Greusus a începutusus

După cum era de aşteptat, după discuţia de ieri seară, cand fiică-mea nu putea dormi de grija „Cine-a fost primul, mama: oul, găina, laptele sau vacele?”, curioasa mică şi insomniacă a vrut să ştie lucruri şi mai complicate pentru mine:

– Da’ România de când este?

Zic că sunt şi mai complicate întrebările din istorie pentru că aici nu merge să te dai lovit că nimeni nu ştie cum a fost, că Facerea lumii, că bla, bla… Aici trebuie să vii cu cifre precise.

– Ǎăă… România Mare, aşa cum o cunoaştem noi acum, s-a format în 1918. Chiar, la anu’ împlineşte o sută de ani.

– O sută de ani?!, se miră fiică-mea. Doar atât?! Nu, pe mine mă interesează să ştiu de când era România mică. Cât de mică, micuţă o fi fost ea.

Fac rapid o trecere în revistă a cunoştinţelor mele în domeniu („rapid” pentru că am puţine, merge repede rememorarea). Să-i zic de Cuza? Da, că îi place de el. De solistul de la Noaptea Târziu, adică.

– Era acum mai mult de un secol şi jumătate. Aici, unde suntem noi, se numea Ţara Românească, în Moldova era, ce să vezi, Moldova, şi…

– N-ai înţeles. Îţi spun altfel: primul român, când s-a născut el?

Şi atunci îmi aduc aminte că tocmai ce-a fost cu şcoala la o expoziţie tematică despre Roma Antică, la un mall (unde altundeva?), şi s-au îmbrăcat cu togi, şi s-a întors oripilată că au văzut nişte ţâţe de lupoaică, şi amărâtă că ea nu a înţeles nimic, iar eu am profitat şi i-am spus că, dacă ar citi şi ea câte ceva din când în când, ar şti, precum unii dintre colegii ei, şi despre împăraţii romani, şi despre zeii din mitologie… Cam o oră a durat atunci interesul ei pentru cultura antichităţii. Am răsfoit vechea mea carte cu mitologia greco-romană, am schiţat un arbore genealogic al zeilor principali, de ne-am prins amândouă urechile cu incestuoşii ăia de se cuplau frate cu soră, mamă cu fiu etc. şi atât. A doua zi, uitase cu desăvârşire cât de ruşinată se simţise că nu ştiuse să răspundă la nicio întrebare de-a animatorilor de la mall. Dar eu nu am uitat, aşa că prind momentul acum:

– Mai ţii minte cum era cu romanii ăia de la mall?

– Mda, răspunde ea evaziv. Cu băieţeii ăia, Romanosus şi frate-său… cum îi zicea?

Nu-i prea zicea. Că eu deja hohoteam. Romanosus! După ce îmi recapăt darul vorbirii, o iau de mai aproape:

– Demult de tot, prin anul 100, cam în locul României de azi era o ţară care se numea Dacia.

– Ca maşina?

– Maşina e ca ţara, dar să trecem. Şi Imperiul Roman, care era foarte puternic şi cucerea totul prin jur, a cucerit şi Dacia. Mai ştii cum îl chema pe împăratul ăla roman care…

– Asus!

Asus e laptopul lu’ taică-său. După ce râdem iar sănătos, îi mai dau o şansă. Ultima:

– Chiar nu mai ştii cum îl chema pe împărat?

– Mmm…, meditează ea. Cumva… Poseidos?

Şi uite-aşa şi-a risipit şi ultima şansă la răbdarea mea. Tot incultă s-a culcat şi azi.

luna-in-roma-antica.jpg

Anunțuri

16 gânduri despre „Greusus a începutusus

    • Cred ca e o chestie de gust si de pasiune, mai degraba, decat de varsta. Mitologia, o stiam pe dinafara la varsta fiica-mii, iar acum cand ma uit la ce tampenii scria in caramida aia de carte, intr-un limbaj invechit, ma intreb cum am putut! :-))) In schimb, Luna stie deja despre fractii – chestie pe care presupun ca eu am invatat-o mult mai tarziu la scoala. Sau cel putin asa ma consolez eu, inca neconsolata de lipsa de interes a copilului meu pentru carti…

      Apreciat de 1 persoană

        • Da, cu siguranta e mai atrasa de matematica. Dar asta nu inseamna ca ar face din asta o pasiune, cat sa citeasca carti pe subiect. Noi nici exercitii suplimentare, acasa, nu am mai facut mai deloc anul asta, de cand cu noua scoala, la care fac cat trebuie in clasa si extrem de putine teme acasa. Chiar ma intreb daca nu sunt un pic inconstienta, ca am aflat abia acum vreo doua zile ca urmeaza evaluarile, iar eu nu imi mai aduc aminte de cand nu i-am verificat vreo tema… In afara de lemingii aia, de m-a luat de cap cu intrebarile, aproape ca nu stiu ce mai scrie pe la ea prin manuale 😉

          Apreciat de 1 persoană

      • Asa cred si eu, Tudor a descoperit pe la 6-7 ani povestile inspirate din mitologia greaca / romana, ne-a rugat sa i le citim, i-au placut foarte mult. La varsta lui, eu aveam alte preferinte, nu m-au incantat prea mult (am incercat de cateva ori sa le citesc, insa am abandonat relativ repede).

        In ultima perioada, ne spune ca este pasionat de istorie. De cand au inceput sa studieze la scoala, ii place si mai mult. Pe langa faptul ca sunt orele intereante (cu discutii libere si multe proiecte), merg in fiecare luna la Muzeul de Istorie (am observat ca au programe destul de interesante pentru copii)

        Apreciat de 1 persoană

          • Ei merg in fiecare luna, cu scoala. In functie de tema la care au ajuns cu materia, li se prezinta exponatele din muzeu apoi au ateliere specifice: modelat figurine din lut inspirate din perioada preistorica, bricolat propria stema si coroana de domnitor, desenat insemne dacice si romane dupa Columna lui Traian. Nu stiu daca se organizeaza si in afara parteneriatelor cu scolile, merita incercat.

            Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s