Înotător

Stă aproape într-un picior, în poziţia nefirească şi chinuită în care l-a surprins valul. Doar ce a apucat să iasă din sala cu bazinul şi valul de vorbe s-a revărsat peste el. Le aude venind prin uşa întredeschisă şi îşi ghemuieşte sufletul cât poate el de mult, ca să nu îl doară prea tare. Instructoarea de înot spune că nu îşi asumă răspunderea pentru aşa ceva. Are şi ea un contract, are nişte obligaţii, trebuie să îi supravegheze pe toţi, nu poate sta numai cu ochii pe el, să nu păţească ceva. E şi ea om. Măcar de ar şti ce boală are, ca să ştie la ce să se aştepte. Dar nimeni nu ştie, o anunţă însoţitoarea grupului de copii. Cică mama lui insistă că e perfect normal, deşi se vede de la o poştă că nu e. Tuturor le e greu cu el. Şi nimeni nu îşi poate asuma responsabilităţi în necunoştinţă de cauză. O să vorbească cu directoarea. Ca să vorbească cu mama lui. Până atunci, să stea afară, e prea periculos pentru toţi să mai intre în bazin.

El continuă să privească în cealaltă parte a camerei, cu un picior suspendat pe vârf şi frământând în mâini o bucată de cauciuc.

– Ştii, cu toţii avem momente grele în viaţă, mă aplec eu uşor înspre el – e aproape cât mine de înalt şi mult mai voinic, dar este încă un copil, totuşi.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, de-abia am venit şi l-am văzut aşa. Apoi am prins un crâmpei din conversaţia de alături. Ştiu doar că are nevoie de o vorbă numai pentru el, de o atingere pe umăr… Privirea i se întoarce în direcţia mea –  nu precis, pentru că ochii lui nu focusează mai niciodată aşa cum ar fi normal – şi începe să îmi povestească:

– Fratele meu, care e mare, are paisprezece ani şi e în primul an de liceu, a fost pedepsit să nu se joace o lună pe Xbox!

– Serios?!, mă mir eu exagerat, pentru a-i face plăcere.

– Da!, îi sclipesc ochii. Şi nici pe calculator. Şi pe tabletă.

Zâmbetul abia schiţat la început îi e acum întins pe toată faţa. Şi altora li se întâmplă necazuri, poate chiar mai supărătoare decât al lui. În plus, e şi mândru de el: are o poveste extraordinară, cu care, iată, mă poate uimi.

– Nici cu telefonul nu mai are voie o lună de zile!, plusează el satisfăcut.

Continui să îl ascult cu o ureche în timp ce îmi povesteşte pe nerăsuflate despre micile întâmplări ale vieţii lui. Alături, instructoarea de înot continuă şi ea să nu îşi asume răspunderea, suficient de tare încât să se audă până la noi. Dar lui pare să nu îi mai pese acum. A pus ambele picioare jos şi a lăsat în pace cauciucul. Iar fratele lui pare a avea un şir nesfârşit de ghinioane.

Termometrul de pe perete arată 38,4° în aer şi 31,6° în apă. Unui copil cu retard uşor i s-a făcut rău în bazin. Acum se simte bine.

Anunțuri

4 gânduri despre „Înotător

  1. Ar trebui sa schimbe bazinul mama daca ar stii ce se intampla .Noi mergem la un bazin din sectorul 3 unde sunt multi copii speciali (fizic, psihic etc) dar antrenorii lor sunt atenti cu ei. Ce-i drept, mai mult vin la lectii de 1 la 1.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s