Acesta nu este un articol, ci o criză de nervi

Există puţine lucruri care mă umplu de ură, pur şi simplu, aşa cum o face Poşta Română. Recunosc, mai toate instituţiile acestui Stat bolnav care ne îmbolnăveşte şi nouă vieţile îmi provoacă o profundă stare de enervare, dar Poşta este cea care mă loveşte cel mai tare, la absolut fiecare interacţiune cu ea. Pentru că ele sunt de un absurd kafkian, care nu numai că nu s-a schimbat, de zeci de ani de când ne plângem de el, dar s-a şi agravat. De aceea evit să am aceste interacţiuni, dar nu reuşesc întotdeauna. Ca de exemplu, în această dimineaţă, când m-am întors de la şcoala fiică-mii. Era soare afară, îmi dăduse o stare de bine drumul făcut, la dus, împreună cu un copil vesel şi, la întors, cu planuri pentru o zi plină în cap. Vecini, căţei, „Bună dimineaţa”… Şi ajung la uşă. Şi o deschid. Şi cade avizul poştal din ea. Şi s-a terminat cu bucuria, pentru că ştiu ce urmează.

Deci, instituţie idioată ce eşti, explică-mi şi mie cam care era probabilitatea să găseşti pe cineva acasă după ora 9 dimineaţa, de mi-ai trimis poştaşul cu recomandata la acea oră? Şi de ce nu se poate să îmi pui un anunţ pe uşă cu: „V-am căutat cu o scrisoare. Revin azi, mâine, la anu’ etc. la ora cutare”?, ca să stau atunci acasă? Şi, mai ales şi mai ales, de ce ai un sediu la mine în cartier, pentru care plăteşti o chirie şi nişte salarii (şi nişte plasme uriaşe pe pereţi, inutile, desigur, care au şi dispărut la puţină vreme după ce apăruseră, probabil luate acasă de cineva), dar pentru orice nimic pe care îl primesc mă trimiţi să îl ridic de la un alt sediu, mult mai departe de casă? Nici măcar nu locuiesc într-un cartier mic, să nu merite un oficiu poştal cu toate funcţionalităţile. Dar presupun că îţi face plăcere să pui oamenii pe drumuri, la câteva staţii de autobuz distanţă. Te-aş întreba şi de ce nu-ţi dă prin cap să scrii pe aviz adresa acelui sediu unde mă trimiţi să-mi ridic scrisoarea, poate suntem noi prin zonă, sau avem Alzheimer, sau nu avem internet ca să o putem afla. Şi pe ce criterii îţi faci angajările la acel sediu, unde ştiu, clar, că mă voi enerva din nou, stând la o coadă uriaşă, la un ghişeu cu o funcţionară acră şi înceată, în timp ce o armată de funcţionari de pe lături îşi mănâncă gustările şi dezbat ultimul episod al ultimei telenovele turceşti de la televizor. Sau ultima emisiune a lui Capatos. Sau.

Mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc într-o ţară care mă face s-o detest profund. De fapt, ţara nu are nicio problemă, ci oamenii ei. Cei mai mulţi dintre ei.

Anunțuri

14 gânduri despre „Acesta nu este un articol, ci o criză de nervi

  1. Oaaa, cate fire albe mi-a scos si mie posta romana, sper sa nu mai am in veci treaba cu ea
    in Olanda nu avem 😊 posta. Poate se desfiinteaza si in ro la un moment dat
    exista posta olandeza, dar fara oficii din astea ca in ro, in unele magazine este si serviciul posta, dar cum majoritatea magazinelor, in afara lanturilor, sunt mici afaceri private, au tot interesul sa-si pastreze autorizatia sau cum s-o fi chemand asta de reprezentanta a post nl . Nu e niciodata coada mai mare de cateva persoane si nu astepti mai mult de 5-10 min. Da’ eu nu stiu pe nimeni sa trimita recomandate, iar scrisorile oficiale vin normal, bagate prin usa, nu tb sa ma duc nicaieri dupa ele. ..la posta am fost de 2 ori, cand am trimis pachet, atat

