Perle FB 2

Aprilie 2016

– Mama, să ştii că eu nu aş fi vrut să am o soră geamănă.
– De ce, Luna?
– Dacă ea era urâtă, ar fi trebuit să semăn cu ea…

–––––

– Mama, câţi ani crezi că are Carla’s Dreams?

– Habar nu am. Presupun că vreo douăzeci, aşa…

– Ceeee? Nu se poate!

– De ce?

– Pare de vreo patruzeci mai degrabă.

– După ce îţi dai seama? Că e mereu vopsit pe faţă!

– Tocmai de aceea: aia e vopsea de patruzeci de ani.

–––––

– Băi, da’ doamna asta e pătrată!!!, se miră Luna cu sinceră hotărâre, uitându-se la televizor.

În mod normal, i-aş face teoria cum că nu e deloc frumos să vorbească aşa, că nu trebuie niciodată să discutăm despre fizicul cuiva, că persoana respectivă poate fi bolnavă etc. etc. Numai că doamna cu pricina nu îmi inspiră absolut nici o empatie, după tâmpeniile pe care le-a debitat ea însăşi despre alţii, aflaţi într-o situaţie mult mai gravă (să zicem doar că aveau legătură cu incendiul din Colectiv). Aşa că acum doar mă mir că fiică-mea cunoaşte expresia asta:

– Cum adică, „pătrată”?, mă prefac eu nedumerită.

– Păi tu nu vezi ce unghiuri are?

Opaaa! Fiică-mea vede unghiuri! Şi le mai şi analizează!

– Ce fel de unghiuri?, o ţin eu pe a mea.

– Drepte! Cum altfel, dacă e pătrată???!!!

Să vezi ce-o să mai ţipe asta mică la mine când s-o apuca de trigonometrie sau alte chestii despre care eu habar nu (mai) am. Dar aşa-mi trebuie, prea i le explic şi eu pe toate alea, din faşă! 🙂

–––––

Mai 2016

Fiică-mea are ca temă de răspuns la întrebarea „Cum se numesc locuitorii unui sat/oraş/bloc?”:

– Habar nu am, se dă ea bătută înainte să înceapă să se gândească.

– Hai să le luăm pe rând, îi propun eu, încă calmă (deşi ştiu că voi ajunge inexorabil un sac de nervi peste vreo două-trei ore de teme). Cum se numesc oamenii care stau la ţară?

– Ţărani!

– Vezi că ştii? Deci, oamenii care stau la sat se numesc…

– Sătani… Nu! Ştiu: săteni!, exultă Luna.

– Bravo! Prin urmare, oamenii care stau la oraş se numesc…

Sunt plină de optimism. Răspunsul, însă, vine teribil de frustrant:

– Viteji!

Să mă enervez rău? Sau să îi dau dreptate? 😉

–––––

Datorită genialei idei a materiilor integrate, fiică-mea a învăţat, multe zile la rând, şi la română, şi la matematică, despre părţile componente ale plantelor. Am făcut până la epuizare nervoasă exerciţii cu rădăcina, tulpina, frunzele, florile şi funcţiile lor, din patru manuale diferite. Mai rămânea doar să cânte la ora de muzică „Imnul frunzuliţei” sau „Draga mamii rădăcină” şi gata, era integralitatea integrală. Noroc că la orele de muzică desenează. Dar asta e altă poveste.

Adineauri i-am dat să mănânce un morcov. Au ieşit ăştia noi şi, iepuraş cum e ea, e foarte încântată să ronţăie la ei. Pe când îi întindeam apetisanta legumă, ţinând-o de tulpiniţele verde-crud, m-a trecut gândul (prost) să-i dau un test-fulger:

– Ia, zi, Luna, ce parte a morcovului mănânci tu acum?

– Pe cea portocalie, bineînţeles.

E destul de greu să contrazici un copil care are dreptate. E şi mai greu să îi aduci aminte că a învăţat, nu demult, chestii ceva mai elevate, dar până la urmă a înţeles, totuşi, că aşteptam răspunsul „rădăcina”. Apoi a mâncat tot răspunsul cu ronţăituri mărunte, ale singurului incisiv superior pe care îl posedă momentan.

