Invitaţie la magie

Prin primăvară, m-a rugat fiică-mea să îi fac o poveste înainte de culcare. După cum am mai mărturisit, nu sunt deloc bună la aşa ceva, mie îmi trebuie timp, nu glumă, să încropesc un text, şi îmi trebuie să scriu, nu să-l fac din cap, şi trebuie să fie perfect etc. etc. Dar uneori (rar) cedez insistenţelor şi atunci copilul meu e tare fericit, indiferent de cât de mari sunt prostiile pe care i le spun. Ca atunci când am inventat o poveste cu o veveriţă care făcea năzbâtii mititele şi cam lipsite de umor, drept pentru care, în disperare de cauză, am pus-o pe veveriţa imaginară să tragă un pârţ imaginar şi gata: Luna s-a tăvălit pe jos de râs, iar povestea mea a devenit brusc un mare succes. Sau ca atunci când am imitat o fostă concurentă la „Românii au talent”, care îi plăcuse la nebunie fiică-mii, cu monologul ei comic despre „Floriiiiiiiin Călinescu”. În linii mari, am imaginat o întâlnire la taverna lui Floriiiiiiin Călinescu (care e la noi în cartier) între însuşi Floriiiiiiiin Călinescu şi o fostă colegă de clasă întâi a Lunei, Amalia. O puneau de un skandenberg – Amalia (1m20 pe vreo 20 de kile) fiind campioana recunoscută a clasei la acest sport popular printre copii. Apoi, cei doi plecau ţinându-se de mânuţe şi în pasul piticului spre locul de joacă din parc, unde Floriiiiiiin Călinescu se bloca într-un tobogan, de grăsuţ ce este. Luna se tăvălea de râs. Noroc că eram în pat, deci se tăvălea pe moale şi curat. Şi pentru că îi place să se tăvălească, mă punea să îi repet povestea, o dată, şi încă o dată, şi încă o dată… Într-una dintre versiuni apăreau şi pompierii cu flexul, să-l descarcereze pe sărmanul actor, în alta Amalia era înlocuită de o altă fetiţă, la cererea publicului („Cum o cheamă pe fetiţa cea nouă?”, am vrut eu să ştiu în jurul cărui personaj să brodez întâmplări hazoase, „Păi… să zicem… Luna!”, a răspuns, previzibil, fetiţa mea dornică să devină personaj de poveste), se râdea mult, mai ales la i-ul prelungit din Floriiiiiiin Călinescu până când, într-o a nşpea versiune, m-am gândit să îmi surprind auditoriul cu o replică neaşteptată:

– Hai să facem un skandenberg, !, zicea Floriiiiiiin Călinescu către Amalia.

– Ǎăă??!!

– Hai să facem un skandenberg, !, am repetat eu observând cu uimire că Luna nu mai râde.

– Ce e aia?

Şi uite-aşa a mai învăţat fiică-mea un cuvânt nou şi foarte util pentru a-şi selecta anturajul pe viitor („Când auzi pe cineva vorbind cu , ştii că nu ai ce căuta acolo”).

În fine, unde voiam să ajung cu poveştile astea e că există momente memorabile în emisiunea „Românii au talent”, la care noi ne uităm de vreo două-trei sezoane încoace. Nu foarte multe (pentru că există şi multă prostie pe lume), dar suficiente cât să petrecem câteva seri pe an împreună, toată familia, în faţa televizorului şi fiecare să ţină minte ce i-a plăcut cel mai tare: bărbatu-meu acrobaţii (şi, în special, cuplul acela în care Ea îl ţinea în cârcă pe El – mă întreb oare de ce l-a marcat tocmai aşa ceva?!), fiică-mea, iată, pe glumeaţa Anisia, dar şi pe bunicuţa Julieta care vorbea „pe bune!!!”, şi baloanele de săpun uriaşe ale Claudiei Stroe, şi street-dancerii (v-am spus că ultimul vis al Lunei este să cânte hip-hop?), şi toate animăluţele care au apărut vreodată în show, şi… şi… Iar eu îi ţin minte pe iluzionişti. Că sunt magicieni, că sunt prestidigitatori, că sunt mentalişti – toţi se joacă cu creieraşele noastre într-un fel care pe mine mă umple de uimire, respect şi mare bucurie. Şi sunt convinsă că, dacă s-ar face o emisiune numai cu numere de magie, de orice fel ar fi ea, ar avea un mare succes. Pentru că tuturor ne place să ne simţim vrăjiţi, ca atunci când eram copii şi totul în jurul nostru părea magic.

Unul dintre magicienii care au concurat la „Românii au talent” va avea spectacol sâmbăta viitoare, pe 22 octombrie, la Palatul Copiilor din Bucureşti. Îl cheamă Bogdan Muntean şi, dacă numele nu vă spune nimic, sunt sigură că vă amintiţi numărul lui din emisiune, când a început aparent banal şi răsuflat, cu nişte sticle de whisky şi nişte pungi goale, pentru ca apoi să nu mai aibă loc pe masă de câte sticle scotea din nimic, de eu am rămas cu gura căscată, iar juriul l-a aplaudat în picioare. Mai multe detalii despre spectacol găsiţi pe pagina organizatorilor, Blu Party.

Iar două invitaţii (pentru un adult cu copilul din dotare) la acest spectacol găsiţi aici la mine, dacă îmi spuneţi în comentarii când aţi fost ultima dată la un spectacol cu copilul şi v-aţi distrat cot la cot cu el (sau poate şi mai şi). Evident, mai rămâne şi să ieşiţi câştigători din tragerea la sorţi care va fi vineri, 14 octombrie, de dimineaţă. Mult succes!

Anunțuri

25 de gânduri despre „Invitaţie la magie

      • Noi am fost la „La scoala este ca-n povesti”, stiu ca au mai multe, posibil sa fi nimerit noi prost. Ei zic ca e pentru 5+ ca varsta, dar la 6 se cam plictisesc. Zilele saptamanii, numerele de la 1 la 10, lunile anului…si muuulta muzica, un pic cam tare. Mi s-ar parea ok mai pentru 4 ani, hai 5. Ce nu mi-a mai placut e ca a fost playback. La plusuri as pune verva actorilor si faptul ca nu sunt glume proaste 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Multumesc pentru cronica. In principiu, piesa asta nu era pe lista noastra (eu visez la piese pentru oameni mari – un lux pe care nu prea mi l-am permis de cand sunt mama), dar cu siguranta parerea ta va fi utila si altora 🙂

          Apreciază

  1. Noi mergem des la spectacole de copii, ultima data am fost acum vreo doua saptamani, la teatru prin Cntrul Vechi si mi-a placut si mie si lui. Asa e, unoeri ne place noua mai mult, parintilor.

    Apreciat de 1 persoană

  2. De obicei noi alegem alte alternative de divertisment, nu prea mergem la spectacole. Ultimul de care imi aduc aminte a fost un spectacol Zurli de acum nici nu imi vine sa spun cat timp… De distrat, da, ne-am distrat. La spectacolul acesta de magie chiar ma gandeam sa mergem, asa ca m-am bucurat sa vad concursul si iti multumesc pentru aceasta invitatie!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cu placere! Noi am fost la cateva spectacole, dar nu foarte multe nici noi. Uite, de exemplu, nu am fost la gasca Zurli, asa ca deocamdata suntem orecum chit. Daca o sa castigati invitatiile de azi, nu mai suntem 🙂

      Apreciază

  3. Voi nu mergeti pe 22? Noi am fost sambata, cu Laura si Eliza, la Teatrul Elisabeta – „La scoala este ca-n povesti”. Impartasesc comentariile AlineiD de mai sus desi fetele noastre (6 si 8 ani) nu s-au plictisit.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Si noi am fost la gasca Zurli in vara asta. Fetitei mele i-a placut mult. Eu cred ca la magie o sa-mi placa mie mai tare, ca ea are doar cinci ani, poate n o sa priceapa chiar tot de pe scena.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Buna! Ultima data am fost impreuna la spectacolul Zurli si ne-am distrat foarte bine toata familia.
    Legat de comentariul de mai sus…avem si un al doilea baiat de 2 ani si nu pot sa zic ca cel mare de 8 ani imparte jucariile….trebuie sa ii mai atragem noi atentia din cand in cand. Dar s-au schimbat altele in bine.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Husband a dus copilul în urmă cu 2 săptămâni la un spectacol de teatru pentru copii la Centrul Cultural din Otopeni, unde se țin asemenea evenimente gratuit.
    Pe 11 septembrie bunica a mers cu ea la un spectacol ” Fetița care l-a luat pe ” Nu” în brațe ” în cadrul târgului ” Agenda Bio” de la Casa Universitarilor.
    Eu …de 1 iunie la Gașca Zurli. Deci doresc să cumpăr bilet la spectacolul de magie! ! Să mai petrec și eu timp de calitate cu copilul. Așa că te rog să mă ajuți în demersul de cumpărare!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Câştigătoarea biletelor este Anca, felicitări! Te rog să îmi trimiţi datele tale (nume, adresa de email şi număr de telefon), ca să le pot transmite organizatorilor.
    Celelalte doamne înscrise sper să aibă mai mult succes data viitoare 😉

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s