsul corect la un moment dat. Apoi a mai îndrăznit să întrebe abia peste vreo jumătate de oră, cu voce joasă şi doar pe taică-său:
– Tata, te rog să nu mă mai pui să calculez, dar îmi poţi spune cât timp mai avem?
Deci, de la o simplă lecţie improvizată de matematică, am obţinut nu numai un copil un picuţ mai isteţ decât la plecare, ci şi mai politicos şi, cel mai şi cel mai important, am obţinut linişte în maşină la drum lung!
Am ţinut-o mai mereu în astfel de „lecţii”. Uneori nici nu îşi mai dă seama că e pusă la încercare. Alteori se plânge cu cerul şi cu pământul de cât de tare o chinuim, şi abia apoi se apucă de calculat. Ultimul exemplu a fost chiar azi de dimineaţă, când tăticul Lunei ne-a adus gogoşi calde. În timp ce le devoram cu toţii, s-a apucat să o întrebe:
– Să presupunem că la magazin sunt 40 de gogoşi.
– Bleah…, s-a auzit copilul, deja plictisit de ceea ce ştia că urmează să se întâmple (mâncăm prea des gogoşi).
– Vine un client şi cumpără 18. Câte au mai rămas?
Gândire profundă. A durat mult.
– … 22?
– Da! Foarte bine! Din astea 22, 5 sunt cu gem, 7 cu ciocolată şi restul simple. Câte sunt simple?
– Asta e grea, m-am simţit eu datoare să fiu solidară cu puiul. Presupune două operaţii de făcut, e mai compli…
– Ştiu: 10!, a răspuns Luna mult mai devreme decât mă aşteptam.
Eram mândră nevoie mare. Dar şi curioasă ce metodă a folosit: 5+7=12 şi apoi 22-12=10? Sau: 22-5=17 şi apoi 17-7=10? Este mult mai important să o ajutăm să îşi dezvolte un simţ logic universal decât să memoreze formule, scheme şi metode sterile, utile pe moment, dar nicidecum pe termen lung.
– Cum ai calculat?
– Păi am făcut aşa: 22-10, care e 5+7-2=12-2, şi 22-2… Stai, că m-am încurcat. Deci: 22-… cât?
Mda. Parcă a fost mai uşor ieri, după întâlnirea cu o prietenă de-a mea, în parc, când m-a întrebat:
– Mama, câţi ani avea doamna asta?
Pe „doamna” asta o ştiu de pe când avea câteva luni şi scutece (pline). Pentru câţiva ani, pe când eu eram în facultate, a avut mama grijă de ea. Acum plănuieşte un doctorat în antropologie şi are…, ia să vedem câţi ani are:
– E născută în 1991. Deci câţi ani are?
– E prea greu…, s-a întristat Luna.
Aşa este. Nu a făcut niciodată calcule cu mii. În plus, până şi mie mi se pare dificil să calculez cu trecere peste mileniu, noroc ca m-am născut în an rotund (1970) şi măcar vârsta mea îmi iese uşor la socoteală. Şi mă înspăimântă. În fine.
– E greu, dar ştiu că poţi, am încurajat-o eu. Dacă eşti atentă. Deci e născută în 1991, iar noi suntem în 2016.
– Aaa, ştiu!
Fiică-mea părea a avea o revelaţie. Am aşteptat cu încredere răspunsul corect. Care, într-un fel, a şi venit:
– Are peste o sută de ani!
„Case closed”, cum zicea odată un personaj celebru. Degeaba a adăugat Luna „25”, după câteva secunde, răul fusese deja făcut: am realizat că aş fi putut fi mama cuiva născut în secolul trecut. Fir-ar ea să fie de matematică!