–––––

Eurovision 2016. Concurenta Maltei pare gravidă, iar fiică-mii pare să nu-i placă deloc melodia ei:
– Săracu’ copil, pe dinăuntru!
– De ce?, pufnesc eu în râs.
– Păi cu muzica aia tare! Şi fix în gura ei!

–––––

Ajutor, prieteni matematicieni!

Făceam exerciţii cu Luna. I-am povestit că zero este considerat număr par prin convenţie şi că există şi o logică aici: zero se află între -1 şi 1, care sunt numere impare, deci zero trebuie să fie par, pentru a respecta alternanţa. Iar ea m-a întrebat dacă infinitul este par sau impar, pentru că şi el se află între infinit minus 1 şi infinit plus 1. I-am răspuns că nu putem şti (evident), dar am rămas cu două dileme:

  1. Infinitul este un număr?
  2. Infinit minus 1 este un număr finit sau infinit?

Bine, mai am şi dilema dacă sunt suficient de deşteaptă pentru a o mai ajuta pe fiică-mea la teme şi la anu’, dacă deja am întrebările astea din clasa întâi…

P.S. Atât de tare a obosit fiică-mea după atâta înţelepciune încât mi-a întins cartea la ultimul exerciţiu şi mi-a ordonat:

– Emojionează-mă, te rog, că nu mai pot să citesc!

–––––

O seară de mai ca oricare alta. O culc pe fetiţa mea de şapte ani şi jumătate (cam vreo 2.300 de zile de convieţuire, după cum am calculat ulterior). Eu îi zic „Noapte bună”. Ea mă roagă să mai stau un pic. Îşi pune tandru capul pe pieptul meu. E un moment frumos. Pe vremea mea, se numea „moment Kodak”, între timp, firma Kodak a dat faliment. Apoi fiică-mea îmi zice pe un ton grav:

– Mama, cred că a venit momentul să îmi spui care este numele tău adevărat. „Aluniţa” este prea ciudat.

Anunțuri

2 gânduri despre „Perle FB 2

  1. O să profit de faptul că nu a sosit încă vreun răspuns competent și o să încerc să mă fac eu de râs, lucru simplu deoarece nu sunt chiar sigur pe fiecare afirmație de mai jos.

    1. Infinitul nu e nici par, nici impar, nici prim, nici neprim, nici înalt, nici scund, nici gras și nici slab. O imagine vizuală pentru copii ar fi a unei chestii într-o continuă mișcare: până să te uiți la el să vezi dacă e par sau nu, a și trecut mai departe.

    2. Unui infinit îi poți aduna, scădeau, înmulți și împărți orice, că tot infinit rămâne. Asta până ajungi la analiză matematică cel puțin.

    3. Sunt mai multe feluri de infinituri și, contraintuitiv, unele sunt mai mari decât altele. Dacă numeri 1, 2, 3 samd, poți număra la infinit. Dar poți număra 1, apoi toate numerele (infinite) între 1 și 2, apoi numeri pe 2, apoi toate numerele între 2 și 3 samd. Al doilea infinit e mai mare decât primul, în sensul că are mai multe elemente.

    4. Tot contraintuitiv, de data asta la geometrie. Dacă ai un segment și înăuntrul lui iei alt segment mai mic, ambele conțin un număr infinit de puncte care de data asta este fix același. Idem pentru un pătrat și oricare latură a lui.

    5. În fine, merită întrebată dacă nu i se pare curios că „finitul” unui segment conține „infinitul” unui număr de puncte. Cum de intră infinitul în finit? Apoi pui răspunsul pe fb.

    … și tot așa la infinit…

    Apreciat de 1 persoană

    • :-))))
      Daca punctul 1 mi-a placut mult, pentru poezia lui, la al doilea am inceput deja sa imi pun intrebari, la al treilea m-ai pierdut total, din al patrulea am vazut doar cuvantul „geometrie” si am trecut nonsalant mai departe (nu am inteles niciodata materia asta, nu cred ca as putea incepe acum). Ramane in discutie punctul 5. Ma mai gandesc daca sa o intreb sau nu…

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s