– Bună ziua! Adrian sunt!
– Salut, Adrian!
Cine-o fi şi Adrian ăsta?
– Pentru chestia aia, de mi-aţi zis, cu prietenul…
– Da…
Chestie?! Prieten?!
– Se face.
Ce bine! Dar oare despre ce este vorba?
– Mai trebuie doar o poză de-a lui.
– De-a cui?
Zi un nume, zi un nume!…
– De-a prietenului.
– A, OK.
– Bine, atunci aştept să mi-o trimiteţi.
– Ţi-o trimit. Zi bună!
S-ar putea să cam aştepţi.
–––––
– Să trăiţi, Popescu sunt!
– Bună ziua, domnu’ Popescu.
Popescu şi mai cum te cheamă, te rooog?…
– În legătură cu configuraţia aia pe care mi-aţi făcut-o acum două luni.
– Da?…
– E bună. Doar că am văzut că preţul a ieşit puţin mai mare decât discutaserăm.
– Da, pentru că s-au scumpit motoarele în ultima vreme. Probabil de acolo este.
Dă, Doamne, să fie de la motor, că alte explicaţii nu am!
– Mda, şi eu tot la motor m-am gândit. Bine, atunci rămâne aşa. Când ne apucăm de lucru la ea?
– Oricând doriţi dumneavoastră. Treceţi pe-aici, ne cunoaştem şi noi…
– Păi ne cunoaştem deja!
Ups! De ce ţi-e frică nu scapi!
– Pardon, voiam să spun ne mai vedem şi noi, mai discutăm detalii, mai…
– Daţi dumneavoastră print la configuraţia aia, să avem pe ce discuta, da?
– Sigur, cum să nu!
Când o să vină aici, o să-i spun c-am uitat. Să printez configuraţia, adică. Numai să mă prind că el e Popescu, când îl văd.
–––––
– Hei, ce mai faceţi? Mă bucur să vă revăd!
– Ăăăăă… şi eu…
– Nu vă mai aduceţi aminte de mine, nu-i aşa?
– Ba da, cum să nu?
Oare de ce nu oi fi eu capabil să recunosc, pur şi simplu, că uit?
– Am fost aici, la şcoală, la dumneavoastră, acum câteva săptămâni…
– Mda…
Ce-am îmbătrânit! Să uit eu o faţă de femeie! Mai e şi drăguţă! Pe vremuri, nu mi s-ar fi întâmplat aşa ceva. Şi e clar că s-a prins că habar n-am cine este, îmi dă prea multe detalii ajutătoare.
– Eram cu fratele meu…
– Sigur că da! Ţin minte!
E, frate-mi mai lipsea mie? Acum trebuie să-mi aduc aminte doi! Plus că la fraţi n-am fost niciodată prea bun.
–––––
– Alo, da?
– Vă salut! În legătură cu oferta pe care mi-aţi trimis-o alaltăieri.
– Da?
La câte oferte trimit zilnic, cum naiba să-mi aduc aminte fix de asta? Oricum, habar nu am cine e la telefon.
– E foarte bună. Când vin s-o iau?
– Să luaţi ce?
– Barca. Luni ar fi bine?
– Păi nu e gata. Noi construim doar la comandă. Facem o ofertă iniţială, discutăm, modificăm, cădem de acord cu clientul, apoi un contract, un avans… şi abia apoi începem lucrul.
– A, OK! În cazul ăsta, poate îmi trimiteţi contractul şi factura pe email şi vă apucaţi de treabă, că nu mai avem nimic de discutat.
– Ăăăă, poate veniţi totuşi pe-aici, cu configuraţia aia, mai discutăm, poate mai schimbăm câte ceva…
Zi că vii, te rog, cu configuraţie cu tot, să vă văd şi eu pe amândoi!
– Nu e nevoie. E perfectă aşa cum este! Ţineţi-vă de ea şi spor la treabă!
Mulţumesc, sunteţi foarte drăguţ domnu’…. ăăăă….
–––––
NOTĂ:
Cele de mai sus sunt inspirate (vag, foarte vag) dintr-o realitate oarecare. În niciun caz din cea a lu’ bărbatu-meu! 😉
Mama Aluniţă 
Eu nu am memoria feţelor, aşa că păţesc foarte des să mă abordeze cineva şi să nu ştiu cine este. Aşa că le spun foarte sincer: îmi pare rău, dar nu ştiu cine eşti. Şi trec mai uşor peste momentul penibil. Foarte rar aştept să deduc din conversaţie cine e persoana respectivă, sau nu întreb deloc, mai ales dacă ne întâlnim pe fugă în metrou sau undeva. Şi acum am rămas cu un semn de întrebare cu privire la persoană pe care am văzut-o în metrou, ne-am zâmbit, am dat din cap amândouă ca şi cum ne-am recunoaşte dar habar nu am cine era.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si cand te gandesti ca tu esti muuuult mai tanara decat noi… 😉
ApreciazăApreciază
Dintotdeauna am avut problema asta, deci nu cred că are legătură cu vârsta 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană