După cum era de aşteptat, după discuţia de ieri seară, cand fiică-mea nu putea dormi de grija „Cine-a fost primul, mama: oul, găina, laptele sau vacele?”, curioasa mică şi insomniacă a vrut să ştie lucruri şi mai complicate pentru mine:
– Da’ România de când este?
Zic că sunt şi mai complicate întrebările din istorie pentru că aici nu merge să te dai lovit că nimeni nu ştie cum a fost, că Facerea lumii, că bla, bla… Aici trebuie să vii cu cifre precise.
– Ǎăă… România Mare, aşa cum o cunoaştem noi acum, s-a format în 1918. Chiar, la anu’ împlineşte o sută de ani.
– O sută de ani?!, se miră fiică-mea. Doar atât?! Nu, pe mine mă interesează să ştiu de când era România mică. Cât de mică, micuţă o fi fost ea.
Fac rapid o trecere în revistă a cunoştinţelor mele în domeniu („rapid” pentru că am puţine, merge repede rememorarea). Să-i zic de Cuza? Da, că îi place de el. De solistul de la Noaptea Târziu, adică.
– Era acum mai mult de un secol şi jumătate. Aici, unde suntem noi, se numea Ţara Românească, în Moldova era, ce să vezi, Moldova, şi…
– N-ai înţeles. Îţi spun altfel: primul român, când s-a născut el?
Şi atunci îmi aduc aminte că tocmai ce-a fost cu şcoala la o expoziţie tematică despre Roma Antică, la un mall (unde altundeva?), şi s-au îmbrăcat cu togi, şi s-a întors oripilată că au văzut nişte ţâţe de lupoaică, şi amărâtă că ea nu a înţeles nimic, iar eu am profitat şi i-am spus că, dacă ar citi şi ea câte ceva din când în când, ar şti, precum unii dintre colegii ei, şi despre împăraţii romani, şi despre zeii din mitologie… Cam o oră a durat atunci interesul ei pentru cultura antichităţii. Am răsfoit vechea mea carte cu mitologia greco-romană, am schiţat un arbore genealogic al zeilor principali, de ne-am prins amândouă urechile cu incestuoşii ăia de se cuplau frate cu soră, mamă cu fiu etc. şi atât. A doua zi, uitase cu desăvârşire cât de ruşinată se simţise că nu ştiuse să răspundă la nicio întrebare de-a animatorilor de la mall. Dar eu nu am uitat, aşa că prind momentul acum:
– Mai ţii minte cum era cu romanii ăia de la mall?
– Mda, răspunde ea evaziv. Cu băieţeii ăia, Romanosus şi frate-său… cum îi zicea?
Nu-i prea zicea. Că eu deja hohoteam. Romanosus! După ce îmi recapăt darul vorbirii, o iau de mai aproape:
– Demult de tot, prin anul 100, cam în locul României de azi era o ţară care se numea Dacia.
– Ca maşina?
– Maşina e ca ţara, dar să trecem. Şi Imperiul Roman, care era foarte puternic şi cucerea totul prin jur, a cucerit şi Dacia. Mai ştii cum îl chema pe împăratul ăla roman care…
– Asus!
Asus e laptopul lu’ taică-său. După ce râdem iar sănătos, îi mai dau o şansă. Ultima:
– Chiar nu mai ştii cum îl chema pe împărat?
– Mmm…, meditează ea. Cumva… Poseidos?
Şi uite-aşa şi-a risipit şi ultima şansă la răbdarea mea. Tot incultă s-a culcat şi azi.
