Există o perioadă când sunt tare mândri de noi. Apoi le trece

Acum câteva luni, zapând la televizor, am dat peste un film vechi, alb-negru, cu Alain Delon. Nu că aş fi fost vreodată fană, dar bărbatul ăla era, trebuie să recunosc, de o mare frumuseţe! Ca să-mi fac datoria de mamă responsabilă, care încearcă să îşi educe copilul în direcţia cea bună, i-am atras atenţia fiică-mii:

– Uite, Luna, acesta este unul dintre cei mai frumoşi actori de vreodată! E francez, îl cheamă…

– Ceeee??!! Ǎsta??!! Brrrr!

Şi s-a întors la joaca ei, fix cu fundul la omu’ ăla de au suspinat mii şi mii de femei după el. E drept, acum zeci de ani, dar mie nu mi se părea că frumuseţea lui ar fi fost perimată. Iată că este.

Am trecut uşor peste această nepotrivire de gusturi. Am pus-o pe seama diferenţei de vârstă dintre noi două, care este foarte mare, precum şi pe seama diferenţei de vârstă dintre ei doi – care este de-a dreptul uriaşă. Dar săptămâna trecută am avut o surpriză şi mai mare. Treceam pe Magheru, care, nu ştiu dacă aţi observat, dar a ajuns să fie numai blocuri cu bulină, spaţii comerciale pustii şi afişe publicitare cât un sătuc mai mititel. „Treceam” e mult spus, de fapt „stăteam” pe Magheru, pentru că am avut nenorocul să avem treabă în nordul oraşului la oră de vârf. Şi stăteam fix în dreptul unui cearşaf uriaş cu faţa lui David Beckham care, cică, s-ar îmbrăca de la H&M, deci m-am simţit iar datoare să îi orientez fiică-mii simţul estetic:

– Priveşte pe geam, e un bărbat frumos acolo sus!

– Nu e! Ǎsta e urât de-a dreptul!

M-am uitat şi eu, mai atent. Eram din nou de cu totul altă părere decât ea. Exasperată, am întrebat-o:

– Da’ dă-mi şi mie un exemplu de bărbat frumos, Luna, că de toţi pe care ţi-i arăt îmi spui că sunt urâţi!

– Tata. Evident.

Şi atunci am înţeles. Niciodată, dar niciodată să nu-i spui unei fetiţe că există bărbat pe lume mai frumos decât tăticul ei! Am fost, de altfel, şi un pic geloasă într-o vreme pe pasiunea evidentă pe care Luna o avea pentru tatăl ei. Dar mă şi bucuram să o văd cât de fericită îi sare în braţe atunci când intră pe uşă, cum nu mai există nimic în jurul lor (nici eu, implicit) atunci când stau la poveşti sau cu câtă mândrie îl ţine de mână pe stradă când ies împreună: este Tatăl ei. Aşa că am acceptat fără frustrări situaţia. Mai ales când mi-am dat seama că şi eu sunt, de fapt, o super-eroină pentru ea. Îmi dovedeşte asta zilnic, mai mult sau mai puţin vizibil: atunci când mă ia de mână la traversare, deşi eu nu îi mai cer de mult asta, atunci când îmi povesteşte pe nerăsuflate micile ei necazuri de la şcoală, aşteptând de la mine un sfat, o salvare, sau ca atunci când se simte în siguranţă doar ştiind că o veghez de la distanţă. Cum a fost cazul acum vreo două săptămâni.

Luna voia îngheţată. Are ea un sortiment favorit de îngheţată pe băţ, pe care îl capătă din când în când şi care, bineînţeles, acum e aproape imposibil de găsit. Vedem pe stradă un chioşc cu frigider, parchez la vreo douăzeci de metri mai încolo şi îi dau câţiva lei să se ducă să îşi ia singură, ca să nu mai cobor şi eu din maşină. Se întoarce victorioasă:

– Uraaaaa! Am găsit-o pe a mea! Şi aveau şi o super-ofertă: orice îngheţată la 2 lei! Îţi dai seama? Că asta a mea costă, în mod normal, 3,5 lei!

Îmi dau seama. Unde mai găsesc vânzătorii ăia minune de client la îngheţată pe gerul ăsta? Normal că scad drastic preţurile!

– Dar am avut câteva emoţii la început, adaugă ea cu vocea mai joasă.

– Aoleu! Ce-ai păţit?, mă prefac eu îngrijorată.

– Doamna de acolo mi-a cerut mai întâi banii şi am crezut că vrea să mă păcălească, să nu-mi mai dea şi îngheţata.

Îmi aduc aminte că şi eu aveam frici din astea când eram mică.

– Dar nu eram eu aici, Luna? Dacă se întâmpla aşa, veneai şi îmi spuneai…

– Da, pe asta m-am bazat şi eu: lasă că vine mama şi-o bate!

Şi uite-aşa, dintr-odată, nu am mai fost cea mai fricoasă persoană pe care am cunoscut-o eu în viaţa mea, ci Batwoman sub acoperire, care s-a cuplat cu Mister Universe acum nişte ani şi a dat naştere, iată, motivului pentru care viaţa este al naibii de frumoasă.  Uneori. Şi pe termen limitat.

Anunțuri

9 gânduri despre „Există o perioadă când sunt tare mândri de noi. Apoi le trece

  1. „Mami, daca ai gati pentru noi la scoala, toti colegii mei ar fi foarte multumiti!” Nu stiu daca este in etapa despre care povestesti tu, daca mancare de la scoala chiar „nu are niciun gust” sau daca pur si simplu mi-a iesit (lucru rar, in ceea ce ma priveste) reteta pe care am incercat-o in premiera weekend-ul trecut. Gatisem rata cu sos de coacaze si garnitura de orez integral :)))

    Apreciat de 1 persoană

  2. Foarte frumos din partea Lunei, a dat un raspuns de nota 11!
    Chiar daca in timp lucrurile se schimba, acum raspunsul este perfect.
    Daca ma intrebai pe mine, raspunsul era Gina Lollobrigida!

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s