Test de bucurat copilul

Mi-a plăcut mult ideea din articolul ăsta: să îi dai copilului un test cu întrebări despre mama lui. Şi m-am gândit să îl pun în practică la fiică-mea, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi, pentru că am avut parte amândouă de o bucăţică de timp de mare calitate cu această ocazie.

Am tradus în română întrebările şi le-am adaptat puţin (Luna este cu câţiva ani mai mică decât băieţelul din articolul original), apoi le-am imprimat şi i le-am dus în camera de alături:

– … iar teste… mi-e cam sooomn…, a încercat ea să se eschiveze după ce de dimineaţă făcuse câteva teme pentru şcoală.

– Uită-te un pic pe foaie, totuşi.

– Aaaaaa! Era test DIN ǍSTA! Ce mişto e!!!! Vreau şi pentru tata unul! Şi pentru bunica, şi pentru bunicul!

– Termină-l pe primul şi mai vedem.

– Bine!

Şi s-a apucat de scris:

–  Mda… asta e grea… „Ce înălţime are”… Mama, îmi dai un indiciu?

– Mnu.

– Ce greutate ai, mă, mama?!

– Ha.

– Asta-i bună! Care e mâncarea ta preferată, mama? Asta e o întrebare de…

Doar faptul că este un copil teribil de bine crescut (mulţumesc pentru aplauze) a împiedicat-o să înlocuiască punctele de suspensie cu nişte cuvinte mai potrivite supărării ei pe respectiva întrebare. S-a descurcat scriind „fursecuri”, pentru că tocmai stabiliserăm, cu câteva minute înainte, că astăzi o să gătim împreună aşa ceva. Şi probabil că mintea îi rămăsese salivând la imaginea unei tăvi pline cu fursecuri. I-am spus acum că cel mai mult îmi place friptura. Un răspuns uşor de reţinut, pentru eventuale teste viitoare.

A mai greşit cu nişte centimetri, kilograme, cratime şi i-uri. Toate în minus. Nu e grav. Important e că ştie lucrurile esenţiale: că mă face fericită când citeşte, că sufăr la vederea animalelor de la zoo, circ sau petshop, şi că repet tot timpul „Pune-ţi papucii!”. Aş fi pus mâna-n foc că nu a băgat de seamă, altfel nu ştiu cum să explic lipsa ei totală de reacţie la îndemnul cu pricina. Cât despre „cearta cu calculatorul”, nu vă închipuiţi acuma că aş fi vreo nebună care se răsteşte la ecrane. Este doar gluma preferată a restului familiei mele, care spune că mă cert cu calculatorul atunci când tastez cu viteză, făcând mult zgomot.

I-am imprimat teste şi pentru ceilalţi membri ai familiei („Doar pentru bunicii care nu au murit, te rog!”) şi le-a completat pe toate, cu mare bucurie. Desigur că nu ne-a nimerit niciunuia greutatea sau înălţimea precise, dar când a ajuns la testul bunică-sii se prinsese deja că e mai înţelept să lase o marjă mare de siguranţă, situând-o cu înălţimea între 140 şi 155 de centimetri, iar cu greutatea undeva între 70 şi 85 de kilograme. Şi bineînţeles că a răspuns „friptura” la întrebarea cu mâncarea preferată, în toate testele. Pentru orice eventualitate. Deci nu a fost nici pe departe un test precis. Dar cred că măcar o concluzie se poate trage cu certitudine din răspunsurile Lunei la el: că este un copil fericit cu familia lui. Pentru că numai un copil care se simte iubit de ai lui ar putea răspunde la întrebarea „Ce spune bunicul cel mai des? cu: „Luna, hai să îţi dau bani!”. Sau la întrebarea „Ce îl face pe tata fericit?” cu un simplu „Eu”. Şi să aibă şi dreptate.

test-mama

Anunțuri

8 gânduri despre „Test de bucurat copilul

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s