Răspunsul era „Da”

Deşi nu păreţi a avea dubii şi nici măcar curiozitatea de a afla răspunsul la ultima mea întrebare, o să vă răspund, totuşi, cu forţa: da, fiică-mea a fost primită la cursul de Benzi Desenate de la Palatul Copiilor.  Dar nu asta a fost cu adevărat excepţional, ci felul în care profesorul de la acel curs a „citit” desenul dus de Luna ca probă: absolut la fel. Adică absolut la fel cu ea, cu aceeaşi intonaţie şi cu aceleaşi „mmm”-uri acolo unde erau scrise semne de întrebare, cu aceeaşi ezitare la dialogul ilizibil de la a cincea scenă şi cu aceeaşi bucurie copilărească în ochi. Am crezut că visez. După ce a terminat, a tras cu putere o palmă în masă şi ne-a invitat să rămânem la oră în continuare.

A urmat cel mai ciudat atelier din câte am văzut până acum. Şi am văzut multe, după cum bine ştiţi. Copii de vârste cam pestriţe, cu sau fără însoţitori adulţi, aşezaţi la mese într-o sală măricică, desenau continuări la nişte poveşti începute de profesor, ubicuu precum un jucător celebru la un simultan de şah cu începători. Surzi. Pentru că şi vorbea extrem de tare. Din când în când, câte o palmă trasă în masă venea să sublinieze entuziasmul dascălului pentru vreo linie/idee/culoare a învăţăceilor, de ne stătea inima. Dar e drept că altfel nu s-ar fi putut face prea bine auzit, trebuia cumva să acopere zgomotul boxelor din care se revărsa, cam tăricel, muzica trupei Queen.

Până la sfârşitul orei, Luna a terminat un desen pornit de profesor de la un unicorn. Trebuia să schiţeze un mediu în care fiecare face şi zice câte ceva. De preferinţă, ceva ieşit din comun, care să îl mire pe căluţul înaripat rătăcit prin zonă. Aşa că fiică-mea a imaginat catastrofe multiple şi simultane (enundaţii + hoţi + incendii), precum şi copaci vorbitori, deşi se pare că o simplă clădire era suficientă pentru a impresiona animalul: „Ou! Uite un bloc!”, a zis el.

În fine, a fost ciudat, dar mi-a plăcut. Şi sper să continue la fel în următoarele ore – metoda de lucru cu copiii mi se pare reuşită, atmosfera primitoare şi muzica bună. Doar că nu prea am de unde să ştiu, pentru că Luna m-a anunţat că nu mai e cazul să mă duc cu ea şi data viitoare:

– Lasă-mă singură, te rog. Vreau să fim între noi.

Nu ştiu exact la ce s-a referit când a spus „între noi”, dar mă bucur oricând mi se oferă o pauză. Deci… distracţie plăcută, între voi, acolo!