Mama Aluniţă 
Cunosc scenariul 😀 Ăla cu întrebatul copilului diverse chestii şi calcule etc Mie nu-mi place, că iese mereu cu scandal :)))
ApreciazăApreciază
Eee, nici la noi nu e departe de notiunea de „scandal”, de multe ori… Dar eu am, dupa cum bine stii, mult timp la dispozitie. Si imi place dictonul (ad-hoc si asta): „Perseverare diabolicum est”:-))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Clar ai mult mai multă răbdare decât mine :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) mvaaai, rai, rai, parinti rai ce sunteti
Si noi facem din astea. Dar Filip e matematicos, e viceversa tortura. Adica mie imi cad ochii in gura de somn la culcare si el :hai mai da-mi una cu minus, dar mai grea
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca va asteapta zile grele: ii place matematica, vorbeste olandeza mai bine ca voi… Umiliti veti fi! 😉
ApreciazăApreciază
Trebuie sa recunosti ca a coborat substantial de la 145 la 140 km/h.
Un exemplu clar al evolutiei.
Cand eram de varsta Lunei, adica in urma cu apoape 1/2 secol, sub nici o forma nu puteam rezolva exercitii atat de complicate. Macar Luna incearca, adica intelege ceva, eu nici macar nu imi puneam astfel de probleme.
Paradoxul este ca oamenii de astazi nu se nasc cu capacitati intelectuale superioare, fata de cei de acum 100, 500 sau 2000 de ani in urma. Cei de astazi, au avantajul avansului tehnologic.
Biologic suntem identici cu cei de acum 2000 de ani, aveau trairi, sentimente, la fel ca si noi.
ApreciazăApreciază
Clar ca nici eu nu rezolvam asa ceva in clasa intai. Eu am fost socata sa descopar cerintele din manualele lor, inca de la pregatitoare. Multe dintre ele sunt abuzuri pentru bietii copii, pentru ca nu au toti norocul de minte indreptata spre matematica, sau parinti care sa se ocupe de ei, sau invatatori priceputi etc. – si ajung, astfel, sa se simta complexati ca nu pot rezolva asa ceva.
Nu stiu insa daca ai dreptate cu capacitatile intelectuale ale copiilor de azi: mie mi se pare ca sunt net superioare alor noastre, daramite alor oamenilor Antichitatii. Chiar cred ca se nasc cu o zestre intelectuala imbogatita de achizitiile generatiilor anterioare. Sunt, de altfel, si studii care demonstreaza, timid deocamdata, capacitatea noastra de a ne modifica propriul ADN.
ApreciazăApreciază
eh, mai avem pana sa lucreze cei de pregatitoare cu integrale 🙂
ApreciazăApreciază
Desigur. Dar nu prea mult. Fiica-mea facea ecuatii cu trei necunoscute inca de pe atunci…
ApreciazăApreciază
Rasa umana nu a evoluat, biologic vorbind, cu nimic fata de cei de acum 2000 de ani.
In rest, vorbim de evolutia culturii si a civilizatiei.
Dar subiectul este mult mai complicat si nu il putem lamuri aici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si noi facem dinastea (tot „posesori” de clasa I), da’ am inceput de cand avea 5-6 ani.
Eram cu cortul odata, si in timp ce mancam biscuti cu miere, pe cel mic il puneam doar sa numere cati biscuiti sunt, iar pe ea o puneam sa socoteasca cati mancam impreuna, cati ne mai raman, cat o lungim daca ii rupem in jumatate, chestii 🙂
Cu masina e amuzant ca fac ei singuri socoteli, multiplicari, scaderi, concursuri de cate masini de aceeasi culoare vad, cate le-ar mai trebui sa ajunga la un nr fix … La km nu ma gandisem, e desteapta ideea! 🙂
Pt citit am inceput sa-i punem filme cu subtitrare, pune pauza si citeste. Acum se uita la Malefica 🙂 Si se bucura ca e „fara portie” (alt sistem, trebuie explicat mult).
