Despre şcoală, numai de bine. Şi pac-pac-pac

Sâmbătă dimineaţă. Ne trezim fără alarmă, cu soare în ferestre, ne răsfăţăm cu un mic dejun nesănătos, dar gustos, ne întindem leneş oasele…

– Mama, vrei să îţi povestesc o zi de şcoală de la noi?

– Ǎăă… mda…

– Deci fii atentă! Dimineaţa, ajung la şcoală. Urc la etajul trei, că acolo e toată lumea. Băieţii se joacă pe telefon, fetele nu ştiu ce fac, eu salut, nimeni nu răspunde, eu mormăi „Muţilor!” şi plec să mă schimb. Apoi avem prima oră… româna, să zicem, pac-pac-pac, vine prima pauză. Eu mă duc la … [începe să mi se activeze siguranţa de discurs plictisitor şi să aud pe sărite în următoarele cinci minute, cât durează descrierea pauzei]… băieţii se ceartă ce jocuri să instaleze pe telefon. Apoi a doua oră, pac-pac-pac, sună clopoţelul – pauza mare. O. ţipă „Fructeeee!!!” Mă duc să vorbesc cu învăţătoarea, vin merele, dispar merele. O. a servit patru bucăţi, S. a servit zece…

– Nu se zice „servit”, că nu îi serviţi voi pe alţii, încerc eu să interferez cu ceva util.

– Noi aşa zicem. În fine, ideea e că noi ceilalţi nu am mai apucat mere. Vine ora a treia, pac-pac-pac, pauză…

[…]

După cinci minute:

– … mergem la masă şi apoi la trei şi apoi vii tu să mă iei.

Uf, bine că s-a terminat!

– Marţi! Că asta a fost luni. Deci, marţi, prima oră avem engleza, pac-pac-pac, apoi profesoara ne spune să ne luăm hainele de sport, că avem sportul, şi vine profesorul de sport, şi jucăm Şerpişorul, şi eu câştig mereu, şi să vezi ce acrobat e C., cum merge el în mâini…

[…]

– … ora a treia, pac-pac-pac. A patra la fel… Miercuri! Miercuri e la fel. Doar că la prânz trebuie să am grijă să îi spun lui S. să nu mănânce prea mult, pentru că se duce la înot şi i-a fost rău de mai multe ori.

– Şi te ascultă?

– Nu. Joi!

Dacă nu mai apar o vreme pe-aici, să ştiţi că sunt ocupată. Weekend plăcut şi vouă!