De ce este indicat, uneori, să mai spui şi „Nu” copiilor

Ca (aproape) oricărui copil, fiică-mii îi place la nebunie zăpada. Deci nu avea cum să fie altfel decât în extaz ieri dimineaţă, când s-a trezit pe o ninsoare ca în poveşti. Şi nu e o simplă figură de stil – chiar ningea minunat, abundent şi uşor viscolit, cum nu am mai văzut de ani întregi în Bucureşti. Îmi plăcea şi mie. Să mă uit pe fereastră, adică. Pentru că ieşitul la joacă, în frig sau nu, nu este chiar genul meu preferat de distracţie. Dar a trebuit să o fac. Două ore dimineaţa, încă vreo două seara, ninsoare, bulgăreală, derdeluş, obraji purpurii, zâmbet înţepenit de la o ureche la alta, fericire. Pentru ea. La mine a fost: frig, grijă să nu alunec, plictiseală, picioare ude, mănuşi ude, căciulă udă, apoi picioare îngheţate, mâini îngheţate ş.a.m.d. Aseară târziu, pe drumul de întors acasă din parc, ea încă mai găsea puterea şi entuziasmul de a se bucura de tot ce vedea în jur.

– Mama, pot să îmi pun şi eu bulgăraşul ăsta în congelator?

E o pasiune mai veche de-a ei: cum găseşte puţină zăpadă, cum o face ghem şi o bagă în congelator, la păstrare. Nu ştiu dacă este din dragoste pentru zăpadă sau din cauza acelui simţ al economiei care la ea merge deseori până la avariţie. Cert este că vara, atunci când am mai multă nevoie de spaţiu în micul congelator al frigiderului nostru, o conving cu greu să-şi ia de-acolo bulgării depozitaţi cu luni înainte (de obicei, se joacă cu ei în baie, până se topesc de tot). La ultima ninsoare, acum câteva săptămâni, când se aşezase un strat de zăpadă de doar doi-trei milimetri pe maşini, pe lângă faptul că a ţinut morţiş să meargă la şcoală echipată ermetic în salopeta de schi („pentru orice eventualitate”), făcuse şi un bulgăre mare, adunat de prin toată parcarea blocului, şi îmi adresase aceeaşi rugăminte. O refuzasem atunci: bulgărele era aproape negru de la poluarea din oraş, spre deosebire de micul bulgăre pe care mi-l arată acum, de un alb pufos şi strălucitor. În plus, nici măcar nu e pedagogic să îi spui mereu „Nu” copilului. Şi am şi loc berechet în congelator. Aşa că…

– Bineee, poţi să îl pui, am anunţat-o eu, cu un ton surprinzător de cald pentru cât de bocnă îmi simţeam până şi dinţii în gură.

– Wow! Uraaaa! Ce mă bucur, că vreau să îl păstrez toată iarna!

Ce simplu e să-i faci fericiţi pe copii! Dar, după cinci secunde, o aud:

– De fapt, vreau să îl păstrez toată viaţa.

După alte cinci secunde:

– Pot să mai pun şi alţii? Te roooog…

Şi după încă cinci secunde:

– De fapt, cred că ar trebuie să mai cumpărăm un congelator. Unul mare, aşa ca la Mega Image. Şi să îl punem lângă…

A mutat, imaginar, toată mobila din apartament până am ajuns acasă. Ca să facă loc lăzii frigorifice în care va păstra ea iarna de-afară, pentru toată viaţa ei. Vis de copil fericit.

Anunțuri

5 gânduri despre „De ce este indicat, uneori, să mai spui şi „Nu” copiilor

      • Iubesc iarna si frigul, mi-era dor de asta de fapt, astept primavara
        Deci la noi am experimentat prima oara ce e ijzel, nimic din ce iti explica la cursul de limba, poze pe google sau povesti nu pot descrie, urat dar super ca experimentare 😃 e un fel de burnita, dar mai mult o ploaie inghetata, se depune ca o oglinda perfecta de gheata. Am avut ijzel, 3cm de zapada si iar ijzel. E totul alb inca si oglinda, am facut cazemate (bulgari nu ies in aceste conditii si oricum nu mai am loc la congelator ) , merge si de sanie dar noi nu avem, ca ne-am ras cand am vazut sanii in magazin aici, acum nu mai sunt, va invidiez ca aveti oleaca mai multa zapada

        Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s