Perle FB

De acum încolo, o să public şi pe blog unele dintre anecdotele pe care le scriu, destul de des, pe Facebook. Le voi grupa pe calupuri şi le voi strânge într-o categorie nouă, numită Perle FB. Simt nevoia unei continuităţi între poveştile de aici şi cele de acolo, toate sunt bucăţele din viaţa noastră, indiferent de lungimea textelor, şi cred că se pierde ceva important dacă nu le pun pe toate împreună. Ultima oară am făcut, în decembrie 2015, un top al „perlelor” din acel an, aşa că voi începe acum cu luna ianuarie 2016 şi, uşor-uşor, voi ajunge în zilele noastre.

Sper să vi se pară şi vouă o idee bună şi să vă amuzaţi măcar pe jumătate pe cât mă distrez eu când le trăiesc sau le scriu. Iar celor care le citesc şi pe Facebook, le cer îngăduinţă că mă repet.

Deci:

Ianuarie 2016

Mama, tu ai făcut vreodată greva foamei?
– Ce e aia?, o testez eu pe fiică-mea.
– E atunci când nu mănânci până nu ţi se dă ceva.
– Ce să mi se dea?
– De mâncare.

Deci am făcut-o şi pe-asta. Doar că nu ştiam 🙂

––––––

Din ciclurile „Mama, doar mama” şi „Fiică-mea la şapte ani”

Taică-său vrea să-i prepare o gauffre Lunei:

– Luna, ai vreun gem preferat dintre toate astea?, o întreabă el debusolat, uitându-se în frigiderul plin cu şase-şapte borcane deschise.

– Daaaa! Cum să nu?!, se miră ea că taică-său nu ştie un lucru atât de evident.

– Care e?

– Mama, care e gemul meu preferat?

––––––

Februarie 2016

Pentru că se cam plictiseşte la „Românii (nu) au talent”, fiică-mea îşi lasă imaginaţia să zburde:

– Mama, dacă o s-avem într-o zi un lingou de aur, putem să facem forme din el?

Ştiu la ce se referă, dar mă amuză să o aud din gura ei:

– Ce fel de forme?

– Păi steluţe, inimioare… chestii d-astea!

– Desigur.

De ce să-i spulber copilului visele? 🙂

––––––

Anul trecut, fosta învăţătoarea a fiică-mii le-a promis copiilor o vizită la biblioteca şcolii, în Săptămâna Altfel. Promisiunea nu a fost ţinută (la fel ca multe altele), nici măcar Săptămâna Altfel nu a prea fost ţinută, iar Luna a rămas cu dorinţa arzătoare de a vedea biblioteca.

Anul acesta, noua învăţătoare, din noua clasei a Lunei, şi-a dus elevii la bibliotecă încă din primele zile, spre marea ei bucurie. Iar azi au avut chiar marele privilegiu, mult aşteptat şi acesta, de a împrumuta cărţi pentru acasă. Nu pot să descriu în cuvinte cât de fericită era Luna la ieşirea de la şcoală:

– Uite ce carte am luat!, s-a lăudat ea. Numai eu am ales-o pe asta, restul copiilor au luat cărţi de-ale lui Cişpirilă!

Mă ajută careva să înţeleg cine e Cişpirilă ăsta? Luna mă asigură că e un mare autor român şi zău dacă n-aş vrea s-o cred, dar nu prea pot 🙂

––––––

Martie 2016

M-am dus să-mi fac ITP-ul. Cică am un semering ciupit şi o să-mi zboare chederul în curând. Când am cerut (din ochi de Bambi) traducere pentru aceste criptice zise, mecanicul m-a privit un pic mai atent şi a reformulat:

– Lăsaţi, nu e grav.

Apoi mi-a lipit abţibildul cum că am trecut ITP-ul. O să-i comunic peste doi ani dacă a avut dreptate 🙂

––––––

Fiică-mea se uită la „Românii au talent”. O dansatoare la bară, frumoasă şi bună, în sensul pe care îl preferaţi, se caţără sus, alunecă jos, îşi desface picioarele la 184 de grade – în fine, face tot ce poate pentru a obţine suspinele bărbaţilor. În momentul în care un spectaculos şpagat aerian ne arată din toate unghiurile şi cu mare generozitate interiorul coapselor respectivei, Luna nu mai rezistă:

– Tata, trebuie să vezi asta!, îl cheamă ea pe taică-său, aflat la o ţigară pe balcon. E o doamnă acrobată care face nişte chestii prin aer… Super tare! Şi mai ales că e pe tocuri, îţi dai seama?

Şi eu care credeam că, la şapte ani, se mai descâlcesc circumvoluţionile de pe creieraş…

––––––

Tot vorbeşte TVR-ul despre „Generaţia Eurovision”, dar nu ştiu exact la ce se referă. În schimb, ştiu sigur că o pot numi pe fiică-mea „Generaţia supermarket”. La începutul selecţiei naţionale de astă-seară, de la televizor, a fost un spectacol cu muzică populară maramureşeană, care i-a plăcut Lunei:

– Uite, ăştia sunt oşeni, îi arăt eu dansatorii frumos îmbrăcaţi de pe scenă.

– Adică AUCHANI, vrei să spui, mă corectează erudita mea fiică.

Şi sunt absolut sigură că asta ar fi fost grafia din capul ei, dacă ar fi ştiut să scrie în franceză 🙂

––––––

Fiică-mea tot nu are baftă să vadă pe stadion un meci cu imn. Îşi doreşte de mult asta, să poată cânta cât o ţin rărunchii. Acum câteva zile, i-am propus lui taică-său să mergem la Giurgiu, la meciul cu Lituania. Stadion mic, oraş mic, stres mic. N-a vrut. Cică nu sunt nici măcar scaune pe stadionul ăla. Azi n-aş fi mers eu până la Cluj, să vedem România-Spania. Aşa că, adineauri, ne-am mulţumit să ne aşezăm în şir, exact ca jucătorii, şi să cântăm imnul odată cu ei. Luna a fost atât de pătrunsă de emoţia momentului încât a uitat toate versurile şi care dintre mâinile ei este dreapta, îngânând melodia şi punându-şi stânga în dreptul inimii. Dar şi tare fericită că am organizat o asemenea manifestaţie ad-hoc în familie! A mai ţopărit un pic, a mai tras un chiot, două, de bucurie, apoi s-a aşezat relaxată pe canapea şi, înainte să ceară nişte seminţe, ne-a întrebat:

– Voi cine credeţi că câştigă: Steaua sau Italia?

Deci, hai România, totuşi! 🙂

Anunțuri

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s