Prima zi, a treia oară

Pentru cine nu ştie, aşa arată personajele unui film horror de pe Minimax:

PopplesS-a uitat Luna la un episod aseară şi mi l-a povestit uşor înfiorată înainte de culcare. Bineînţeles că nu era nimic de groază acolo – cum să fie ceva de groază, cu pufurile alea roz şi turcoaz?! -, dar pe ea o impresionase. Pentru că era ca un arc întins. Într-un fel, chiar m-am bucurat că a găsit ceva şi mai de speriat decât propriile ei gânduri. Fusese nervoasă toată ziua, aparent din senin, dar eu ştiam că era din cauza emoţiilor – a doua zi urma să meargă pentru prima dată la noua ei şcoală:

– Luna, ştiu că ai emoţii mari, i-am spus eu aplecându-mă spre ea în timpul unei crize de furie. Şi eu am, e normal să am înaintea unui nou început, dar nu mă vezi pufnind şi răspunzând obraznic, nu-i aşa? O să fie bine mâine, te rog să te calmezi! Iar dacă ai probleme, le discutăm deschis, nu dăm cu şutul prin jur!

Am simţit-o dintr-odată moale. Se crezuse singură şi neînţeleasă în zbuciumul ei interior. Acum ştia că eram alături de ea:

– Cred că nici măcar nu o să pot dormi la noapte, mi-a şoptit.

Dar a dormit. După ce şi-a pregătit să aibă la îndemână, pentru dimineaţă, rochiţa preferată, ghetuţele cele mai noi şi o diademă asortată. Le-a pus alături de ghiozdan – nou şi el, cu o pisică viu colorată, în relief, şi cu breloacele de pluş care au însoţit-o şi anul trecut la şcoală, atârnând de toate fermoarele fostului troller în care îşi târâia kilogramele alea multe şi degeaba.

A vorbit tot drumul până la şcoală (un sfert de oră, în pas de plimbare, am cronometrat). Aşa fac şi eu când am emoţii: vorbesc încontinuu. Răuvoitorii ar spune că eu vorbesc încontinuu şi când nu am emoţii, dar nu e chiar aşa. Atunci când mi-e teamă, îmi acopăr gândurile rele cu vorbe aiurea, avertizându-i pe cei din jur să nici nu mă bage în seamă. Când îmi iau sânge pentru analize, de exemplu, sau înainte de o injecţie la dentist. Deci am avut toată înţelegerea pentru fiică-mea, care se simţea ca şi cum ar fi aşteptat-o cineva cu seringa la fiecare colţ de stradă.

M-a îmbrăţişat la despărţire, înainte să urce scările spre necunoscut, de mână cu o necunoscută. Cred că de când era bebeluş şi se temea să nu o scap din braţe nu m-a mai ţinut atât de strâns. Pentru o clipă, m-am gândit să o iau înapoi, acasă. Să nu o mai las nicăieri, niciodată, să o apăr mereu, cu braţe etern încolăcite în jurul trupuşorului ei mic. Pentru o clipă, mi s-a făcut şi mie frică. Nu aş vrea să greşesc iar.

Anunțuri

20 de gânduri despre „Prima zi, a treia oară

  1. Te pot intreba ce scoala particulara ati ales? Al meu baiat a facut 6 ani, dupa multe zbateri am ales una de stat cotata bine…ne este foarte frica…deja clasele sunt aranjate „din aprilie, mai doamna, ati venit tarziu”. Sper din suflet sa nimerim invatatoarea cea nou venita, probabil mult mai tanara decat media…

    Apreciază

    • Da, poate aveti noroc de o invatatoare buna, indiferent de varsta sau vechime in scoala. Asteptati macar o saptamana, doua, asa, sa va faceti o impresie, sa vedeti care e chimia dintre cel mic si doamna, abia apoi va puteti gandi la o eventuala schimbare. Noi am ales scoala strict pe criteriul proximitatii, cred ca e important ca un copil sa nu piarda mult timp cu drumurile. Deci e cea mai apropiata de casa, dar inca nu stim daca e si cea mai buna, vom vedea! 😉

      Apreciază

  2. Orice inceput este greu, dar multa bafta Luna!
    Tutelarea ii inhiba deprinderile de munca independenta.
    Drept urmare, este bine sa treaca singura prin experientele ei, bineinteles, indrumata daca este cazul.