E dragut ca la noi sunt doi si se intretin dar nu e niciodata liniste in masina, ori in casa 🙂 De cele mai multe ori sunt discutii stero, complet diferite, ca doar am doua urechi, nu o sa ramana vre-una neantrenata 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intotdeauna am privit cu mare admiratie la parintii care, dupa ce au facut un copil, recidiveaza cu inca unul… 🙂
ApreciazăApreciază
Am recidivat repede (doi ani diferenta intre ei), constienti ca ne piere curajul daca mai stam 🙂 Sau o fi fost de la faptul ca eram tineri (eu 25) si ne simteam curajosi in general 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si noi facem la fel. Cand era mai mic, nu se prindea (chiar de fiecare data) ca e cu intentie:
http://unblogmaremic.blogspot.de/2014/12/matheltics.html
Intre timp, lucrurile s-au schimbat, nu e intotdeauna incantat sa intre in joc. Insa mai sunt momente cand ne iese (eg. ieri, tot in masina, ne-am jucat de plictiseala „alege cartea, sa vedem daca o nimeresti pe cea mai valoroasa” ocazie cu care am discutat din nou despre probabilitati – din 2,3 sau 6 alternative).
Si eu zic la fel: la ciclu primar invata destul de multe notiuni dificile si, din pacate, nu se pune suficient de mult accent pe intelegerea logica a acestora. Noi functionam oricum fara manuale deh, prima generatie pe noua programa), cred ca la matematica (poate mai mult decat la alte materii) se resimte lipsa unui suport de predare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum adica „fara manuale”? Luna a avut pana si la pregatitoare manuale si teme, desi legea spune altfel…
ApreciazăApreciază
In cazul copiilor care trec acum in clasa a IV-a (prima generatie care studiaza dupa programa modificata) depinde daca procesul de licitatie & contestatii – tiparire se finalizeaza sau nu la timp. Din pacate, pana acum a fost mai mult nu (in clasa a II-a au primit manualele in ianuarie, anul trecut nu au avut deloc). Acum cica vor fi gata in octombrie – noiembrie 😦
Pt cei din clase mai mici lucrurile sunt mai simple, nu mai este (cred) nevoie de licitatie, trebuie doar retiparite.
ApreciazăApreciază
Scuze, dar continui sa nu inteleg… Stiu povestea cu intarzierea manualelor, dar imi inchipuiam ca parintii cumpara altceva, in asteptare, nu ca nu se lucreaza dupa manuale deloc. Adica e plina lumea asta de informatie, nici nu mai vorbesc despre cea gratuita, de pe net, doar bunavointa sa fie!
ApreciazăApreciază
Sigur ca se folosesc alte surse. Printii cumpara (la recomandarea invatatorilor) diverse auxiliare, se pot folosi fise descarcate de pe net. Insa toate acestea sunt mai degraba culegeri de exercitii, nu suplinesc pe deplin manualul.
Actuala programa presupune aprox. ½ de an decalaj fata de cea veche. La matematica (mai mult poate decat la alte materii) explicarea anumitor notiuni la varste mai mici poate fi o provocare. In programa sunt incluse cateva sugestii metodologice, insa nu am vazut nimic pe partea de planificare (sunt destul de multe notiuni noi care se succed pe durata unui an – nu pare a fi suficient timp pt consolidarea lor, in schimb se reiau in anii urmatori – e o structura diferita fata de ceea ce stiam noi, iar clasa a II-a mi s-a parut cea mai dificila, din acest punct de vedere).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că este plictisitor pentru ea încă și oricât ai încerca poate tot așa o să i se pară.
Îmi aduc aminte de mine, și eu așa eram. Până în clasa a 3-a am avut oroare de matematică, încerc să mă pun în pielea părinților 😀 Asta până în clasa a 4-a, când niște noțiuni noi, predate „altfel” de un nou învățător, m-a făcut să îndrăgesc atât de mult matematica încât părinții mei nu au știu ce s-a întâmplat cu mine așa de brusc. Și de atunci, mereu mi-a plăcut matematica.
Încearcă să faci la fel ca până acum, să-i explici într-un mod distractiv, vei reuși cu siguranță să o faci mai interesată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, conteaza enorm felul in care le sunt explicate lucrurile copiilor, inca de la inceput.
Fiica-mii ii place matematica, nu asta e problema. Singurul lucru care nu-i place e sa faca teme 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană