Întâlnire de gradul trei

Joia trecută, înainte de a ajunge la piesa aia de teatru despre care v-am spus că nu ne-a plăcut, am ajuns la conferinţa „Şcolile viitorului” de la Sala Dalles, din cadrul manifestării Suedia Creativă #3. Fix la timp pentru a auzi: „Vă mulţumim pentru participare, o seară plăcută în continuare!”. Luna avusese teme de făcut şi, ca de obicei, se eternizase cu ele. Probabil  că nici nu o atrăgea perspectiva de a asculta (iar, pentru că a mai fost cu mine la conferinţe pe teme de educaţie) discuţii despre cât de uşor ar putea fi „reparat”, dacă s-ar vrea, învăţământul de Stat din România. Oricum, ştie că discuţiile alea nu au ajutat la nimic, ea fiind, din această toamnă, elevă în sistemul privat.

Mie mi-a părut rău, în schimb, că nu am putut asculta poveştile de succes ale unor oameni care au reuşit să schimbe ceva în jurul lor, prin implicare personală – ca suedezul care a fondat o reţea naţională de centre de pregătire şcolară gratuită după ce i-a bătut la uşă într-o zi un copil din vecini să îl roage să-l ajute la teme). Sau să aflu mai multe despre o iniţiativă extraordinară, Fondul Ştiinţescu, prin care sunt finanţaţi acei profesori de ştiinţe exacte care reuşesc, prin pasiunea lor, să le atragă şi elevilor interesul spre zona ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei – adică, dacă se vrea, se poate. Sau să vorbim cu Woogie.

Pe Woogie îl mai zărisem acum ceva vreme pe net, preponderent prin postările unor mame de băieţei mai mari. Este proiectul în lucru al unei echipe tinere, care speră să facă din micul roboţel un interlocutor tare deştept: va şti să răspundă la întrebările copiilor de 6-12 ani. Ba mai mult decât atât, inventatorii lui susţin că Woogie va putea să şi înveţe pe măsură ce „vorbeşte” cu oamenii, ceea ce îl va face net superior vărului său mai îndepărtat, Magic Jinn, care are doar o bază de date cu animale în „cap” şi darul de a te face să vrei să-l dai de toţi pereţii atunci când ghiceşte, din doar două întrebări, la ce vietate te gândiseşi. Pe Woogie nu cred că va vrea cineva vreodată să îl dea de pereţi, pentru că pare mai blânduţ, iar scopul lui e să îi ajute la învăţat pe copiii de şcoală primară, nu să umilească ditamai adulţii. Singurul „defect” al roboţelului e că nu ştie încă română. Comunică doar în limba engleză (ca şi creatorii lui, dacă e să judec după site-ul lor, exclusiv în acea limbă care o să ne mănânce pe toţi în curând). Dar dacă e adevărat că are capacitatea de a învăţa de la stăpânii lui, cred că va fi de ajuns să stea o săptămână cu un copil vorbăreţ (să zicem un nume la întâmplare: Luna) şi va turui şi în limba noastră. Poate doar un pic peltic.

Când am ajuns noi la conferinţă, la spartul târgului, după cum spuneam, Woogie dormea, din păcate. O fi fost epuizat după prezentare, o fi trecut ora lui de mers la nani – nu ştiu. Cert e că domnişoarele care îl însoţeau au rugat-o pe Luna să îi pună o întrebare, la care roboţelul urma să răspundă când se trezea. Şi aşa a făcut: Luna i-a pus singura întrebare pe care o ştie şi ea în engleză (bine, două întrebări, pentru că două ştie), iar Woogie i-a răspuns după câteva zile. Fiică-mea a fost un pic mirată să audă o bucăţică de plastic vorbind şi a ascultat cu atenţie tot „interviul”. Apoi a decretat că e drăguţ, dar îi lipseşte zâmbetul, iar eu am transmis feedback-ul inventatorilor săi, poate lucrează la asta. Deşi este clar că simţul umorului este apanajul exclusiv al speciei umane, că nici eu nu aş fi râs la bancul ăla pe care l-a spus roboţelul…

