Călător prin tradiţii (chinezeşti) de primăvară

Când vezi anunţul ăsta:

afis-1

şi un articol ilustrat cu imaginea asta: afis-2

şi scrii un mesaj cu textul ăsta:

„As vrea sa o inscriu pe fetita mea la atelierul de maine, 18 februarie, cel cu martisoarele. Mai aveti locuri?”

şi ţi se răspunde cu textul ăsta:

„Ne pare rau, dar pentru data de 18 feb nu mai sunt locuri.”

şi tu, totuşi, insişti:

„Dar pentru sambata viitoare, pe 25 februarie, mai aveti un loc?”

şi primeşti răspunsul:

„Multumim, dar nu mai avem locuri la atel. Martisor de maine, doar la cel de Felicitari.”

şi te mulţumeşti şi cu atelierul de felicitări de mâine, şi te scoli dimineaţă într-o zi de sâmbătă, şi baţi tot oraşul să ajungi la muzeu, şi îţi laşi fetiţa într-o cămăruţă cam suspect de goală, şi când te întorci să îl iei, după o oră, îţi arată semnul ăsta de carte pentru tine:

mamaşi semnul ăsta de carte pentru tata:

tataşi felicitarea asta pentru bunicu’:

titişi semnul ăsta de carte pentru ea însăşi (că cam cât pot să lipeşti la hârtiuţele alea ca să nu te plictiseşti până se termină ora de lucru?):

eu– când se întâmplă toate cele de mai sus, deci, se cheamă că eşti cam fraier, nu-i aşa?

S-a umplut oraşul de proiecte artistice şi activităţi pentru copii, unele mai neinspirate decât altele, pentru că s-a ajuns la concluzia că e foarte simplu de lucrat cu cei mici, că ei se bucură de orice lucru nou, joacă sau atenţie care li se acordă, şi că părinţii fac orice sacrificii pentru ei. Iar unde apare o astfel de vacă de muls, apar şi inerenţii impostori. Şi nici măcar nu este vorba despre iniţiative private, ci de cele subvenţionate total sau parţial de instituţii publice, ca şi cea de astăzi, probabil, ca şi cele de la Creart sau alte câteva la care am participat, unde organizatorii îşi denumesc pompos şi atractiv activităţile, pentru ca la faţa locului să te trezeşti cu o organizare în pripă, câteva rechizite ieftine şi o activitate fuşerită, bazată aproape exclusiv pe potenţialul de entuziasm al copiilor participanţi.

Noroc că azi era soare afară şi că se simţea, cumva, în aerul din muzeu (din curte, adică, pentru că în clădire nu mirosea deloc bine, ci din contră) o promisiune timidă a unei proxime primăveri – ceea ce ne-a creat o bună dispoziţie care nu a putut fi umbrită de trista constatare că am pierdut o dimineaţă aiurea. Ba mai mult, bărbatu-meu a găsit şi puterea de a glumi la plecare:

– Daaaa, foarte tradiţional! Îmi aduc aminte că şi bunică-mea tot aşa făcea de Mărţişor: ornamente cu forme de muffinşi.

Acum nu ne mai rămâne decât să introducem în cărţile pe care le citim semnele alea 3D. Nu au decât vreo 200 cm pătraţi şi vreo 3 cm înălţime, nu poate fi prea greu, mă gândesc. Şi mă consolez la gândul că putea fi mai rău: dacă prindeam loc la atelierul de mărţişoare şi trebuia să purtăm toată familia în piept, indiferent de sex, în luna martie, vreun lampion chinezesc, de exemplu. Eventual, aprins.

Anunțuri

4 gânduri despre „Călător prin tradiţii (chinezeşti) de primăvară

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s