Ocupaţii de weekend pentru iubitorii de animale

Am intrat într-o fază de interes pentru păsărele. Nu sunt genul de stat cu orele la birdwatching şi nici nu citesc enciclopedii stufoase pentru a afla diferenţele dintre passer domesticus tingitanus şi passer domesticus rufidorsalis, dar de când o familie de vrăbiuţe dintr-astea şi-a făcut cuib în balconul meu am început să mă simt cumva obligată să le asigur adăpost. De hrănit, le hrăneam deja, de ani de zile, cu resturi de pâine de la masă. Pentru porumbei, fac pâinea firmiturele mici şi o înşir pe pervaz, după care strig: „Porumbeii!” şi mă retrag în casă. În zece secunde, pervazul se umple de pofticioşi, unii mai gălăgioşi decât alţii, şi în alte zece secunde pervazul este gol-goluţ. Uneori îşi încearcă norocul şi păsărele cu alură marină, albe şi graţioase, cu ciocuri lungi, pe care însă porumbeii solidari şi belicoşi le resping cu hotărâre. Şi nu m-am priceput să le fac loc şi lor la festinul grăsanilor.

Nici vrăbiuţele nu se pricep să vină pe pervaz. Pentru ele, fac pâinea bucăţi ceva mai mari şi le arunc de la balcon în curtea blocului, via copacii în care le aud ciripind. Imediat se adună stoluri întregi acolo, care fac să dispară rapid mâncarea.

E drept că ia ceva timp toată această operaţiune şi e puţin mai complicat decât dacă aş arunca, pur şi simplu, pâinea la gunoi. Dar ştiu că o simplă firmitură rămasă de la masa noastră poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru un sufleţel dintr-astea, mai ales pe timp de iarnă. Şi atunci nu regret timpul pierdut.

Ieri am încercat faza superioară a acestei preocupări: construcţia unei căsuţe pentru păsărele. Am înscris-o pe Luna la un atelier ţinut la Orăşelul Cunoaşterii şi am plecat de acolo cu o căsuţă tare drăguţă, în care sperăm să cazăm o familie de ciripitoare. E drept, componentele casei nu s-au prea pupat între ele (de fapt, tăticul ei lucrează chiar acum la retuşat, cu şmirghelul şi bonfaierul de pe vremea copilăriei mele, pe care le-a putut găsi prin casă), ar trebui şi vopsită, pentru o mai mare rezistenţă la intemperii şi, mai ales, ar trebui să îi găsim un sistem sigur de prindere pentru a-l fixa la exterior. Dar atelierul a fost interesant pentru copii (li s-au povestit şi câteva lucruri despre păsări), iar fericirea celor mici de a ţine în mână şurubelniţe mititele şi minibormaşini – nepreţuită.

Desigur, există şi varianta cumpărării unor căsuţe gata făcute, de către specialişti, în caz că vreţi să faceţi o faptă bună pentru o familie înaripată în căutare de cămin, acum primăvara.

După atelier am mers la Romexpo. Dacă în faza de interes pentru păsărele abia am intrat, timid, în faza de interes pentru căţei suntem dintotdeauna şi presupun că aşa vom rămâne. Or în weekendul acesta are loc Bucharest Pet Exhibition, unde am văzut cea mai mare aglomerare de căţei de vreodată – mai mare decât la Pet Expo, la care suntem „abonaţi” fideli. A fost un adevărat răsfăţ pentru noi să mângâiem zeci de blănoşi, unul mai frumos decât altul, care îşi aşteptau rândul la unul sau altul dintre multiplele concursuri organizate acolo acolo. Un singur incident ne-a umbrit cumva bucuria – de fapt, m-a enervat pe mine în mod deosebit, aşa cum mai nou mă enervez aproape zilnic la interacţiunea cu concetăţenii mei din ce în ce mai troglodiţi. De-abia intrasem în Romexpo, când am zărit primul câine: un ciobănesc uriaş, scos de stăpânul său să îşi facă nevoile pe peluza din jurul pavilionului centra. Luna s-a îndreptat natural spre el, să îl mângâie puţin şi să îi facă o fotografie, când îl auzim pe stăpân:

– Ţineţi-vă copilul, să nu îi facă ceva câinele meu!

M-am uitat siderată la omul ăla. Câinele lui era de un calm tipic rasei, dar e drept că arăta de vreo cinci ori mai mare decât Luna. Şi i-am răspuns:

– Dacă îl ştiţi agresiv, puneţi-i botniţă.

A urmat un aprins schimb de replici, din care a reieşit că omul stătea prost cu nervii (poate chiar mai prost decât mine) şi l-am lăsat în pace. Acum mă gândesc că merita şi el speriat cu un:

– Ba tu să-ţi ţii bine câinele, că poate-i dau drumul copilului!

Pentru că nu ştie de ce e în stare fiică-mea dacă o calci pe coadă!

Tot restul vizitei, însă, nu am mai avut nicio problemă. Ne-am luat porţia de drăgălăşenie păroasă pentru multă vreme de acum înainte, iar Luna şi-a umplut telefonul cu poze de genul acesta:

Dacă vă tentează, expoziţia mai este deschisă şi astăzi, alături de Baby Boom, Raw Generation Fair şi alte câteva târguri organizate în acest weekend în incinta de la Romexpo. Ca să nu mai spun de pavilionul dedicat pisicilor de la Pet Exhibition, în care noi nu am intrat, pentru că în faza de interes pentru pisici nu suntem niciunul dintre noi, dar care presupun că era şi el plin, dacă ar fi să judec după numărul de iubitori de pisici pe care îi văd pe internet.

Şi dacă tot vorbim despre animale, iată cu ce ne-am pricopsit la ferma de la Giurgiu:

Totul a început cu câţiva iepuraşi crescuţi pentru carne, pe care până la urmă nu s-a îndurat să îi mănânce nimeni, aşa că acum avem câteva zeci care se tot înmulţesc. În caz că vrea cineva puişori pentru copii, că tot se apropie Paştele, ştiţi unde ne găsiţi 😉

Anunțuri

3 gânduri despre „Ocupaţii de weekend pentru iubitorii de animale

  1. Am primit sugestii pe Facebook si ma simt datoare sa le scriu si aici. Se pare ca nu e sanatos pentru pasarile salbatice sa le hranim cu paine, din cauza sarii in exces pe care o contine, o alternativa corecta fiind semintele (in special cele de floarea soarelui) in stare naturala. Ma pot conforma, deoarece am uneori puseuri de ortorexie si cumpar seminte de la raioanele bio sau plafar, pe care intentionez sa le includ in meniul meu cotidian, dar nu ajung sa consum mai mult de o portie, doua, asa ca…

    Apreciază

    • Am inteles ca nici drojdia din paine nu le face prea bine! Nu stiu detalii, noi dam toate resturile la gaini&cocosi, si nu s-a plans nimeni pana acum, ba chiar fac oua foarte bune. Poate daca ar trai mai mult de 5-6 anotimpuri s-ar plange 🙂
      Carnea de shoshoi e mega-ultra delicioasa 🙂 N-am taiat niciodata ca nu m-ar tine pipota, dar am mancat cand crestea soacra, daca n-ar fi asa de complicat cu igiena ar mai creste si acum 🙂

      Apreciază

      • Presupun ca „shoshoi” e iepure, caz in care confirm ca am mancat si eu odata, prin liceu. Nu-mi aduc aminte prea bine daca mi-a placut, inclin sa cred ca nu la fel de tare pe cat mi-era mila de bietul animal…

        Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s