    Apreciat de 1 persoană

    • Asta de azi e o scrisoare oficiala, de la ANAF. Imi cer probabil sa platesc taxe la ei, pe un venit ridicol pe care inca nu l-am incasat, ci doar estimat. Pentru ca asa spune legea la noi. Deci nu numai ca voi face un drum si voi sta la o coada, dar toate astea vor fi pentru a capata „privilegiul” de a dat bani Statului!!! Dar despre ANAF si alte alea, intr-un articol urmator. Pardon, intr-o criza de nervi urmatoare! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Ooo, cunosc, am si scris acum o suta de ani cum am pierdut 2 ore din viata de prosti ce sunt toti, deci am stat la coada la posta sa iau recomandata de la anaf in care nu puteau sa mi zica daca am sau nu ceva de platit, numai sa ma duc la ei, am stat la coada la anaf, ca sa aflu ceea ce stiam deja, eram cu taxele la zi. Cat de idiot si tampit poate fi un sistem asa, inteleg sa te cheme daca ai ceva de plata, dar ca sa ti spuna ca esti in regula, off
        Aici e totul online, primesti scrisori pe hartie direct in posta, nu te duci nicaieri, si depui formulare etc ori online, ori in plic pretimbrat preadresat pus la cutie, platile le faci online, mi-au trimis si scrisori in romana de la fisc :))

        Apreciat de 1 persoană

    • Sincer… nu mi s-a parut nimic distractiv aici. Si eu tot de Brancoveanu tin si nu s-a schimbat esential de cand ai scris tu. Desi inspectoarea mea a facut o faza de zile mari… o sa scriu si eu despre asta, acum, ca mi-ai dat idei 🙂
      Oricum, e bine sa recitesti din cand in cand ce scriai. Iti vei intari convingerea ca ai luat cea mai buna hotarare plecand.

      Apreciază

      • Of. Din iunie 2011 nu s-a schimbat nimic? Atunci chiar ca nu e de ras 😦
        Da, incep sa uit detaliile, dar n-o sa uit niciodata bataia de joc cu care m-a tratat statul roman prin toate institutiile lui vreme de 36 de ani. ..

        Apreciază

        • S-au schimbat unele lucruri, spuneam. Dar atat vreme cat nu este atacat fondul problemei…
          Mie mi s-a parut evidenta o schimbare majora la noi in sector odata cu alegerea primarului Piedone. Cel putin la Taxe si Impozite unde aveam eu treaba, sau chiar la Primarie, timpii de asteptare se imbunatatisera spre zero, iar atitudinea functionarelor era mult mai politicoasa (de zambet,totusi, nu se poate pune problema la noi).
          La ANAF in Brancoveanu eu nu mai fusesem pana acum o luna, doua, ca sa pot face comparatie, dar am recunoscut din articolul tau acel du-te vino intre ghisee si acea necunoastere a propriului loc de munca al unor functionari. Si mai sunt si ceva cozi…

          Apreciază

        • A, si apropo de „toate institutiile”: eu nu voi putea uita niciodata cozile, absurditatile si lipsa crasa de orice umanitate pe care le-am intalnit in cei opt ani de boala ai mamei mele. Toata birocratia ce tine de sistemul sanitar de la noi este umilinta maxima. Si imi cer scuze de la cei din interior care incearca sa isi faca treaba bine, nu vreau sa ii jignesc la gramada, dar impresia generala asta este…

          Apreciază

          • Sistemul sanitar este crunt. Si stii ce e mai grav? Ca n-o sa se schimbe. Pt ca valorile pleaca, valorile ramase sunt anihilate de non-valori sau lupta gen lupi singuratici. Ce am inteles eu si m-a facut sa plec e ca nu saracia e problema, ci prostia, si prostia e prea multa. Sa nu crezi ca olandezii se scalda in bani, dar chivernisesc fiecare cent, de la astia mici care primesc doar 1 eur pe sapt bani de buzunar (le tb deci minim 2 luni sa-si ia o jucarie ) , pana la nivel de firme si institutii. Daca toti banii aia putini cati au fost in ultimii 25 de ani in sanatate s-ar fi cheltuit cu cap si cu raspundere, acum ar fi fost si spitale civilizate, daca banii de salarii s-ar distribui pe niste criterii cum trebuie, daca in loc de 10 muieri care nu-si stiu jobul la taxe si impozite ar fi 2 si 10 calculatoare, ar fi bani si de salariile medicilor si tot asa. ..

            Apreciat de 1 persoană

  2. La mine la Otopeni postarita are numărul meu de telefon și pe al bonei. Ne sună în ordine inversă când are ceva de adus sau de comunicat. Nu o cunoșteam înainte de 2013 când ne-am mutat aici și nu am făcut ceva special pentru această relație. La Taxe și Impozite am scos mașina din proprietatea mea până ce cumparatoarea a fumat o țigară, mai precis înainte să o termine. La Casa de Pensii Ilfov am apucat o dată să stau și jumătate de oră – ăsta e recordul.
    Nu știu dacă te enervez pentru asta, eu doar voiam să îți spun că se poate și altfel ( în tara asta).

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Ne-am informatizat şi nu prea | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s