facutus searaa mius:)).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucurus! Noapte bunus! 🙂
ApreciazăApreciază
Asos… 😀 Si fiu-meu cand era mic, dupa ce i-a povestit taica-su intr-o seara toata Mahabharata, a doua zi a cerut povestea cu zeita Mustar (aka Ishtar).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zeita Mustar care era cuplata cu semizeul Ketchupos :-)))) Dar am si eu o curiozitate: ce tata este acela care ii povesteste lu’ fiu-sau Mahabharata, va rog? S-au terminat Andersen, Creanga et comp.? 😉
ApreciazăApreciază
E-he, unul pasionat de mitologie. 😀 Problema cu miturile astea antice e ca sunt foarte lungi sa le povestesti de la cap la coada, cred ca adormea tatal de 10 ori pana ispravea o Mahabharata sau o Ramayana. Copilu’, evident, nu adormea, numa isi inghiontea tatal: mai zi, tati, mai zi, si ce-a patit Ghilgames?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte de Ghilgamesul fiica-mii de acum cativa ani, cand i s-a povestit si ei despre el la un atelier si a retinut fix esentialul: ca era rege si ca o tipa i-a tras clapa. Sau cam asa ceva, uite aici: https://mamaalunitza.wordpress.com/2015/01/29/iubirea-e-un-lucru-foarte-mare/ :-)))))
ApreciazăApreciază
😀 😀 Adevarul e ca a prins fix esentialul….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că e prea devreme pentru mitologia greacă/romana. Noi avem o carte destul de cuprinzatoare despre zeii antici, teoretic dedicata copiilorr, dar pana si mie mi se pare complicat sa-i explic ei daramite sa mai si priceapa ceva.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca e o chestie de gust si de pasiune, mai degraba, decat de varsta. Mitologia, o stiam pe dinafara la varsta fiica-mii, iar acum cand ma uit la ce tampenii scria in caramida aia de carte, intr-un limbaj invechit, ma intreb cum am putut! :-))) In schimb, Luna stie deja despre fractii – chestie pe care presupun ca eu am invatat-o mult mai tarziu la scoala. Sau cel putin asa ma consolez eu, inca neconsolata de lipsa de interes a copilului meu pentru carti…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate că Luna e orientată, mai degrabă, spre matematică. E o carte faină la ed Trei despre matematica, un fel de poveste. Poate i-ar plăcea 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, cu siguranta e mai atrasa de matematica. Dar asta nu inseamna ca ar face din asta o pasiune, cat sa citeasca carti pe subiect. Noi nici exercitii suplimentare, acasa, nu am mai facut mai deloc anul asta, de cand cu noua scoala, la care fac cat trebuie in clasa si extrem de putine teme acasa. Chiar ma intreb daca nu sunt un pic inconstienta, ca am aflat abia acum vreo doua zile ca urmeaza evaluarile, iar eu nu imi mai aduc aminte de cand nu i-am verificat vreo tema… In afara de lemingii aia, de m-a luat de cap cu intrebarile, aproape ca nu stiu ce mai scrie pe la ea prin manuale 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa cred si eu, Tudor a descoperit pe la 6-7 ani povestile inspirate din mitologia greaca / romana, ne-a rugat sa i le citim, i-au placut foarte mult. La varsta lui, eu aveam alte preferinte, nu m-au incantat prea mult (am incercat de cateva ori sa le citesc, insa am abandonat relativ repede).
In ultima perioada, ne spune ca este pasionat de istorie. De cand au inceput sa studieze la scoala, ii place si mai mult. Pe langa faptul ca sunt orele intereante (cu discutii libere si multe proiecte), merg in fiecare luna la Muzeul de Istorie (am observat ca au programe destul de interesante pentru copii)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce programe? Noi am fost o data, demult, la un atelier organizat de Da’ De Ce si Luna nu a fost deloc impresionata… E drept ca pe ea nu par sa o impresioneze prea multe lucruri 😉
ApreciazăApreciază
Ei merg in fiecare luna, cu scoala. In functie de tema la care au ajuns cu materia, li se prezinta exponatele din muzeu apoi au ateliere specifice: modelat figurine din lut inspirate din perioada preistorica, bricolat propria stema si coroana de domnitor, desenat insemne dacice si romane dupa Columna lui Traian. Nu stiu daca se organizeaza si in afara parteneriatelor cu scolile, merita incercat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inculta (:) e pur si simplu neinteresant inca pentru ea asa ceva inca) dar superba! Arata super in poza!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. Da, am fost cam dura… „Necultivata” e mai bine? 😉
ApreciazăApreciază