    Apreciază

    • Luna e foarte independenta. Cred chiar ca am fost o mama „rea” din punctul asta de vedere, lasand-o sa se descurce singura in multe situatii in care clar i-a fost greu. Ma consoleaza doar comparatia cu copiii atoni si cocolositi pe care ii vad peste tot prin jur, probabil ca „rautatea” mea a fost buna, de fapt.
      In schimb, cu scoala, imi pare rau, dar zau daca puteam sa o las sa isi bata joc niste impostoare de ea. Invatatoarea ei de anul trecut tocmai a confirmat faptul ca asa era: a plecat sa „incerce” strainatatea, lasandu-si balta copiii pentru cel putin un an, cu doua zile inainte de inceputul scolii. Iar cea de anul acesta a inceput sa fie agresiva cu copiii, pe langa faptul ca, oricum, era si tare slab pregatita intelectual. Deci nu regret deloc ca am luat-o pe Luna din clasele lor. Regret doar ca nu am reusit sa ajut scoala aia sa fie mai buna. S-a dus de rapa…
      Pentru noi e un mare efort financiar ce facem acum, dar sper sa gasim macar putin respect la scoala cea noua.

      Apreciază

  3. Foarte bine ca o lasi ”sa se descurce singura in multe situatii”.
    In schimb, poate datorita faptului ca si eu am fost dascal, sunt foarte circumspect cu parintii care considera ca ei stiu mai bine cum trebuie sa se comporte profesorii. Parintii sunt foarte subiectivi cand este vorba de copiii lor, in relatia cu scoala.
    Am spus-o si o repet, nu poti avea invatamant performant cu salarii demotivante. De ce profesorii de IT au fost, in general, cei mai slabi studenti?
    Daca generalizam, avem un stat foarte slab, cu politici dezastraoase in educatie, sanatate, cultura sau armata.
    Nu profesorii sunt de vina, tot noi purtam vina pentru ca votam ca orbii.
    Cel putin, sunt mandru ca de peste 10 ani nu am gresit la vot.

    Apreciază

    • Iti dai seama ca nu foloseste la nimic ca nu gresesti la vot, in conditiile in care majoritatea covarsitoare a acestei tari greseste? :-)))
      Cat despre profesori, eu chiar stiu bine cum ar trebuie sa se comporte: cu respect pentru copii. Ca sunt si ei oameni. Nu e normal ca cei mici sa nu conteze, sa se tipe la ei incontinuu, sa fie facuti prosti si nebuni (textual) doar pentru ca intreaba ce nu au inteles la un exercitiu, sa fie zgaltaiti si amenintati cu „dau cu tine de pamant” (tot textual), sa invete prin permanenta copiere de la tabla, uneori cu greseli, sa fie somati sa faca liniste cat profesorul de la catedra vorbeste la telefon cu copilul propriu („vezi ca ti-am lasat cartofiorii pe masa”), sa i se puna viata in pericol prin neglijenta profesorului de sport si a cabinetului medical etc. etc. etc. Toate astea si inca multe altele exista in scoala Lunei. Refuz sa cred ca ti se pare normal asa ceva. Sau ca ar fi si altcineva de vina pentru asta decat angajatii scolii…

      Apreciază

  4. Sunt de acord cu tine, sub nici o forma nu trebuie jignit copilul de catre profesor. Insa acest profesor nu este decat rezultatul unei politici gresite aplicate in educatie.
    Nu spun ca daca avem salarii corespunzatoare in educatie, nu vom mai intalni astfel de cazuri, dar numarul lor se va restrange foarte mult.
    Cand aceasta profesie va deveni atractiva, selectia celor care intra in sistem va fi din ce in ce mai dura. In prezent, multi esuati ajung la catedra ca un ultim refugiu si nu din daruire.
    Pentru Dana am ales o scoala foarte buna in ciclul primar si gimnazial. La liceu, asa si asa, mai mult era numele de el decat asteptarile noastre. La engleza a avut o profesoara care mai tot timpul era in strainatate, dupa cum umbla si acum. Din fericire Dana a invatat sa vorbeasca engleza din gradinita.
    Era o gradinita particulara condusa de o profesoara de engleza cu gradul I. Efortul financiar in acele timpuri era foarte mare pentru noi. Salariul meu era de 200 de $, din care 60$ era gradinita, iar Adriana profesor cu un ”salariu de doi lei”.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s