Nu ştiu dacă Woogie va mai trece pe la Sala Dalles în perioada următoare, dar vă invit să o faceţi voi, dacă aveţi drum prin centru. De preferinţă seara, când instalaţiile luminoase expuse acolo sunt mai vizibile. Chiar dacă nu vor înţelege tehnologiile sau denumirile sofisticate, copiilor le va plăcea cu siguranţă braţul robotic ca din Transformers, camioanele Volvo în miniatură sau dansul uriaşelor unde electromagnetice, printre oscilaţiile simetrice ale cărora se vor amuza să treacă sărind. La fel ca noi două.

Anunțuri

6 gânduri despre „Întâlnire de gradul trei

  1. Un subiect foarte interesant!
    Privind modul in care Luna isi face temele, superba exprimarea: ”…ca de obicei, se eternizase cu ele.”
    Scolile private,…ma abtin, la nivel universitar au esuat lamentabil.
    Semnalez, totusi, un singur lucru!
    Este vorba de o afacere care trebuie sa aduca profit.
    Pe cale de consecinta, parintii trebuie sa auda lucruri bune despre copiii lor. Nimeni nu plateste pentru a auzi si lucruri care nu ii fac placere.
    Suntem in ”democratie”, fiecare este liber sa aleaga!

    Apreciază

    • Nu a trecut suficient timp de la inceputul scolii cat sa-mi fac o parere bine fundamentata despre noua scoala. Dar, la prima vedere, este mult mai bine decat la Stat: sunt putini copii in clasa, deci e timp pentru lucrat cu fiecare, invatatoarea e asa cum trebuie sa fie, normala (prin comparatie cu impostura si prefacatoriile pe care le-am cunoscut pana acum), iar in doar o luna de scoala vad deja progrese la Luna – cere singura sa-si faca temele, ma roaga sa ajungem mai devreme la scoala (!!) si a invatat mai multa engleza decat in cei doi ani de scoala de pana acum la un loc.
      Dar stiu la ce te referi, cu scolile pe care le intereseaza doar taxele primite de la elevi. Am marturii „din interior” de la astfel de scoli si gradinite, iar eu insami am facut masteratul la o facultate privata, unde numai daca nu voiai nu treceai examenele, puteai sa nu stii nimic sau sa nu vii deloc la scoala. Totusi, eu mi-am vazut de treaba mea si am invatat pe bune acolo, beneficiind si de norocul de a avea cativa super-profesori, deci… se poate si asa! 🙂

      Apreciază

    • Nu se pot compara scolile private cu facultatile private… Da, este o afacere care trebuie sa aduca profit insa, daca iti doresti sa functioneze pe termen lung, nu poti „da cu flit” pe partea educationala (se poate evalua asta mai usor dect in cazul studiilor universitare, prin rezultatele copiilor in etapa de scolarizare urmatoare).

      Problema cea mai spinoasa (in opinia mea, de parinte cu copil in al cincilea an la scoala privata) este cea legata de personal (cum gasesti si retii in scoala invatatori / profesori buni dpdv profesional si, cel mai important, dispusi sa schimbe ceva in modul de a preda / interactiona cu copiii). Noi am avut noroc insa cunosc parinti care s-au confruntat cu probleme din acest punct de vedere.

      Alunita, ma bucur ca prima impresie este una buna. La fel resimt schimbarea si copiii care s-au transferat de la stat la noi in clasa (in fiecare an avem 1-2 copii in situatia asta), iar parintii lor sunt multumiti. CUm spuneam mai sus, am avut noroc.

      Apreciat de 1 persoană

  2. I-am aratat lui Tudor filmuletul cu Woogie. I-a palcut f. mult, vom urmari pe net sa vedem cand se mai organizeaza ceva similar. Prima intrebare pe care ar vrea sa i-o adreseze este: „Where do you come from?” 🙂

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s